Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: FMI anticipează o perioadă dificilă pentru Europa de Est

Ziarul de Vrancea
11 iul 2017 621 vizualizări

Criza forței de muncă se anunță principala problemă în condițiile în care, după ’90, circa 20 de milioane de oameni au plecat din centrul și estul Europei

Europa emergentă se confruntă cu tensiuni economice în creștere care riscă să inverseze unele progrese politice realizate în ultimele decenii, a avertizat ieri șeful departamentului european al FMI, Poul Thomsen. Potențialul de creștere economică al Europei de Est s-a înjumătățit în ultimul deceniu, iar tendința este amplificată de migrația forței de muncă calificate, a spus Thomsen la o conferință la Dubrovnik. El a notat și că unele guverne din regiune pun chiar sub semnul întrebării beneficiile integrării europene. Cu o Europă care a traversat timp de un deceniu o criză economică, convergența dintre statele occidentale și cele din periferia europeană estică a încetinit sau chiar s-a oprit. Tendința a ridicat întrebări despre validitatea reformelor economice și politice. ”Acest fapt ne aduce aminte să nu ne amăgim să credem că progresele de guvernanță și instituționale sunt inevitabile; și nici să credem că astfel de progrese sunt un rezultat de neoprit, o evoluție constantă. Nu este așa. În viitor, factorii adverși vor deveni mai puternici”, a spus Thomsen.

Turbulențele politice

Thomsen, care a condus programele FMI în țări ca Grecia și Portugalia, a mai notat că sprijinul excepțional venit din partea creșterii economice globale de care a beneficiat regiunea când a ieșit din comunism este improbabil să se repete. Între timp, migrația muncitorilor calificați către vestul Europei este o problemă principală pentru regiune. FMI estimează că 20 de milioane de oameni au plecat din centrul și estul Europei în ultimele decenii, reprezentând aproximativ 5%-6% din populație. Jumătate din firmele din industria ungară și un sfert din cele poloneze susțin că deficitul de muncitori limitează producția și descurajează investițiile, potrivit sondajelor de opinie. În privința politicii, Thomsen a spus că tensiunile în creștere între unele state membre est-europene și Comisia Europeană sunt un motiv important de îngrijorare. UE este în conflict cu Polonia din cauza problemelor de respectare a legilor și cu Ungaria din cauza refugiaților, între alte chestiuni. Turbulențele din ultimul deceniu au pus sub semnul îndoielii și valoarea statutului de membru al UE pentru țările din afara blocului comunitar. Un alt motiv de îngrijorare este că, din cauza dezamăgirilor din ultimul deceniu, unele țări ar putea inversa reformele politice și instituționale care au avut rolul să întărească democrația și să susțină creșterea pe termen lung, a arătat oficialul FMI.

SUA investesc 65 de milioane de dolari pentru crearea unei interfețe creier - computer

Guvernul american, prin agenția DARPA, a alocat 65 de milioane de dolari unui program care are ca scop crearea unui interfețe între computer și creierul uman, care să ducă la comunicarea în ambele sensuri. DARPA este o agenție guvernamentală al cărei scop oficial este acela de a dezvolta tehnologii pentru apărarea țării. O tehnologie luată în calcul în acest sens pare să fie și conectarea creierului uman la computer în scopul comunicării directe dintre cele două. În cadrul programului care se va desfășura pe patru ani au fost cooptate cinci grupuri academice și o companie privată: Universitatea din California, Laboratorul John B. Pierce, Fundația Voir et Entendre, Universitatea Columbia, Universitatea Brown și Paradromics Inc. Cei de la Universitatea Brown, conduși de doctorul Arto Nurmikko, vor lucra la o interfață care va conecta o rețea neuronală artificială la cortexul cerebral. Senzorii care vor face conexiunea vor permite comunicarea în timp real dintre cele două entități și, speră cercetătorii, vor ajuta la înțelegerea modului în care creierul uman procesează și decodează vorbirea. Dintre cei șase parteneri aleși de DARPA, patru se vor concentra pe procesele creierului responsabile de percepția vizuală, iar doi se vor ocupa de înțelegerea legăturii creierului cu văzul și vorbirea. La finalul programului, autoritățile americane vor să obțină un implant neuronal de mare rezoluție, care să poată intercepta simultan semnale electrice de la peste un milion de neuroni.

Dispozitivul avut în vedere trebuie să poată primi și transmite semnale între creier și computer și să fie suficient de mic pentru a putea fi purtat cu ușurință – să nu fie mai mare de două monede de 5 cenți, cum s-au exprimat oficialii guvernamentali. Posibilele aplicații practice pe care o astfel de tehnologie le poate avea variază de la tratarea traumelor cerebrale la folosirea calculatoarelor folosind doar gândurile. Însă, ca orice agenție guvernamentală care se respectă, DARPA trebuie să aibă în vedere și alte aplicații pe care nu le face publice.

Oamenii de afaceri, îngrijorați de creșterea accentuată a prețurilor

Oamenii de afaceri sunt îngrijorați de creșterea accentuată a prețurilor și de dinamica pieței valutare, conform unui sondaj realizat de KeysFin, în cadrul barometrului semestrial privind starea business-ului. ''Inflația este principala provocare pentru economia românească în perioada următoare, creșterile de salarii, aprecierea euro și creșterile de tarife la gaze și energie electrică fiind remarcate de cei mai mulți investitori'', spun analiștii de la KeysFin, citați de Agerpres. Întrebați care sunt principalele provocări din următoarele șase luni, cei mai mulți manageri au indicat creșterea accentuată a prețurilor (82%), dinamica pieței valutare (57%), amplificarea crizei din piața muncii (46%) și evoluția cadrului fiscal (34%). 22% s-au referit la incertitudinile legate de evoluția economică mondială.

