Economic

AJFP Vrancea: Noutăţi fiscale cu privire la sistemul RO e-Transport

Ziarul de Vrancea
7 nov 2022 819 vizualizări

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea aduce la cunoştinţa contribuabililor că prin O.U.G. nr.132/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative a fost instituită obligația de declarare a transportului bunurilor cu risc fiscal ridicat  pentru noi utilizatori, respectiv:

Reamintim că până la apariţia OUG 132/2022 obligaţia declarării în Sistemul RO e-Transport revenea următorilor utilizatori:

De asemenea prin OUG 132/2022 s-a reglementat că organizatorul transportului sau operatorul de transport, după caz, are obligaţia să actualizeze, în perioada de valabilitate a codului UIT, informaţiile privind identificarea vehiculului de transport rutier ori de câte ori acestea se modifică, înainte de repunerea în mişcare.

În situaţia în care, la punerea în mişcare a mijlocului de transport încărcat cu bunuri cu risc fiscal ridicat sau pe parcursul desfăşurării transportului, Sistemul RO e-Transport nu este funcţional, obligaţia de declarare prevăzută la alin. (1) al art.8 din OUG 41/2022, respectiv de actualizare, se suspendă până la repunerea în funcţiune a sistemului.

Pentru situaţiile prevăzute mai sus, obligaţiile de declarare sau de actualizare  se îndeplinesc până la sfârşitul următoarei zile lucrătoare repunerii în funcţiune a sistemului, inclusiv pentru transporturile încheiate.

 Perioadele de nefuncţionare a Sistemului RO e-Transport vor fi publicate pe paginile de internet ale ANAF şi MF.

Utilizatorii prevăzuţi la alin. (1) al art.8 din OUG 41/2022 sunt obligaţi să pună la dispoziţia operatorului de transport rutier codul UIT aferent bunurilor transportate, direct sau prin intermediul organizatorului transportului, după caz, până cel târziu la prezentarea vehiculului în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv la punerea efectivă în mişcare a vehiculului, după caz.

( S-a eliminat prevederea conform căreia codul UIT este înscris în mod obligatoriu pe documentul de transport, lizibil şi fără ştersături sau adăugări).

În același timp a fost extins termenul de valabilitate a codului UIT de la 5 zile calendaristice la 15 zile calendaristice în cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri, precum şi în cazul operațiunilor comerciale reprezentând un nontransfer şi transportul bunurilor reprezentând stocuri la dispoziția clientului.

Important! Utilizarea de către operatorul de transport rutier a codului UIT peste termenul de valabilitate a acestuia este interzisă.

A fost instituită contravenţie  pentru nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (11), (13) şi (2), art. 11 alin. (3) şi art. 12 ce se sancţionează  cu amendă de la 10.000 de lei la 50.000 de lei în cazul persoanelor fizice sau cu amendă de la 20.000 de lei la 100.000 de lei în cazul persoanelor juridice.

Constatarea şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Autorităţii Vamale Române, precum şi de către ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române.

Prevederile referitoare la constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor  intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023.

 

Baza legală: OUG nr. 132/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative  publicată în Monitorul Oficial al României partea I nr. 957/30.09.2022

 

 Compartiment de comunicare                                                                                                                                                                                                                                                                                        


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.