Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Codul insolvenţei aduce modificări majore

Ziarul de Vrancea
8 iul 2013 1301 vizualizări
Noua legislaţiei din domeniul incapacităţii de plată va proteja creditorii la începutul procedurii, iar debitorul va fi condiţionat

Codul insolvenţei va proteja creditorii la începutul procedurii, debitorii vor putea cere insolvenţa doar dacă valoarea creanţei este de minimum 90.000 lei, nu indiferent de sumă ca în prezent, iar creditorii vor putea cere insolvenţa debitorilor într-un termen de trei ori mai scurt, de 30 zile. Prevederile sunt incluse în draftul Codului insolvenţei, aflat încă în discuţie, obţinut de MEDIAFAX. Principiile enunţate pe care se bazează Codul sunt, printre altele, maximizarea gradului de valorificare a activelor şi a recuperării de către creditori, asigurarea unui tratament echitabil al creditorilor de acelaşi rang, recunoaşterea drepturilor existente ale creditorilor şi respectarea ordinii de prioritate a creanţelor, limitarea riscului de credit şi a riscului sistemic asociat tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate prin recunoaşterea compensării cu exigibilitate imediată în cazul insolvenţei şi pre-insolvenţei unui co-contractant avand ca efect reducerea riscului de credit la o suma netă datorată între părţi sau chiar la zero atunci cand, pentru acoperirea expunerii nete, au fost transferate garanţii financiare. Principalele modificări la Codul Insolvenţei sunt: persoanele cărora le este imputată insolvenţa unei firme ar putea fi obligate să acopere din propria avere, parţial sau integral, datoriile societăţii respective şi nu vor mai avea dreptul să ocupe poziţia de administrator la alte companii timp de 10 ani de la data hotărarii judecătoreşti definitive Codul insolvenţei va impune un prag minim, de 30% din totalul valoric al masei credale, ca şi condiţie suplimentară pentru aprobarea planului de reorganizare a firmelor în insolvenţă cu cinci categorii de creanţă, iar planul va putea fi prelungit oricand, dar pe termen limitat de pană la 18 luni. În plus, persoana care semnează un antecontract de vanzare-cumpărare a unui imobil cu o firmă care ulterior intră în insolvenţă va primi imobilul doar dacă acel antecontract a fost înscris în Cartea Funciară, lichidatorul asigurandu-se în prealabil că drepturile creditorului sunt respectate. De asemenea, o firmă care are bunuri printr-un contract de leasing şi intră în insolvenţă poate deveni proprietarul acelor bunuri dacă îşi achită ratele curente şi obligaţiile la zi faţă de societatea de leasing, chiar dacă nu şi-a plătit datoriile înregistrate la momentul deschiderii procedurii insolvenţei. Conform actualei forme a Codului, insolvenţa debitorului - reprezentand insuficienţa fondurilor pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile - se prezumă atunci cand acesta nu a plătit datoria faţă de creditor după 30 de zile de la scadenţă, nu după 90 zile ca în prezent. În acelaşi timp, este menţinut articolul care stabileşte că insolvenţa este iminentă atunci cand se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei. O altă modificare este pregătită pentru cuantumul minim al creanţei în funcţie de care poate fi formulată cererea de deschidere a insolvenţei, în condiţiile în care, în prezent, este impusă o "valoare-prag" doar pentru creditor, de 45.000 lei. Prin Codul insolvenţei va fi introdusă o astfel de valoare-prag şi pentru debitor, dublă faţă de cea a creditorului.

