Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Firme cu afaceri de 43,5 miliarde lei au tras obloanele anul acesta

Ziarul de Vrancea
12 nov 2013 975 vizualizări
In total au rămas fără slujbe aproape 250.000 de salariaţi u compania de consultanţă Coface consideră că dispariţia a 111.000 de firme în 2013 anulează efectul înmatriculărilor din 2011-2012

Întreruperea activităţii a 111.000 de firme în primele nouă luni, cu afaceri totale anul trecut de 43,5 miliarde lei, a avut un efect de anulare a activităţii noi generate de înfiinţarea a circa 90.000 de companii în ultimii doi ani, iar economia romanească nu se regenerează, potrivit Coface. Companiile care şi-au intrerupt activitatea în acest an aveau o vechime în economie de circa zece ani, iar anul trecut cumulau circa 246.700 de angajaţi, mai mult cu 10% decat aveau firmele nou înfiinţate în anii 2011 şi 2012, în total, potrivit datelor Coface. "Anul 2013 a avut un efect de anulare a unei activităţi noi de doi ani, ceea ce este foarte îngrijorător pentru ca economia romanească nu se regenerează", a declarat ieri directorul general al Coface, Constantin Coman, într-o conferinţă de presă. Companiile care şi-au înrerupt activitatea au cumulat datorii totale de 121 miliarde lei, cu active imobilizate de 43 miliarde lei. Din totalul acestora, 52% au fost radiate, 17% au intrat în insolvenţă, 16% au fost dizolvate, iar 15% suspendate. Numărul firmelor intrate în insolvenţă în primele nouă luni a ajuns la 18.321, în scădere cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă ritmul de deschiderii a procedurii de insolvenţă s-a accelerat în trimestrul al treilea, avand în vedere că la finele lunii iunie decalajul era de 10%. Pentru întregul an, estimăm că se va ajunge la circa 25.000 de firme intrate în insolvenţă, păstrandu-se o reducere de 3-3,5% faţă de anul trecut. Cel mai îngrijorător este faptul că în anul 2013 se va înregistra un număr record al insolvenţelor în randul companiilor medii şi mari", a spus Coman. Firmele insolvente în perioada ianuarie-septembrie au cumulat datorii neacoperite prin valoarea contabilă a activelor de 13 miliarde lei, în urcare cu 52% faţă de perioada similară a anului trecut, cand se situau la 8,5 miliarde lei. Din totalul datoriilor, circa 40% (5,2 miliarde lei) vor fi pierderi în bilanţurile băncilor creditoare, nivel similar celui din perioada corespunzătoare din 2012, determinand creşterea creditelor neperformante pe segmentul corporate cu 4,5 puncte procentuale. Restul de 60% reprezintă pierderi asumate de sectorul privat şi de stat, iar efectul negativ se propagă pe lanţul furnizor-client. Din punct de vedere social, insolvenţele au generat pierderea a 77.000 de locuri de muncă, cu 1,8% mai puţin decat în ianuarie-septembrie 2012, dar cu 53% mai mult decat în 2011. Sectoarele unde s-au concentrat 60% dintre locurile de muncă pierdute vizează fabricarea produselor textile, construcţii, fabricarea substanţelor chimice, alte activităţi de servicii personale şi industria metalurgică. "La nouă luni lucrurile se agravează faţă de şase luni. Dacă în 2012 companiile care au intrat în insolvenţă cu cifră de afaceri de 1,5-5 milioane de euro erau 259, în 2013 au fost 382 de firme. Credem că este o deteriorare mai mare a mediului de business în Romania, companiile nu mai pot face faţă după cinci ani de criză profundă, trebuie să lupte mult mai mult decat o companie acum doi-trei ani pentru a rezista în faţa mediului de business romanesc", a afirmat Coman.

