Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Creşterea preţurilor, cel mai mare coşmar al romanilor

Ziarul de Vrancea
1 aug 2013 647 vizualizări
De două ori mai mulţi romani se declară speriaţi de creşterea preţurilor decat de înrăutăţirea stării de sănătate n 65,5% cred că ţara merge într-o direcţie greşită

Românii se tem în principal de creşterea preţurilor, pierderea locurilor de muncă şi diminuarea veniturilor, relevă un sondaj INSCOP publicat ieri.
Chestionaţi cu privire la direcţia în care se îndreaptă România, 65,5% dintre respondenţi cred că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, 22,2% cred că direcţia este bună, iar 12,3% au optat pentru varianta nu ştiu/nu răspund. În privinţa perspectivelor de viitor, românii sunt îngrijoraţi de: creşterea preţurilor - potrivit unui procent de 29,5% în luna iulie, faţă de 34,2% în februarie; pierderea locului de muncă - 28,6% în iulie faţă de 22,4% în februarie; diminuarea veniturilor - 17,5% în iulie faţă de 15,9% în februarie; înrăutăţirea stării de sănătate - 15,3% în iulie faţă de 15,1% în februarie; calamităţi naturale - 2,8% în iulie faţă de 2,9% în februarie; posibilitatea unui conflict/război în zonă - 1,4% în iulie faţă de 2,1% în februarie.

Preţurile cu energia, mai mari decat în Occindent

Pe de altă parte, 2,5% dintre respondenţi au declarat, în luna iulie, că nu sunt îngrijoraţi de viitor, răspuns care în luna februarie a fost dat de un procent de 2,9%, în timp ce 1,4% declară alte motive de îngrijorare (faţă de 2,3% în februarie). 83% dintre cei chestionaţi spun că preţul energiei şi al carburanţilor a crescut faţă de anul trecut, 12% cred că preţurile sunt la fel şi doar 2,5% considerând că sunt mai mici. Costurile energiei şi al carburanţilor sunt, în opinia a 58,3% dintre subiecţii sondajului, mai mari decât în alte ţări europene, în timp ce 22,5% cred că sunt la fel ca în majoritatea statelor europene, iar 9,2% consideră că sunt mai mici şi 10% nu au o opinie formată asupra problemei.
În ceea ce priveşte ponderea cheltuielilor cu energia, în medie, românii consumă 51,4% din venitul mediu al gospodăriei pe energie electrică, gaz, agent termic şi carburanţi în lunile de iarnă şi 31,3% vara. Astfel, iarna, 13,1% dintre români consumă între 0-25% din venitul gospodăriei pe energie şi carburanţi, 43% consumă între un sfert şi o jumătate din venitul gospodăriei, 28,5% consumă între jumătate şi trei sferturi din venit, iar 15,3% consumă peste trei sferturi din banii gospodăriei pe energie şi carburanţi. Pe perioada verii, 46,3% din populaţie consumă pe energie şi combustibili până în 25% din venituri, 42,6% consumă vara între un sfert şi o jumătate din venitul gospodăriei cu energia şi combustibilul, iar 9,9% consumă între 50 şi 75% din venit, în timp ce 1,2% dintre români consumă vara peste 75% din venitul gospodăriei pe energie şi carburanţi.
Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului "Adevărul", în perioada 12 - 21 iulie 2013. Volumul eşantionului a fost de 1.050 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani.

Pierderi de 63 milioane lei pentru Tarom, în primul semestru

Tarom a avut în primul semestru pierderi de 63 milioane lei, în scădere faţă de rezultatul negativ de 120 de milioane de lei din prima jumătate a anului trecut, a anunţat ieri operatorul aerian naţional.  "Rezultatul financiar contabil pozitiv este în principal generat de îmbunătăţiri în aria comercială, ceea ce a dus la creşterea venitului obţinut aferent unui pasager. De asemenea, au fost făcute economii atât la cheltuielile de combustibil precum şi a altor costuri", se arată într-un comunicat al companiei. În perioada analizată, compania a eficientizat programul de zbor şi a optimizat reţeaua de rute, astfel că gradul de încărcare a aeronavelor a urcat cu 3%. De asemenea, Tarom a înregistrat o creştere cu 1,4% a numărului de pasageri pe cursele regulate, transportând în total 974.984 pasageri. Tarom a lansat în acest an cursele Bucureşti-Dublin, Iaşi-Bologna, Iaşi-Torino, Iaşi-Londra, Bucureşti-Praga şi Cluj-Praga.
Venituri operaţionale au atins la şase luni 534 milioane lei, faţă de 498 milioane lei la jumătatea anului trecut. Compania are 2006 angajaţi, mai puţini cu 4% faţă de 2012, ca urmare a plecărilor voluntare şi pensionărilor.
Planul de management, aprobat de CA în martie, prevede pierderi de 143 milioane lei în acest an, de 18 milioane lei în 2014, urmând ca în 2015 şi 2016 compania să realizeze profit de 92 milioane lei, respectiv 173 milioane lei. Compania urmăreşte de asemenea o creştere a numărului de pasageri transportaţi cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016, şi o majorare a gradului de încărcare a aeronavelor, de la 68% în acest an la 75% în 2016.