Judeţele cu cel mai mare şomaj din ţară

Rata şomajului în iunie a fost de 4,96 la sută, cu 0,07 puncte procentuale mai mică decat cea din luna mai, fiind înregistraţi 438.110 şomeri, cu 5.875 mai puţini, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Potrivit ANOFM, rata şomajului înregistrat în luna iunie, de 4,96%, a fost mai mare cu 0,38 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă din 2012. "În ceea ce priveşte rata şomajului înregistrat pe sexe, în luna iunie 2013, comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a scăzut de la 5,59 la sută la 5,49 la sită, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 4,41 la sută, în luna mai a.c., la 4,37 la sută. Numărul şomerilor femei la 30 iunie era de 182.917 persoane", a precizat ANOFM, într-un comunicat de presă. Din numărul total de şomeri, 45.939 au sub 25 de ani, 33.111 au între 25 şi 29 de ani, 105.041 au între 30 şi 39 de ani, 126.701 au între 40 şi 49 de ani, 58.454 între 50 şi 55 de ani şi 68.864 au depăşit 55 de ani.  Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost în judeţele Vaslui (9,63 la sută), Teleorman (9,39 la sută), Mehedinţi (9,01 la sută), Dolj (8,89 la sută), Galaţi (8,56 la sută), Buzău (7,89 la sută) şi Gorj (6,99 la sută).  Scăderi ale ratei şomajului s-au înregistrat în judeţele Alba (cu 0,80 puncte procentuale), Bistriţa-Năsăud (cu 0,35 pp), Caraş-Severin (cu 0,30 pp), Constanţa (cu 0,28 pp), Valcea (cu 0,27 pp) şi Mehedinţi (cu 0,22 pp).  Din totalul şomerilor înregistraţi la nivel naţional, 139.243 au fost şomeri indemnizaţi şi 298.867 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 7.796, iar al celor neindemnizaţi a crescut cu 1.921 de persoane faţă de luna precedentă.

Hidroelectrica a depăşit profitul bugetat pentru întregul an

Hidroelectrica a încheiat primul semestru cu un profit de 481 milioane lei (109,5 milioane euro), de la pierderi de 202 milioane lei în perioada corespunzãtoare a anului trecut, caştigul fiind mai mare cu 47 milioane de lei faţă de nivelul bugetat pentru întregul an. "Profitul înregistrat de Hidroelectrica se datoreaza maximizării veniturilor şi implicit a profitabilităţii, ca efect al denunţării contractelor bilaterale cu traderii de energie, cu producătorii termo şi cu contractorii generali. Este rezultatul renegocierii a aproximativ 500 de contracte dezavantajoase pentru Hidroelectrica, a redimensionării organigramei cu consecinţa disponibilizării a 900 de salariaţi, a comasării sucursalelor, a optimizării proceselor de producţie şi a eficientizării vanzării pe cele cinci canale de distribuţie", se arată într-un comunicat transmis de companie. Societatea, controlată de stat, a raportat pentru anii 2011 şi 2012 pierderi cumulate de 693 milioane de lei. În primul semestru, afacerile Hidroelectrica au totalizat 1,68 miliarde de lei (382,6 milioane euro), în creştere cu 33,4% de la nivelul de 1,26 miliarde de lei înregistrat în primele şase luni din 2012. De asemenea, producţia de electricitate a cresut cu 17,1%, de la 7 milioane de MWh la 8,2 milioane MWh. Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă timp de un an, în perioada iunie 2012 - iulie 2013.

Şeful Gazprom resuscitează South Stream la Sofia

Directorul general al grupului rus Gazprom, Alexei Miller, va sosi luni la Sofia într-o vizită de o zi, pentru discuţii cu premierul Plamen Oreşarski privind dezvoltarea gazoductului South Stream, transmite Novinite. Miller va ajunge în capitala bulgară în jurul pranzului şi se va îndrepta imediat spre întalnirea programată cu primul ministru. De asemenea, CEO-ul Gazprom va primi titlul de doctor honoris causa de la Universitatea de Arhitectură, Inginerie Civilă şi Geodezie pentru "contribuţiile sale la relaţiile bune şi mutual avantajoase dintre Bulgaria şi Rusia". Una dintre principalele subiecte de discuţie cu premierul bulgar va fi începerea lucrărilor la segmentul bulgar al proiectului South Stream. Lucrările de construcţie sunt programate să înceapă în vara acestui an, dar proiectul nu are încă un studiu de impact asupra mediului şi un permis de construcţie, notează Novinite. Gazoductul South Stream va livra gaze naturale ruseşti către Austria, tranzitand Marea Neagră, Bulgaria, Serbia şi Ungaria. Construcţia secţiunii din Marea Neagră va începe în al doilea trimestru al anului viitor. Proiectul este dezvoltat de Gazprom şi grupul italian Eni. Italia este unul dintre principalii clienţi ai gazelor ruseşti, importand anul trecut de la Gazprom 15,1 miliarde metri cubi de gaze, uşor peste consumul anual al Romaniei. Pentru Gazprom, proiectul South Stream are rolul de a diversifica rutele de export către Europa. În prezent, cea mai mare parte din gazul rusesc vandut în Europa trece prin Ucraina. Disputele dintre Kiev şi Moscova privind preţul gazelor şi tarifele de transport au afectat de mai multe ori livrările de gaze către Europa, cel mai recent la începutul anului 2009.