Cele mai căutate oraşe pentru Revelion

Roma, Viena şi Paris conduc topul oraşelor din străinătate preferate de romani pentru petrecerea nopţii dintre ani

Roma, Viena şi Paris sunt oraşele din străinătate preferate de turiştii romani pentru a petrece Revelionul, urmate de Istanbul şi Barcelona, perioada medie a unui sejur în această perioadă fiind de 4 nopţi, iar tariful mediu de 450 euro/persoană, potrivit unui studiu al Vola.ro. Alături de cele cinci oraşe de mai sus, printre destinaţiile din afara ţării preferate de romani în acest an se mai numără Lisabona, Dubai, Praga, Milano şi Berlin. "Roma conduce în topul preferințelor pentru că este o destinaţie ieftină, atat datorită curselor low cost, cat şi a tarifelor accesibile practicate de hoteluri. Viena este preferată atat pentru oraşul în sine, cat şi pentru reducerile pe care le fac magazinele în acea perioadă. Parisul este în top în orice perioadă a anului, iar Istanbulul este o destinaţie destul de ieftină. O destinaţie nouă pentru 2013 este Dubai", se arată într-un comunicat al portalului de turism vola.ro.  Perioada medie a unui sejur de Revelion este de 4 nopţi, iar tariful mediu este 450 euro/persoană/sejur, astfel că o scurtă vacanţă în străinătate devine, în perioada sărbătorilor de iarnă, comparabilă ca preţ sau chiar mai ieftină decat în multe dintre stațiunile montane romaneşti, potrivit sursei citate. "Cred că vom asista la o creştere a vacanţelor externe de Revelion în următorii ani. Mulţi dintre clienţii noştri văd această perioadă ca un moment bun de a pleca într-o vacanţă scurtă într-un oraş european. Datorită reţelei extinse de rute ale companiilor low cost şi continuării acestei extinderi, din ce în ce mai mulţi turişti vor prefera vacanţele de tip City Break, deoarece nu necesită folosirea multor zile de concediu, iar preţul atractiv al acestor pachete nu va afecta drastic bugetul turiştilor. Observăm că din ce în ce mai mulţi clienţi preferă vacanţe scurte şi mai frecvente în detrimentul unor vacanţe lungi", a declarat Daniel Truică, managing partner şi fondator vola.ro.  Romanii care aleg un Revelion într-un oraş din străinătate sunt în general tineri, cu varste între 27 şi 37 de ani, cu venituri medii şi peste medie şi care preferă călătoriile mai scurte în oraşele europene mari, datorită timpului limitat de concediu pe care îl au.  În ceea ce priveşte hotelurile, turiştii romanii aleg în special unităţile de 3 şi 4 stele.

Acţiunile Romgaz au deschis “balul” în creştere puternică

Acţiunile Romgaz (SNG) au deschis la o cotaţie de 35,85 lei, cu 19,5% peste preţul de subscriere de pe tranşa investitorilor instituţionali din oferta publică prin care compania a vandut 15% din propriile acţiuni. În primele 30 de minute au fost rulate acţiuni în valoare de 37,27 milioane lei, iar cel mai recet schimb a fost perfectat la 34,52 lei, cu 15,06% peste preţul din tranşa mare. Statul a vandut 15% din acţiunile Romgaz prin oferta iniţială pe Bursă, pentru 1,7 miliarde lei (534 milioane dolari sau 391 milioane euro). Majoritatea titlurilor au fost vandute la preţul de 30 lei/acţiune, iar investitorii care au beneficiat de discount-uri (pentru subscrierile de cel mult 10.000 de acţiuni) au cumpărat titlurile la 28,5 lei şi, respectiv, la 29,1 lei. Astfel, comparativ cu preţurile cu discount, cotaţia din debut, de 35,85 lei, este cu 25,78% mai mare şi, respectiv 23,19%. Acţiunile Romgaz au intrat marţi la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), concomitent cu începerea transferurilor cu certificatele de depozit (GDR) pe piaţa de la Londra.  Astfel, pe piaţa de la Bucureşti pot fi tranzacţionate acţiuni reprezentand 9,79% din toate titlurile Romgaz, iar 5,21% din acţiunile companiei sunt disponibile prin GDR-uri la Londra. Primul transfer de la Londra a fost înregistrat la 10,65 dolari, cu 15,13% peste preţul GDR din ofertă, de 9,25 de dolari. Rulajul a fost de 7.000 de certificate. Investitorii au cumpărat 36% din acţiunile Romgaz sub formă de certificate de depozit, listate la bursa de la Londra, restul de 64% fiind achiziţionate direct ca acţiuni care vor fi tranzacţionate la bursa de la Bucureşti. Tranşa micilor investitori a fost suprasubscrisă de 17,7 ori, iar cel mai mare ordin plasat pe acest segment a fost de 249 milioane lei (aproape 90% din tranşă).