Conform sursei citate, economia României va continua să crească temperat în următoarele șase luni, evoluția semnificativă a consumului și rezultatele pozitive așteptate în agricultură urmând să asigure Produsului Intern Brut un avans de peste 4%, estimează oamenii de afaceri.

''După un început de an pozitiv în majoritatea sectoarelor economice, în partea a doua a anului investitorii estimează că PIB-ul își va accentua creșterea, în principal pe fondul majorării cheltuielilor de consum. Barometrul KeysFin arată că 72% dintre managerii chestionați de KeysFin estimează o creștere a PIB-ului între 4,2 și 4,7%, 16% văd o evoluție de peste 5%, iar 8% consideră că PIB-ul va crește cu mai puțin de 4%'', menționează sursa citată.

Fiind întrebați care cred că vor fi sectoarele care vor performa cel mai bine în a doua parte a anului, 64% dintre investitori au indicat comerțul (în special cel alimentar), 23% își pun bazele în evoluția pozitivă a agriculturii, iar 10% în sectorul construcțiilor imobiliare.

Afacerile din industrie, cel mai mare avans lunar din ultimii 10 ani

Cifra de afaceri a companiilor din industrie a crescut în luna mai cu 18,5% față de aceeași lună a anului trecut, cel mai înalt ritm de creștere din ultimii zece ani, în special ca urmare a majorării semnificative a afacerilor din industria extractivă, arată datele publicate ieri de Institutul Național de Statistică (INS). Un ritm atât de înalt de creștere a cifrei de afaceri în industrie nu s-a mai înregistrat din martie 2007, când rata de creștere a fost de 23,6% față de martie 2006. Cumulat, în primele cinci luni din acest an, cifra de afaceri a companiilor din industrie a crescut cu 10,7% față de aceeași perioadă a anului trecut.  În luna mai, cea mai mare creștere a fost înregistrată în industria extractivă (^33,5%), în timp ce industria prelucrătoare, cu cea mai mare pondere, a urcat cu 18,2% față de aceeași lună a anului trecut.  Față de luna anterioară, cifra de afaceri a companiilor din industrie a urcat în luna mai cu 14,6%.

Porsche a raportat cele mai bune vânzări din istoria companiei

Producătorul de mașini sport Porsche AG - o subsidiară a Volkswagen - a raportat vânzări record în primul semestru din 2017, datorită majorării cererii pe cea mai mare piață a sa, China. Un contributor important la profitul grupului Volkswagen, Porsche a anunțat ieri că a livrat pe plan global 126.497 de vehicule în perioada ianuarie — iunie 2017, în creștere cu 7% față de primul semestru din 2016. Rezultatele foarte bune vin pe fondul succesului SUV-ului Macan (creștere de 11% a livrărilor, la 50.000 de unități) și a noului Panamera (avans al vânzărilor de 54% în primele șase luni din acest an). China, cea mai mare piață auto din lume, este acum și principalul motor de creștere al vânzărilor Porsche. În perioada ianuarie-iunie 2017, producătorul auto a vândut 35.864 vehicule pe piața chineză, un avans de 18% față de primul semestru din 2016. În SUA și Europa, livrările au urcat cu 3% și, respectiv, 6%.

Datele vin după ce luni Parchetul din Stuttgart (sud-vestul Germaniei) a anunțat că mai mulți salariați ai Porsche AG sunt investigați sub suspiciunea de fraudă și publicitate falsă, pe măsură ce continuă ancheta în dosarul manipulării emisiilor poluante la grupul mamă Volkswagen.

Inflație de 0,9%, în iunie

Rata anuală a inflației a fost de 0,9%, în luna iunie, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), peste prognoza Băncii Naționale a României, de 0,6%. Prețurile de consum în luna iunie 2017, comparativ cu luna iunie 2016, au crescut cu 0,9%. ''Rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2016 — iunie 2017) față de precedentele 12 luni (iulie 2015 — iunie 2016), calculată pe baza IPC, este—0,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 0,2%'', informează, ieri, INS. Banca Națională a României estima pentru finalul lunii iunie o inflație de 0,6%, cu un interval de incertitudine de Â/-0,5%.

Goldman Sachs: Yenul este cea mai sigură monedă

Yenul japonez este cea mai sigură monedă din lume, iar francul elvețian și dolarul american concurează pentru locul al doilea, potrivit unei analize efectuate de banca americană Goldman Sachs Group. Analiștii Goldman Sachs au comparat fluctuațiile zilnice și lunare a 28 de monede ale unor state dezvoltate sau în curs de dezvoltare de-a lungul a două perioade de cinci ani, respectiv 2007-2011 și 2012-2016. În urma analizei, economiștii băncii americane au constatat cea mai consistentă corelație negativă a yenului față de bursele globale, prețurile petrolului și randamentele titlurilor Trezoreriei americane. ”Yenul este cea mai sigură monedă în perioadele de incertitudini (safe-haven), iar francul elvețian și dolarul american concurează pentru locul al doilea. La polul opus se află un număr de monede emergente care concurează pentru titlul de cea mai riscanță monedă”, se arată în raportul Goldman Sachs. Cele mai riscante monede sunt, conform analizei, pesoul mexican, randul sud-african și dolarul canadian și cel australian. În raport se mai arată că atunci când prețurile petrolului cresc, monedele unor exportatori precum Canada, Columbia și Rusia tind să aibă performanțe mai bune, iar yenul, dolarul și francul elvețian o evoluție contrară.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.