Economic

Enet încearcă să evite falimentul printr-un acord cu creditorii

Mihai Boicu
27 dec 2017 2664 vizualizări

Trei creditori au mers în instanță pentru a-și recupera datoriile de la societatea de termoficare

Enet SA Focșani, societatea de termoficare a municipalității, încearcă să evite falimentul solicitat de creditori printr-o procedură de concordat preventiv, care înseamnă practic o înțelegere cu aceștia în privința redresării și a evita falimentul. Tribunalul Vrancea a fost de acord cu deschiderea acestei proceduri și a desemnat un administrator în acest sens în luna noiembrie. La termenul din 14 decembrie, a fost acordat un nou termen la cererea administratorului concordatar, în vederea comunicării de creditori a votului cu privire la oferta de concordat.

Procedura solicitată și aprobată de Tribunalul Vrancea este o încercare a societății de termoficare de a scăpa de falimentul solicitat de trei dintre creditori. Este de vorba de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați – Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Compania de Utilități Publice SA. După acceptarea concordatului preventiv, Enet a primit o pauză, pentru că tot Tribunalul Vrancea a decis suspendarea provizorie a urmărilor silite, până la pronunțarea unei hotărâri de omologare a concordatului sau până la respingerea ofertei de concordat prin vot de către creditori.

Enet este într-o situație delicată deoarece a derulat un proiect de fonduri europene prin care și-a modernizat centrala și tocmai a obținut aprobarea Consiliului Local pentru un alt proiect de modernizare rețele termoficare și puncte termice. Potrivit Legii 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv și a mandatului ad-hoc, concordatului preventiv este încheiat între debitor și creditorii care dețin cel puțin două treimi din valoarea creanțelor acceptate și necontestate, prin care debitorul propune un plan de redresare și acoperire a creanțelor acestor creditori. Pe de altă parte, creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depășire a dificultăților în care se află. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.