BCE menţine dobânda de politică monetară la minimul record de 0,5%

Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut ieri dobânda de politică monetară la minimul record de 0,5%, nivel la care se află începând din mai.
Astfel, dobânda operaţiunilor principale de refinanţare a fost menţinută la 0,5%, dobânda facilităţii de creditare marginală a rămas la 1%, iar dobânda facilităţii de depozite a fost confirmată la 0%. Menţinerea ratei cheie a fost anticipată de 62 dintre cei 63 de economişti consultaţi de Bloomberg.
Banca Angliei a menţinut, de asemenea, dobânda de politică monetară la minimul record de 0,5% şi limita programului de achiziţie de obligaţiuni la 375 miliarde de lire sterline. Rezerva Federală a SUA (Fed) a anunţat miercuri că inflaţia redusă ar putea afecta creşterea economică şi s-a angajat să menţină achiziţiile de obligaţiuni la 85 de miliarde de dolari pe lună.

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Franţa au crescut cu 6% în iulie

Dacia a înregistrat în iulie o creştere de 6,1% a înmatriculărilor de autoturisme noi în Franţa, la 9.682 unităţi, în timp ce piaţa franceză a avansat uşor, cu 0,9%, la 150.248 unităţi, a anunţat, ieri, Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile. Cota de piaţă a Dacia a urcat de la 6,13% în iulie anul trecut la 6,44% în acest an. În primele şapte luni ale anului, înmatriculările de autoturisme Dacia noi au crescut cu 8,6% raportat la perioada similară a anului trecut, la 54.610. Cota de piaţă a mărcii a avansat la 5,05%, de la 4,2% anul trecut. Piaţa franceză a scăzut la şapte luni cu 9,7%, la 1,08 milioane de unităţi.
Grupul francez Renault, din care face parte Dacia, a consemnat în iulie o creştere a înmatriculărilor cu 4,7%, la 34.850 unităţi, în timp în intervalul ianuarie-iulie se află în declin cu 6,5%. În primele şapte luni au fost înmatriculate în Franţa 255.080 de autoturisme noi produse de grupul Renault. Cota de piaţă a grupului s-a situat la 23,19% în iulie şi la 23,58% în primele şapte luni. Dacia Sandero ocupă pentru primele şapte luni poziţia a şasea în topul celor mai bine vândute autoturisme din Franţa, cu înmatriculări de 25.185 unităţi, reprezentând o cotă de piaţă de 2,3%. În top 100 după vânzări se situează şi Dacia Duster, pe locul 16, cu 16.341 unităţi, Dacia Lodgy, pe 34, cu 7.701 unităţi, şi Dacia Dokker, pe 83, cu 3.684 unităţi. Vânzările Dacia la nivel global au crescut anul trecut cu 4,8% faţă de 2011, la 359.822 autovehicule, din care puţin peste 6% au fost comercializate în România, unde compania s-a menţinut totuşi lider, iar cele mai mari pieţe de desfacere au rămas Franţa (23,4%), Germania (13%), Algeria, Turcia şi Italia. Franţa a dominat în 2012 topul vânzărilor Dacia pe ţări, cu 84.522 unităţi comercializate, urmată de Germania, cu 46.590 unităţi şi de Algeria, cu 41.710 vehicule. Topul vânzărilor externe este continuat de Turcia - 28.964 autovehicule, Italia - 26.832 şi Spania - 17.847.

Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 1 miliard de euro în iulie

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au crescut în iulie cu mai mult de 1 miliard de euro, la 33,3 miliarde euro, o treime din suma suplimentară provenind dintr-o emisiune de obligaţiuni în valută realizată de Ministerul Finanţelor Publice. Potrivit datelor publicate de BNR, în iulie au fost înregistrate intrări la rezervele valutare de 1,83 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi altele.  MFP a atras în iulie 336,5 milioane euro de pe piaţa locală, prin obligaţiuni cu scadenţa la trei ani, suma fiind de peste două ori mai mare decât valoarea anunţată iniţial.
În aceeaşi perioadă, BNR a contabilizat ieşiri de 787 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele. Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,34 miliarde euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 iulie 2013 au fost de 36,7 miliarde euro, faţă de 35,38 miliarde euro la 30 iunie 2013.

Cine ne mai vizitează ţara

Cei mai mulţi vizitatori străini înregistraţi în structurile turistice cu funcţiuni de cazare (hoteluri, sate de vacanţă şi vile), respectiv 157.039 persoane, au venit din Germania, Italia şi Franţa, reprezentând 20,8% din totalul celor 754.845 turişti de peste hotare, potrivit datelor referitoare la primul semestru din 2013, comunicate ieri de către Institutul Naţional de Statistică (INS). În perioada menţionată, la hoteluri, sate de vacanţă şi vile din România au mai poposit şi 43.596 turişti din Ungaria, 41.848 - din Marea Britanie, 40.872 - din SUA, 36.039 - din Israel şi 26.881 - din Austria. Din Spania şi Polonia, în structurile de cazare turistică au fost înregistrate 26.606 persoane şi, respectiv, 24.014. Un clasament al celor mai atractive zone turistice situează pe primul loc Capitala şi oraşele-reşedinţă de judeţ, având circa 583.842 vizitatori străini în hoteluri şi alte unităţi similare de cazare. În hotelurile, vilele şi satele de vacanţă din staţiunile montane s-au oprit 55.122 turişti străini, în cele aflate în staţiunile balneare - 12.285, iar cazarea din zona litorală, mai puţin oraşul Constanţa, a reţinut 9.773 vizitatori de peste hotare, în prima jumătate a acestui an. Potrivit INS, în primul semestru din 2013, la punctele de frontieră au fost înregistrate 3,458 milioane de sosiri ale vizitatorilor străini, în creştere cu 0,6% faţă de perioada similară a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări europene (94,0%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 60,4% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri au fost din Ungaria (32,3%), Bulgaria (24,4%), Germania (9,3%), Italia (7,2%), Polonia (4,9%) şi Austria (4,4%).
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 5,323 milioane, în primele şase luni din acest an, marcând o creştere cu 2,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.