Economic

Daea îl acuză pe președintele Consiliului Concurenței că face afirmații împotriva țării

Ziarul de Vrancea
22 nov 2017 716 vizualizări

“să dea explicații în Guvern, pentru că nu e păun între găini”, susține ministrul Agriculturii, Petre Daea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, l-a acuzat, ieri, în ședința de Guvern, pe președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, că face afirmații împotriva țării și a susținut că acesta trebuie să vină să dea explicații în Guvern, pentru că ”nu e păun între găini”. Premierul Mihai Tudose i-a spus ministrului Agriculturii că au început să circule caricaturi cu găini care își iau haine de blană. Petre Daea a precizat că, dat fiind faptul că în piață prețurile la unele produse au crescut nejustificat, a instituit la nivelul ministerului o echipă de control. ”Au intrat în dispozitiv toate instituțiile statului să verifice ce și cum. Am făcut și o adresă Consiliului Concurenței și l-am rugat să intervină, pentru că sunt elemente pe care noi nu le cunoaștem, dat fiind faptul că ele nu se justifică din punct de vedere al calculelor pe care le facem și al logicii procesului de producție. De exemplu la ouă, astăzi fermierul în România îl produce cu 36 de bani, îl scoate la poarta fermei ambalat, sigilat, etichetat, îl și transportă în piață, îl duce practic pe raft și de aici deodată până la un leu, ceea ce pentru noi nu este normal. Am rugat prin adresă scrisă președintele Consiliului Concurenței care, dacă astăzi este aici, eu aș cataloga declarația sa împotriva țării. Foarte atent spun acest lucru și foarte apăsat, pentru că a spune că sunt diferențe din cauza deficitului bugetar, mi se pare prea mult. A făcut o asemenea afirmație, că din cauza deficitului bugetar. Dumnealui ar trebui să dea explicații Guvernului României, pentru că nu este păun între găini și noi să fim în fiecare zi perpeliți fie de situația reală”, a afirmat Daea. Ministrul Agriculturii a mai spus căî aceste lucruril trebuie abordate cu seriozitate de către președintele Consiliului Concurenței. ”Fac apel la el să se abțină de la aceste afirmații superflu. Din 15 noiembrie, când am solicitat scris să intervină, n-am primit nicio comunicare de la Consiliul Concurenței”, a adăugat Petrea Daea.

“Lucrurile s-au îmbunătățit din punct de vedere al prețului”

Petre Daea a declarat miercuri că a analizat factorii care au generat scumpirea ouălor, considerând că nu este normal ca oul achiziționat cu 50 de bani la poarta fer¬mei să ajungă pe raftul magazinelor la un preț dublu, de circa un leu. Oficialul subliniază însă că în unele magazine, lucrurile s-au îmbunătățit din punct de vedere al prețului. Acesta spune că a analizat împreună cu fermierii și cu Asociația Crescătorilor de Păsări din România elementele privind costurile de producție la ouă. ”Prin elementele costului de producție, care înseamnă furaj, medicamente, manoperă, energie, cotă de amortisment, am constatat că acest cost este undeva în jurul a 0,36 lei, 36 de bani”, spune Daea, prezent la un eveniment, explicând și că de la acest cost de producție, din momentul în care pleacă oul ambalat de la poarta fermierului, el ajunge prin intermediari la magazin undeva la 52 de bani. ”De aici și până la 1 leu am căutat explicații, unele le-am găsit, altele nu. Negăsind aceste explicații, am solicitat în scris sprijinul instituției statului Consiliul Concurenței, să vedem dacă din analizele domniilor lor reies și alte cauze pe care noi să le putem explica”, adaugă Daea.