Lucrările de construcţii au scăzut cu 7,2%

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în primele cinci luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atat ca serie brută, cat şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 7,2%, respectiv 7,6%, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS). "Pe elemente de structură la lucrările de construcţii noi s-a înregistrat o scădere cu 17,5%. Creşteri au fost la lucrările de reparaţii capitale (plus 32,7%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (plus 9,7%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale cu 0,9%. La construcţiile inginereşti şi la clădirile nerezidenţiale, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 9,0%, respectiv cu 5,3%", se arată într-un comunicat al INS. În luna mai indicatorul a crescut faţă de luna anterioară cu 23,7% ca serie brută şi cu 3,1% ajustat. Faţă de mai 2012 lucrările de construcţii înregistrează scăderi de 8,9%, respectiv 10,7%.

Chinezii au preluat cunoscuta clădire Lloyd's

Grupul chinez de asigurări Ping An a preluat de la banca germană Commerzbank cunoscuta clădire Lloyd's din cartierul financiar City of London, un turn de 14 etaje cu înălţimea de aproape 100 de metri, pentru 260 milioane de lire sterline (300 milioane euro). Ping An este prima companie chineză de asigurări care investeşte pe piaţa imobiliară londoneză, potrivit Financial Times. Lloyd's Building, construită în anii '80, este cunoscută pentru designul "întors pe dos", cu lifturile şi instalaţiile metalice pentru serviciile de apă şi climatizare plasate pe exteriorul clădirii. Clădirea, proiectată de reputatul arhitect Richard Rogers (Centrul Pompidou - Paris, Millennium Dome - Londra, Curtea Europenă a Drepturilor Omului - Strasbourg), este în prezent sediul companiei Lloyd's of London, cea mai mare piaţă de tranzacţii de asigurare-reasigurare din lume. Ping An este a treia companie de asigurări de viaţă din China după numărul clienţilor. Jon Crossfield, director în cadrul Savills, una dintre agenţiile de imobiliare care au participat la tranzacţie, a declarat că achiziţia "ilustrează din nou dominaţia investitorilor străini în Londra", notează Financial Times.

Companiile franceze cer statului "să-şi vadă de treabă"

Lideri influenţi din mediul de afaceri francez i-au transmis preşedintelui Francois Hollande să facă ordine în zona finanţelor publice prin reducerea cheltuielilor statului, să nu mai "suprataxeze" companiile şi să adopte o politică economică mai previzibilă. Într-o întalnire cu ministrul Finanţelor, Pierre Moscovici, oamenii de afaceri francezi au acuzat guvernul că impune taxe prea mari asupra companiilor şi că politicile economice merg "în zig-zag", transmite Bloomberg. Moscovici a calificat atacul drept "neelegant" şi "facil". Liderii businessului francez i-au transmis lui Hollande că trebuie să renunţe la schimbările constante de reglementare şi să se concentreze pe reducerea cheltuielilor statului înainte de apariţia constrangerilor presupuse de următoarele alegeri. "În Franţa, problema reală este statul. Statul trebuie să reducă cheltuielile publice şi să aducă afacerile în centrul preocupărilor francezilor. Ar trebui să-şi vadă de treabă, nu să ne spună nouă ce să facem", a declarat directorul general al grupului petrolier Total, Christophe de Margerie.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.