Economic

BNR apasă pedala majorării dobânzilor

Ziarul de Vrancea
6 feb 2018 669 vizualizări

Banca centrală a crescut ieri dobânda de politică monetară la 2,25% u în funcție de aceasta se stabilesc dobânzile la credite și la depozite

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a crescut, ieri, rata dobânzii de politică monetară de la 2% la 2,25% pe an, începând cu data de 8 februarie. ”Majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,25 la sută pe an de la 1 la sută pe an, iar rata dobânzii aferente facilității de creditare la 3,25 la sută pe an de la 3 la sută pe an începând cu data de 8 februarie 2018”, se arată în comunicat. BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit. În ianuarie, BNR a crescut rata dobânzii de politică monetară de la 1,75% la 2% pe an. Dobânda de politică monetară a fost diminuată ultima dată în luna mai 2015, cu 0,25 puncte, de la 2% la 1,75%, nivel minim istoric. Tot atunci au fost reduse și ratele RMO pentru pasivele în lei cu două puncte procentuale, de la 10% la 8%. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat ieri, referitor la creșterea dobânzii de referință de către Banca Națională a României (BNR), că orice creștere din această zonă este de luat în seamă, iar îngrijorarea e în funcție de impactul pe care îl poate avea. El a explicat că, în ceea ce privește salariile IT-iștilor, persoanelor cu dizabilități, muncitorilor sezonieri și cercetătorilor, „un act normativ care aduce soluția găsită în dezbatere publică” a fost publicat pe site-ul ministerului. Întrebat dacă este îngrijorat de creșterea dobânzii de referință anunțată de BNR, Eugen Teodorovici a spus că orice creștere pe această zonă este de luat în seamă, iar dacă sunt probleme care trebuie remediate, Ministerul Finanțelor va asigura partea financiară „pentru ca lucrurile să fie așa cum am promis”. ”Orice înseamnă creștere pe acestă zonă e într-adevăr de luat în seamă. O îngrijorare mai mare sau mai mică în funcție de impactul pe care poate să îl aibă: fie o creștere a inflației, fie a ROBOR și nu numai. Dar hai să vedem datele oficiale și apoi discutăm, În cazul în care sunt astfel de situații de remediat, noi, Ministerul de Finanțe, asigurăm partea financiară pentru ca lucrurile să fie așa cum am promis”, a declarat Eugen Teodorovici în Parlament. De asemenea, referitor la salariile celor din IT, persoanelor cu dizabilități, lucrătorilor sezonieri și cercetătorilor, ministrul a spus că aseară a fost postat pe site-ul Finanțelor „un act normativ care aduce soluția găsită în dezbatere publică și sperăm cât mai curând pe masa Guvernului”. ”Sunt cele patru categorii: IT-iști, persoane cu dizabilități, sezonieri și partea de cercetare. Aseară pe site-ul Ministerului de Finanțe am postat un act normativ care aduce soluția găsită de Ministerul de Finanțe în dezbatere publică și sperăm cât mai curând pe masa guvernului. Mecanismul creat este: acele companii care au angajați din cele 4 zone, cu condiția transferului celor 20% către angajat, doar aceste companii pot aplica un astfel de mecanism, pentru angajații acestor companii statul va plăti diferența dintre contribuțiile pe CASS astfel încât angajații să nu piardă absolut nimic, raportat la ceea ce au avut în decembrie 2017”, a spus el.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.