 

Kaufland a inaugurat primul program național pentru carne de porc 100% românească

Retailerul Kaufland România a inaugurat miercuri primul program național pentru carne de porc 100% românească, în parteneriat cu Cooperativa Agricolă „Țara Mea” și cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, inițiativa crescând prezența cărnii de porc autohtone la raft în magazinele Kaufland. Proiectul ”Raftul românesc” va oferi carne de porc cu proveniență 100% din România. Acesta este primul program național cu circuit complet de la fermier la raft, care crește semnificativ prezența cărnii de porc românești în rețeaua Kaufland România. ”Programul susține în mod durabil dezvoltarea capacității de producție interne a cărnii de porc și răspunde cu o soluție la faptul că în România, circa 60% din carnea de porc din comerț provenea din alte țări”, spun oficialii Kaufland România. Programul include peste 50% dintre fermierii mici și mijlocii din România și le oferă acestora garanția preluării integrale a porcilor născuți și crescuți în țară, precum și sprijin pentru dezvoltare și consiliere. ”Când proiectul va ajunge la maturitate, Kaufland România va prelua peste 60% din carnea de porc românească, un volum fără precedent în retail. Astfel, cantitatea preluată de Kaufland va ajunge la peste 300.000 de porci/an”, a anunțat compania. Programul este implementat treptat, iar în prezent, Kaufland România deja primește livrări de peste 400 de porci/zi și crește progresiv, de la o săptămână la alta, urmând ca până la finalul anului să dubleze cantitatea. „Ne dorim ca acest program să clădească un viitor mai bun pentru fermierii români și agricultura românească și în timp, să devină un model de acțiune. Pentru Kaufland, colaborarea cu producători locali este o prioritate de achiziții la nivel de grup și suntem printre puținii retaileri ce oferă peste 50% produse din România”, a declarat Valer Hancaș, director de afaceri corporatiste și comunicare la Kaufland România. De asemenea, Cooperativa Agricolă „Țara Mea” impune fermierilor parteneri trecerea la formatul de hrană naturală, din furaje ce provin exclusiv din agricultura românească, fără soia, pentru a obține gustul tradițional al cărnii de porc românești, de calitate superioară în raport cu cea de import.  Cooperativa este responsabilă de întregul lanț de planificare, coordonare, de livrare a tineretului porcin la exploatațiile de îngrășare, de menținere a relației cu cei peste 100 de mici fermieri din program și de gestionare a volumului cărnii.

Operatorii din turism anunță număr record de rezervări pe Valea Prahovei

Unitățile de cazare din stațiunile de pe Valea Prahovei sunt ocupate în proporție de 70 la sută pentru Crăciun de 95 la sută de Revelion, anunță operatorii din turism. Cele mai căutate stațiuni sunt, potrivit rezervărilor, Sinaia, Bușteni și Azuga. Potrivit datelor furnizate de Ascoiația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) Prahova, multe dintre locurile decazare din stațiunile prahovene sunt deja rezervate pentru perioada Crăcviunului și a Revelionului. ”În Sinaia, Bușteni și Azuga, pentru Crăciun, 70% din locurile disponibile sunt rezervate, în timp ce, pentru Revelion, în aceleași stațiuni mai mult de 95% din locuri sunt deja ocupate” se arată într-un comunciat dat publicității de APDT Prahova. Conform aceleiași surse, în zonele Breaza și Campina pentru minivacanța de 1 decembrie gradul de ocupare a locurilor decazare este  de 60 la sută, iar pentru Crăciun, în Câmpina, gradul de ocupare se ridică la 60% iar la Breaza 50%, întimp ce pentru Revelion ambele stațiuni au un grad de ocupare de peste 65%.  Pentru perioada de Crăciun, un pachet de patru nopți la un hotel de patru stele care include cină festivă de Crăciun va costa aproximativ 1.800 de lei de persoană, în timp ce la unitățile de cazare din categoria trei stele turiștii vor achita 1.300 lei/persoană, pentru același tip de pachet. Pentru Revelion, pachetele includ cină festivă în noaptea dintre an și vor costa, la un hotel de 4 stele, peste 3.000 lei de persoană, iar la 3 stele, peste 2.000 de lei/persoană.