Singura primărie din ţară care îşi cumpără automobil electric

Municipiul Moineşti, judeţul Bacău, este singurul solicitant validat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pentru a beneficia de reducerea de 12.000 de lei acordată la achiziţionarea unui automobil electric, acesta avand posibilitatea să cumpere de la doi producători validaţi. AFM, care gestionează Programul de promovare a vehiculelor de transport nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, a deschis, din 14 octombrie, sesiunea de înscriere în program pentru producători şi pe cea pentru solicitanţi, termenele stabilite pentru fiecare fiind ulterior prelungite pană la 1 noiembrie. Singurul solicitant validat este Municipiul Moineşti, care a solicitat un singur "ecotichet" de 12.000 de lei, pentru achiziţionarea unui singur automobil. Producătorii validaţi în program, de la care solicitantul îşi poate cumpăra automobilul electric, sunt SC M Car Trading SRL şi Renault Commercial Roumanie SRL. SC M Car Trading SRL este dealer pentru Mitsubishi, avand în ofertă un singur model de automobil electric - Mitsubishi i-MiEV. Modelul este importat din 2011, dar nu a făcut încă obiectul unei achiziţii în Romania, au precizat reprezentanţii dealer-ului. Preţul automobilului fără reduceri este în jur de 36.000 de euro, cu TVA. Renault Commercial Roumanie oferă de asemenea un singur model cu motor electric - Kangoo Z.E., al cărui preţ de catalog este de 21.452 de euro, cu TVA, neincluzand însă şi bateria care se închiriază cu 78 de euro/lună pentru 36 de luni la un rulaj de maxim 10.000 de kilometri pe an, potrivit reprezentanţilor firmei. Bugetul alocat Programului de promovare a vehiculelor de transport nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic este de 1.200.000 de lei, respectiv pentru 100 de ecotichete.

800.000 de salariaţi vor primi majorări de lefuri. Vezi motivul aici!

Peste 800.000 de salariaţi vor beneficia din ianuarie 2014 de majorarea salariului minim brut pe ţară de la 800 la 850 de lei, dintre care mai puţin de o treime sunt din sectorul bugetar, iar majorarea cu încă 50 de lei se va aplica din iulie pentru 966.405 de angajaţi, potrivit Ministerului Muncii. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Varstnice (MMFPSPV) a supus, marţi, dezbaterii publice proiectul de Hotărare pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea acestuia în 2014 în două etape. Din nota de fundamentare care însoţeşte documentul rezultă că în prima etapă, respectiv din 1 ianuarie 2014, vor beneficia de majorarea salariului de bază minim brut de la 800 la 850 de lei un număr de 804.225 de salariaţi, dintre care 238.143 din sectorul bugetar şi 566.112 din sectorul concurenţial. În cea de-a doua etapă, respectiv din 1 iulie 2014, vor beneficia de creşterea salariului de bază minim brut pe ţară de la 850 la 900 de lei în total 966.405 salariaţi, dintre care 281.542 bugetari şi 684.863 din sectorul concurenţial. Proiectul de act normativ stabileşte că începand din 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 850 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună, reprezentand 5,059 de lei pe oră. Începand din 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 900 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 ore în medie pe lună, reprezentand 5,357 de lei pe oră. "Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei", se arată în proiectul de Hotărare.

