Economic

Ai o companie și vrei să o vinzi? Acum este momentul cel mai potrivit!

Ziarul de Vrancea
14 mar 2018 462 vizualizări

EY România: Interesul pe piața de fuziuni și achiziții din România rămâne la un nivel apropiat de cel record

Interesul investitorilor pe piața de fuziuni și achiziții din România rămâne la un nivel apropiat de cel record, după ce 2017 a reprezentat unul dintre cei mai activi ani în acest sector, numărul tranzacțiilor crescând cu 28%, a anunțat joi compania de consultanță și audit EY România. În 2017, creșterea consumului, a veniturilor disponibile și a avantajelor generate de poziția geostrategică a României au fost factorii care au atras interesul investitorilor. Pentru România, contextul anului trecut a fost cel mai bun, atât din punct de vedere macroeconomic, cât și geopolitic, consideră liderul departamentului de asistență în tranzacții din cadrul EY România, Florin Vasilică. ”Ca întotdeauna, există și puncte de preocupare la nivel macroeconomic – venite în principal din sectorul fiscal, dar și din relația cu Uniunea Europeană. Ținând cont de situația țărilor din regiune – Ucraina, Grecia și Turcia – este evident că România a beneficiat în urma acestui context geopolitic din ultimii trei-patru ani. Creșterea susținută a PIB-ului a dus la crearea unui climat de încredere pentru investitori, asigurând firmelor locale un ritm de dezvoltare superior”, a declarat Vasilică, în cadrul comunicatului. La nivel regional, tranzacțiile domestice (unde cumpărătorul și vânzătorul provin din aceeași piață) din Europa Centrală și de Sud-est au reprezentat puțin peste jumătate din numărul total de tranzacții. Ponderea tranzacțiilor ”outbound”, unde investitorul provine din această regiune, iar compania țintă din afara ei, a crescut ușor, de la 12% în 2016, la 14% în 2017, potrivit EY România. ”Cele mai active industrii în fuziuni și achiziții în 2017 la nivel local au fost: producție, IT, industria farmaceutică și a serviciilor de sănătate, energie și minerit, industria bancară și a serviciilor financiare. Cei mai mulți investitori străini care au ales să investească în România au provenit în 2017 din SUA, Germania și Republica Cehă”, se arată în comunicat. Tranzacțiile domestice au fost majoritare și în România, cu o pondere de 67%, potrivit EY România. “Am remarcat că pe piață au apărut în general investitori care anterior nu erau interesați de România. Un motiv poate fi și faptul că au apărut tranzacții de valori mai mari. Mai mult, unele dintre fondurile mari și-au redus pragul de intrare și se uită acum și către partea aceasta a lumii. Până acum, în general, antreprenorii români nu au fost foarte dispuși să iasă în afara granițelor țării pentru achiziții. Mulți se tem că ar putea pierde controlul business-ului, însă un prim pas pentru ca acest tip de achiziție să se facă mai ușor ar fi ca firmele locale să implementeze un sistem de guvernanță corporativă solid”, a spus Vasilică. Intențiile de a încheia tranzacții pe piața locală în 2018 rămân la un nivel foarte ridicat, în condițiile în care peste jumătate dintre companii (53%) intenționează să desfășoare activități de fuziuni și achiziții în acest an. Antreprenorii români vor continua să caute soluții de exit din afacerile mature pe care le-au dezvoltat, în timp ce investitorii strategici la nivel regional și local vor continua să își extindă prezența și să își consolideze cota de piață, potrivit EY România.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.