Economic

19 angajaţi din Finanţe au pierdut concursul şi se luptă pentru transfer

Mihai Boicu
30 aug 2013 5366 vizualizări
La nivel de Bucureşti sunt 350 de locuri libere pentru care au putut opta ieri.Cei care au ales această variantă susţin astăzi interviul.Cine rămane fără loc de muncă se mai poate angaja la Direcţia Antifraudă Constanţa, unde se fac angajări, prin concurs, în luna septembrie

Loteria reorganizării din Finanţele Publice nu s-a încheiat încă, deşi concursul susţinut la Direcţia Regională a Finanţelor Publice Galaţi a luat sfarşit. Luni a fost proba scrisă, iar miercuri interviul, la care s-au prezentat 30 de angajaţi. 13 dintre aceştia nu au reuşit să obţină punctajul minim la proba scrisă, iar alţi şase nu au reuşit să treacă de interviu, potrivit liderului de sindicat Ioan Mihalcea. Printre cei care nu au trecut de proba scrisă se află o angajată a Finanţelor Vrancea, căreia i s-a făcut rău şi a fost transportată la spital. Aceasta nu a primit niciun punct. Pentru cei 19 angajaţi care au picat concursul mai rămane şansa unui transfer. La Direcţia Generală de Administare a Marilor Contribuabili (DGAMC) Bucureşti şi la nivelul Capitalei au fost înfiinţate 350 de posturi noi. Personalul Finanţelor a avut posibilitatea ieri să opteze pentru un loc de muncă la Bucureşti, urmand ca astăzi să susţină interviurile. La nivelul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi au fost 796 de posturi vacante, din care 112 funcţii publice de conducere, 640 de funcţii publice de execuţie şi 44 funcţii contractuale. 588 de persoane au fost numite direct în funcţie, în urma depunerii opţiunii. 167 de persoane au susţinut examenul de testare profesională, fiind declarate admise. De asemenea, 41 de posturi răman vacante, din care 31 funcţii publice de conducere şi 10 funcţii publice de execuţie. “Totodată, un număr de 177 candidaţi urmează a fi eliberaţi din funcţia publică, 158 dintre aceştia susţinand examen şi fiind declaraţi respinşi, 8 au fost respinşi încă de la etapa de selecţie a dosarelor, iar 11 nu au depus opţiuni, ori le-au retras, conform cererilor înregistrate în acest sens”, se arată într-un comunicat de presă al DGRFP Galaţi, remis redacţiei noastre în cursul zilei de ieri.

Se caută personal de control

La nivelul DGAMC este nevoie de personal pentru control, întrucat există întarzieri la rambursările de TVA, iar odată cu reorganizarea s-a promis rezolvarea acestei probleme, prin crearea a 350 de posturi. O nouă şansă pentru angajaţii care au pierdut concursul o vor reprezenta angajările care se vor face în septembrie la Direcţia Antifraudă de la Constanţa. Spre această instituţie se vor îndrepta, cel mai probabil, comisarii din Garda Financiară Vracea, care vor primi preaviz. Nu doar cei 19 angajaţi care au pierdut concursul se confruntă cu găsirea unei portiţe pentru a rămane în sistem. Înaintea lor cinci şoferi au dat testare pentru trei posturi, în timp ce un al şaselea e într-o situaţie neclară întrucat era în concediu medical la data reorganizării. “Au mai fost diponibilizaţi şase femei de servici, un mecanic, o centralistă, un muncitor. Acestora nu li s-a oferit nimic”, a afirmat liderul sindicatului din Finanţe, Ioan Mihalcea. Potrivit acestuia, e posibil ca serviciul de curăţenie a sediului Finanţelor să fie externalizat. (Mihai BOICU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.