Insolvențele firmelor și PFA-urilor au urcat cu aproape 9%

Numărul societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate intrate în insolvență a crescut în primele zece luni din acest an cu 8,85%, comparativ cu perioada similară din 2016, la 7.344 unități, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe firme și PFA-uri în insolvență sunt din București, respectiv 1.601, în creștere cu 17,46% comparativ cu ianuarie — octombrie 2016, Capitala fiind urmată de județele Iași, cu 433 (plus 19,23%), Bihor, cu 402 cazuri (-14,1%) și Constanța, cu 311 (plus 19,16%). Numărul cel mai mare de insolvențe a fost înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor — 2.238, în creștere cu 7,75%. În luna octombrie 2017, au intrat în insolvență 903 firme și PFA, cele mai multe din București (208) și județele Bihor (51) și Iași (48). De asemenea, în perioada ianuarie-octombrie 2017, un număr de 13.249 firme și-au suspendat activitatea (-2,9%), iar 24.254 au fost dizolvate (-5,2%).

iPhone X a fost construit cu studenți angajați ilegal

Foxconn, compania responsabilă cu asamblarea smartphone-urilor Apple, a folosit studenți în mod ilegal pentru a produce iPhone X. Mai mulți studenți chinezi au acuzat Foxconn că i-a forțat să lucreze pe linia de asamblare a lui iPhone X. Cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani, aceștia au contribuit la montarea camerelor foto pe cel mai nou smartphone Apple. Studenții ar fi fost constrânși să lucreze câte 11 ore pe zi timp de 3 luni, ca o formă de practică necesară pentru absolvire. Deși sarcinile de pe linia de asamblare nu aveau nicio legătură cu profilul școlii, un singur student ar fi asamblat în perioada respectivă peste 1.200 de camere foto de iPhone X pe zi. Ca urmare a acestor plângeri, Apple și Foxcoon au demarat propria investigație. Investigația a confirmat faptul că au fost angajați studenți, dar cele două companii se apără spunând că aceștia ar fi fost compensați corespunzător. Cât despre faptul că studenții au lucrat 11 ore pe zi, ceea ce depășește norma legală din China, de 40 de ore pe săptămână, nici Foxconn și nici Apple nu au deocamdată niciun răspuns. Oficial, la asamblarea iPhone X au lucrat 300.000 de oameni în fabricile Foxconn, 3.000 dintre aceștia fiind studenți la o școală de transport feroviar din Zhengzhou.

Smartphone-urile cu Android urmăresc utilizatorii și trimit datele la Google

O investigație recentă a transferului de date dintre dispozitivele cu Android și serverele Google arată faptul că acesta se realizează indiferent de dorința utilizatorilor. Publicația americană Quartz a urmărit pe parcursul acestui an modul în care mai multe tipuri de dispozitive care folosesc Android, ale mai multor producători, transmit către Google datele personale ale utilizatorilor. Punctual, este vorba de datele care privesc coordonatele GPS, date deosebit de importante de o companie care trăiește de pe urma reclamelor, cum este Google. Cunoscând locul în care se află utilizatorul, Google poate livra reclame mai relevante. Concluzia investigației este că dispozitivele cu Android trimit coordonatele GPS către serverele Google indiferent de preferințele utilizatorilor. Datele ajung la Google chiar dacă utilizatorii dezactivează funcția de localizare. Mai mult, acest transfer se realizează în orice moment există o conexiune activă la internet. Când conexiunea de date este oprită, transferul se face pe wireless și invers – inclusiv atunci când în telefon nu există nicio cartelă.

Hackerii au accesat milioane de conturi ale utilizatorilor Uber

Hackerii au accesat milioane de conturi ale utilizatorilor Uber anul trecut, însă compania a făcut public acest lucru abia marți, anunță CNN. În 2016, două persoane din afara companiei au accesat informațiile personale a 57 de milioane de utilizatori Uber, inclusiv nume, adrese de mail și numere de telefon, a anunțat Uber. De asemenea, hackerii au accesat datele permiselor de conducere pentru 600.000 de șoferi din Statele Unite, aceștia fiind și ei incluși în numărul total al persoanelor afectate. Compania nu i-a anunțat pe cei afectați de acțiunea hackerilor. CEO-ul Uber, Dara Khosrowshahi, a afirmat că a aflat recent despre acest incident. Khosrowshahi, care a preluat funcția în luna august, a spus că a început deja o investigație pentru a stabili de ce nu au fost alertate autoritățile sau cei afectați și a anunțat că doi dintre cei responsabili pentru această situație nu mai lucrează în companie.  Conform Bloomberg, Joe Sullivan, cel care se ocupă cu securitatea datelor nu mai este în companie. Uber însă a refuzat să îi nominalizeze pe cei care au plecat.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.