Investiţiile străine abia se zăresc la microscop

Investiţiile străine directe atrase de Romania în primele nouă luni ale anului au totalizat 1,49 miliarde de euro, în scădere cu 9,9% faţă de perioada similară a anului trecut, a anunţat Banca Naţională a Romaniei (BNR). Participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 1,005 miliarde de euro, iar creditele intragrup 492 milioane euro, se arată într-un comunicat al BNR. Investiţiile străine directe nete au crescut anul trecut pentru prima dată de la începerea crizei, avansul fiind de 18,7%, la 2,138 miliarde euro, potrivit datelor definitive publicate de BNR şi INS, în condiţiile în care estimările iniţiale indicau o scădere cu 11% comparativ cu 2011. Investiţiile străine atrase de Romania au înregistrat un trend descrescător începand cu sfarşitul anului 2008.

Bani de la UE pentru Aeroporturi

Romania va beneficia de fonduri europene de 1,12 miliarde euro în perioada 2014-2020 pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, la conferinţa Mediafax Talks about Aviation. "În curand Ministerul Transporturilor va aproba master planul general de transport şi în acest master plan pentru perioada 2014-2020 veţi vedea că există proiecte pentru acest domeniu în valoare de 1,12 miliarde euro, ceea ce înseamnă destul de mult, poate nu atat cat ne dorim, pentru a revigora această componentă. Banii vor veni din fonduri europene şi vor fi destinaţi dezvoltării infrastructurii aeroportuare la aeroportul Henri Coandă, la Cluj, Iaşi, Constanţa, Tulcea şi Baia Mare. Acestea sunt aeroporturile care sunt deja în proiect", a spus Mănescu. Ea a adăugat că în mai multe aeroporturi vor fi construite terminale intermodale, iar alt proiect vizează dezvoltarea terminalului cargo la Cluj. În perioada 2014-2020 vor avea prioritate la finanţare aeroporturile incluse în reţeaua centrală şi globală TEN-T, unde se regăsesc în prezent 12 din cele 16 aerogări din Romania. Ministrul a afirmat că pană în prezent cateva aeroporturi au reuşit deja să obţină finanţări UE, dand ca exemplu unităţile de profil din Suceava şi Constanţa. Totodată, în procedură de evaluare pe actualul sistem POS-T se regăsesc proiecte de investiţii pentru aeroporturile din Iaşi, Craiova şi Oradea.


Berea devine mai puţin accesibilă

Calcularea accizelor prin ajustarea cu inflaţia medie anuală va face berea mai puţin accesibilă pentru romani şi va scădea veniturile colectate la buget, estimează Asociaţia Berarii Romaniei, care arată că majorarea accizei de la începutul anului a dus la o scădere cu 8% a pieţei berii. Taxele colectate în prezent pentru bugetul de stat reprezintă aproximativ 45% din prețul unei beri.  "Orice taxare suplimentară înseamnă o creştere a acestui nivel şi, ca şi în cazul altor produse accizabile, va face berea mai puțin accesibilă. Într-un mediu economic încă afectat de criza economică, recenta măsură anunțată de Ministerul de Finanțe nu face altceva decat să lase mai puțină bere pe mesele romanilor, în condițiile în care puterea de cumpărare sub presiunea noilor taxe va fi în continuă scădere", menţionează Berarii Romaniei. Premierul Victor Ponta a declarat, săptămana trecută, că accizele vor fi indexate de la 1 ianuarie 2014 în funcţie de rata inflaţiei şi nu de cursul de schimb afişat de BCE în data de 1 octombrie, confirmand informaţile publicate anterior de MEDIAFAX.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.