Economic

Anhetatori și experți îi caută pe hackerii aflați la originea atacului cibernetic mondial

Ziarul de Vrancea
14 mai 2017 267 vizualizări

Atacul a avut lor în cel puțin 150 de state, iar numărul victimelor a ajuns la peste 200.000

 

 

Anchetatori și experți internaționali în informatică îi căutau duminică pe hackerii aflați la originea atacului cibernetic mondial care s-a soldat cu peste 200.000 de victime în cel puțin 150 de țări, potrivit Europol, care se teme de o intensificare a virusului luni, relatează AFP. ”Ultimul bilanț era de peste 200.000 de victime, mai ales întreprinderi, în cel puțin 150 de țări. Noi efectuăm operații împotriva a aproximativ 200 de atacuri cibernetice pe an, însă nu am văzut încă nimic de acest fel”, a declarat directorul Europol Rob Wainwright pentru postul britanic ITV. Atacul a lovit ”în mod nediscriminatoriu” și s-a ”propagat foarte rapid”, a adăugat șeful Europolului. El se teme că numărul victimelor ar putea să crească ”după ce oamenii se întorc la muncă și își ponesc computerele”. Acest atac, care a început vineri, a afectat, între alții, spitale britanice, constructorul francez de automobile Renault, sistemul bancar rus, grupul american FedEx sau universități din Grecia și Italia. Biroul european pentru poliție Europol a anunțat sâmbătă că o echipă dedicată din cadrul Centrului său european de luptă împotriva infracționalității cibernetice a fost ”special formată să ajute” ancheta internațională însărcinată să-i identifice pe vinovați. ”Este foarte dificil să-i identificăm și să-i localizăm pe autorii atacului. Noi ducem o luptă complicată împotriva unor grupuri de infracționalitate cibernetică tot mai sofisticate, care recurg la încriptare pentru a-și ascunde activitatea. Amenințarea este în creștere”, a subliniat Rob Wainwright. ”Noi nu cunoaștem încă motivațiile” hackerilor, a continuat el, adăugând că ”în general ele sunt de tip infracțional”. Ministrul britanic de Interne Amber Rudd a scris într-un articol în Sunday Telegraph că sunt de așteptat și alte atacuri și a subliniat că ”nu vom cunoaște poate niciodată adevărata identitate a autorilor” atacului în curs. Cercetătorul în domeniul securității cibernetice, în vârstă de 22 de ani, care a permis încetinirea propagării virusului a avertizat, de asemenea, că hackerii pot prelua din nou controlul schimbând codul și că, atunci, vor fi imposibil de oprit. Vă veți afla în siguranță doar atunci când veți instalați soluția cel mai rapid posibil”, a scris el într-un mesaj postat pe Twitter, pe contul său @MalwareTechBlog. Tânărul cercetător, care dorește să rămână anonim, a fost prezentat drept un ”erou” care a ”salvat lumea” de către presa britanică. Mail on Sunday a găsit o fotografie a tânărului, surfer în timpul liber și care încă mai locuiește împreună cu părinții în sudul Angliei. Din Rusia și până în Spania și din Mexic și până în Vietnam, zeci de mii de computere - mai ales în Europa - au fost infectate vineri de un program de răscumpărare care exploatează o falie în sistemele Windows, divulgată în documente piratate ale Agenției americane de securitate NSA. Acest program de tip malware blochează fișierele utilizatorilor și îi obligă să plătească o sumă de bani, în acest caz 300 de dolari (275 de euro), pentru a le putea folosi. Răscumpărarea este cerută în moneda virtuală bitcoin, dificil de urmărit. Potrivit lui Rob Wainwright, ”s-au făcut remarcabil de puține plăți până acum”. Însă el nu a prezentat vreo sumă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.