Economic

Preşedintele a promulgat legea de reducere a accizei la BFL-uri

Mihai Boicu
15 nov 2013 1111 vizualizări
Preşedintele Traian Băsescu a emis ieri decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG 117/2010, pentru modificarea şi completarea Legii 571/2003, privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar – fiscale.

După intrarea în vigoare a actului normativ, acciza la băuturile fermentate liniştit va fi de 10 euro pe hectolitru, faţă de 100 de euro, cat era pană acum. Acest cuantum a fost aprobat de Guvernul Boc prin O.U.G. 117/2010, însă parlamentarii, pe parcursul lungului traseu al ordonanţei, au decis să coboare suma la numai 10 euro. Legea a fost adoptată în vară de Parlament, însă preşedintele a trimis-o la reexaminare, acuzand tocmai problema BFL-urilor, a surogatelor de vin, făcute din pastile. Solicitarea sa a fost însă respinsă de Senat şi Camera Deputaţilor, iar acum legea nu mai poate fi întoarsă de la apariţia în Monitorul Oficial. Reprezentanţii podgorenilor spun că o acciză redusă la BFL-uri va relansa aceste bături şi va fi o lovitură grea pentru producătorii de vinuri, care vor fi confruntaţi cu o concurenţă neloială. În timp ce pentru a produce un butoi cu vin se munceşte un an întreg, BFL-urile fermentează în doar cateva zile. Acestea conţin apă, acool etilic, îndulcitori, coloranţi, arome, acid citric şi alte ingridente menite să-i dea o aparenţă de vin (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.