Economic

Cazarea în stațiunile balneare se va scumpi de câteva ori

Ziarul de Vrancea
19 nov 2017 389 vizualizări

Previziunea îI aparține președintelui Organizației Patronale a Turismului Balnear din România, Nicu Rădulescu

Cazarea în stațiunile balneare din România s-ar scumpi de câteva ori, iar turismul balnear ar fi distrus, dacă s-ar aproba sistemul de redevențe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere și hidrominerale în forma în care este prezentat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Economiei, a declarat pentru News.ro președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Nicu Rădulescu. Operatorii ar trebui să plătească la bugetul de stat o redevență de 1 euro pe metrul cub de apă geotermală extrasă, de 2 euro pe metrul cub la apele terapeutice, la apa medicinală redevența ar fi de 3 euro pe metrul cub, în timp ce redevența pentru apa minerală naturală și pentru apa de izvor și de masă ar fi de 4 euro/mc, potrivit proiectului de lege pentru reglementarea sistemului de redevențe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere și hidrominerale, aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Economiei.  ”Dacă se aprobă acest sistem de redevențe, nu vom mai putea face față, la cât consumăm. Și așa marja de profit este foarte mică. Cazarea s-ar scumpi de câteva ori, nici nu vom mai putea vorbi de activitate în stațiunile balneare”, a declarat pentru News.ro președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Nicu Rădulescu. El speră ca aceste valori să fie modificate în urma consultărilor cu autoritățile, din cauză că utilizarea apelor geotermale va fi nerentabilă. ”Sperăm că lucrurile nu vor rămâne așa. Noi facem turism social fără probleme. Dar cu noile valori propuse ale redevențelor, pensionarii nu vor mai putea beneficia de serviciile noastre. Până acum era un mod de calcul și plăteam o redevență pentru apă mult mai mică. Suma variază de la stațiune la stațiune, sperăm să țină cont de ce spunem noi!”, a adăugat reprezentantul OPTBR. Nicu Rădulescu deține un hotel în Băile Tușnad și afirmă că dacă s-ar aproba noile valori, ar plăti un preț de 40 de ori mai mare pentru apa geotermală consumată. ”Un investitor din Băile Herculane a calculat că ar plăti de 230 de ori mai mult redevența pentru apă față de cât plătește acum. Odată aprobată, hotărârea ar trimite în derizoriu turismul balnear, ar fi distrus complet. Vom sta cu hotelurile închise”, a mai spus Nicu Rădulescu. El subliniază că prețurile practicate în stațiunile balneare sunt neschimbate de câțiva ani, iar turismul balnear este industria turistică cu cea mai mare creștere. ”În ultimii trei ani, turismul balneo a crescut în medie cu 20%. Este inadmisibil ca un Guvern votat chiar de pensionari să vină să ia decizii care să lovească exact în ei, în pensionari”, a punctat reprezentantul OPTBR. La rândul său, Florian Serac, director general al companiei Turism Felix, spune că, în noua variantă, ar plăti redevențe de 233 de ori mai mari decât plătește în prezent. ”Aș plăti 6,5 milioane euro pe an, adică tot profitul pe care eu îl fac în Băile Felix în cinci ani”, a declarat pentru News.ro Florian Serac. El consideră că, cel mai probabil, autoritățile nu și-au dat seama de impact atunci când au scris proiectul de lege. ”Din punct de vedere geologic, la peste 50 de grade sunt considerate ape geotermale și se folosesc pe scară industrială, la încălzire, de exemplu. Iar sub 50 grade sunt ape termominerale. Noul proiect de lege le bagă pe toate la aceeași categorie. Nu se face mai face distincție între apa de izvor și apa de îmbăiere. Cred că e o greșeală făcută fie din necunoaștere fie din superficialitate. Sperăm să nu rămână legea așa”, a mai spus el.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.