Economic

ANRM: Marea Neagră românească are rezerve de 200 de miliarde de metri cubi de gaze

Ziarul de Vrancea
20 feb 2018 1376 vizualizări

Rezervele de gaze din Marea Neagră se ridică la 200 de miliarde de metri cubi în perimetrele unde au fost efectuate foraje, ceea ce ar însemna ca producția totală a țării să se dubleze timp de 20 de ani, a declarat, marți, Sorin Gal, director general în cadrul Agenției Naționale de Resurse Minerale (ANRM).

"Când vor funcționa la maximum, vor fi 9-10 miliarde de metri cubi de gaze pe an care vor veni din Marea Neagră, timp de 20 de ani, care vor aduce statului român redevențe de 2,8 miliarde de euro în 20 de ani. (...) Există circa 200 de miliarde de metri cubi rezerve în Marea Neagră doar pe ceea ce s-a săpat, adică perimetrele deținute de Lukoil, ExxonMobil și OMV Petrom, respectiv Black Sea Oil and Gas", a spus oficialul ANRM, prezent la conferința ZF Power Summit.

Astfel că, în 2025, România va produce în total aproximativ 20 de miliarde de metri cubi de gaze, dacă vor fi dezvoltate toate proiectele din Marea Neagră. În prezent, în România se extrag circa 11 miliarde de metri cubi de gaze pe an, iar consumul național este tot în jurul acestei valori, a confirmat Gal.

El a arătat că ExxonMobil și OMV Petrom au investit până acum în perimetrul Neptun circa 2 miliarde de dolari, Lukoil - peste 500 de milioane de dolari în perimetrul Trident, iar Black Sea Oil and Gas - 200 de milioane de dolari în perimetrele Midia și Pelican.

Anterior, în aceeași conferință, oficialul ANRM a prezentat stadiul celor trei proiecte majore din Marea Neagră.

"Exxon ar trebui ca în noiembrie 2018 să-și exprime intenția de a trece la faza de dezvoltare a proiectului. Ei au făcut și fac în continuare foarte multe operațiuni inițiale de a intra în faza de dezvoltare, au căutat furnizori pentru serviciile și instalațiile pe care vor să le construiască și au încercat să găsească în România parteneri pentru acest lucru. A fost destul de greu și cu rezultate foarte slabe, să spun așa, pentru că nu mai există industrie-suport în România care să poată oferi servicii la nivelul celui solicitat de Exxon", a spus Gal. Reprezentantul ANRM a arătat că studiul pentru evaluarea resurselor și rezervelor din blocul Neptun este spre finalizare și probabil că în acest an va fi prezentat spre aprobare Agenției pentru Resurse Minerale. "Ei sunt foarte motivați și am avut mai multe întâlniri, inclusiv cu managerul de proiect care este același cu cel care se ocupă de Golful Mexic, deci Marea Neagră seamănă cu Golful Mexic ca adâncimi și metodă de exploatare. Probabil că undeva în 2020-2021 ei vor începe să producă gaze din Marea Neagră, iar potențialul lor este de 6 miliarde de metri cubi pe an", a adăugat directorul ANRM.Petrom produce deja din Marea Neagră un miliard de metri cubi de gaze pe an, într un alt perimetru.O altă companie, Black Sea Oil and Gas, care a concesionat perimetrele Midia și Pelican din Marea Neagră, va începe producția la mijlocul anului viitor. "Compania este deja în faza de a finaliza proiectul instalației de suprafață. Ei au făcut o asociere cu cei de la BERD pentru a avea o finanțare suplimentară. Undeva la mijlocul anului 2019-2020 vor începe să producă în jur de un miliard de metri cubi pe an", a completat Gal. Un al treilea proiect important din Marea Neagră, unde sunt implicate Lukoil și Romgaz, este perimetrul Trident, unde există o descoperire, dar care până în acest moment nu a fost declarată comercială. Aici producția ar putea începe la o diferență de un an-doi față de perimetrul Neptun. De asemenea, Petromar Resources, companie din grupul Upetrom, controlat de omul de afaceri Gabriel Comănescu, este în negocieri avansate cu un partener pentru a explora două perimetre petroliere în Marea Neagră. (Agerpres)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.