Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Iată cui a dat Fenechiu CFR Marfă: Patronul Remar Paşcani devine mogulul căilor ferate

Ziarul de Vrancea
20 iun 2013 941 vizualizări
Grup Feroviar Roman a fost declarat caştigător la licitaţia de privatizare a CFR Marfă u firma a oferit pe 51% din operatorul de transport suma de 202 milioane euro u ceilalţI competitori contestă procesul de privatizare

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu a anunţat ieri că Grup Feroviar Roman, singurul ofertant rămas în cursa pentru privatizarea CFR Marfă a fost desemnat caştigător al licitaţiei. “După şapte ore de negocieri, a ieşit fumul alb”, a spus Fenechiu. Ministru a mai spus că GFR a oferit pentru 51% din operatorul roman de transport suma de 202 milioane euro şi şi-a asumat investiţii de aproximativ 200 de milioane de euro. Negocierile au durat aşa de mult fiindcă ofertantul a cerut ca preţul să fie plătit în rate, cerinţă la care a renunţat ulterior, în scris. GFR este deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, el mai controlează indirect şi Remar Paşcani. Premierul Ponta a declarat joi că nu poate în prezent decat să ceară Ministerului Transporturilor ca la CFR Marfă să negocieze foarte bine planul de investiţii, modul de păstrare a locurilor de muncă şi capacitatea de dezvoltare a companiei. Termenul de depunere a ofertei tehnice şi a celei financiare a expirat miercuri. În cursa pentru privatizarea firmei romaneşti a fost pană miercuri şi asocierea romano-austriacă Transferoviar Grup - Donau Finanz, care s-a retras. De asemenea, a participat în faza iniţială şi compania americană OmniTRAX, dar aceasta a fost descalificată. Proprietarul Grup Feroviar Roman, Gruia Stoica, a declarat miercuri că grupul deţine suma minimă de 180 milioane euro pentru preluarea CFR Marfă, din surse proprii şi bancare, iar pentru participarea la privatizare a primit scrisori de bonitate şi garanţie de la Raiffeisen Bank Austria. Revista Forbes îl plasează pe Gruia Stoica pe locul 10 în topul celor mai bogaţI romani. Potrivit informaţiilor din presă, Grup Feroviar Roman s-a folosit de activele CFR Marfă, companie care ar fi avut mult de suferit în urma unei asocierii cu  societatea lui Stoica. Un reportaj difuzat în emisiunea "Romania te iubesc", de la Pro TV, se vorbeşte de asocierea CFR Marfă-GFR pentru înfiinţarea Rolling  Stock Company, o afacere controversată demarată în mandatul lui Ludovic Orban la Ministerul Transporturilor. Practic, CFR Marfă s-a asociat cu GFR pentru a  crea o nouă companie, iar 6400 de vagoane şi aproape 100 de locomotive au fost declarate în plus pentru CFR Marfă şi au fost puse la dispoziţia Rolling Stock.  Participarea CFR Marfă a fost evaluată la 42 de milioane de euro, adică preţul de fier vechi al respectivelor trenuri, în timp ce GFR trebuia să vină cu  banii pentru reparaţii. Mare parte din aceşti bani s-au întors la acelaşi holding Grampet Grup din care face parte şi GFR, adică reparaţiile s-au făcut tot la aceeaşi companie, se arată în reportajul realizat de Pro TV. Conform Hotnews, Gruia Stoica provine din comuna Toflea din judeţul Galaţi, cu o populaţie majoritară romă, renumită pentru nenumăratele palate cu turnuleţe. Reprezentanţii asocierii Transferoviar Grup-Donau Finanz susţin că privatizarea CFR Marfă trebuia oprită din cauză că GFR nu a respectat condiţiile din caietul de sarcini. "Ne exprimăm surprinderea şi stupoarea că, în condiţiile în care Grup Feroviar Roman - ofertant în cadrul procedurii de privatizare - a depus o ofertă care conţine condiţii suplimentare faţă de cele conţinute în caietul de sarcini, Ministerul Transporturilor continuă negocierile pentru privatizarea a 51% din SNTFM CFR Marfă", se arată într-un comunicat al asocierii romano-austriece.

Firmele care vand ieftin RCA vor fi scoase de pe piaţă

numărul persoanelor care s-au plans faţă de serviciile societăţilor de asigurări a urcat cu 65%

Una dintre soluţiile pentru reducerea numărului de plangeri pe segmentul RCA este eliminarea societăţilor care practică tarife joase şi, după momentul daunei, nu achită despăgubirile, a declarat Albin Biro, membru neexecutiv în conducerea Autorităţii de Supraveghere a Asigurărilor (ASF). "Există probleme cu unele dosare de daune pe RCA şi probabil că numărul lor este mult mai mare faţă de numărul de plangeri care ajung la autoritate. Am vorbit de o soluţie care ar însemna eliminarea din piaţă a celor care nu plătesc. Autoritatea are la îndemană această soluţie. Trebuie analizate însă şi consecinţele unei astfel de decizii, cum s-ar reflecta la nivelul Fondului de garantare a asiguraţilor. Dar, deocamdată cred că trebuie să ajungem la piaţă, la societăţi şi să înlăturăm aceste practici, care înseamnă pentru asiguraţi sau potenţialii asiguraţi că la RCA mă asigur la cel mai ieftin asigurător şi nu mă interesează consecinţele. Cat timp există asigurători ieftini de la care nu ne aşteptăm la plata daunelor dar nici nu ne interesează pentru că alţii vor fi beneficiarii acestor despăgubiri, acest fenomen nu va dispărea", a spus Biro. În primele nouă luni ale anului 2012, autoritatea de reglementare a primit 8.520 de reclamaţii privind serviciile asigurătorilor şi brokerilor, în creştere cu 65% faţă de perioada similară a anului 2011. "Din acest număr total, 5.421 petiţii se încadrează în segmentul asigurărilor obligatorii RCA şi reprezintă 0,11% din volumul total al contractelor RCA încheiate în această perioadă. Din analiza petiţiilor înregistrate se constată că aspectul cel mai frecvent reclamat este neplata despăgubirilor solicitate, respectiv recalcularea valorii despăgubirilor, a valorilor de răscumpărare pentru asigurările de viaţă. De asemenea, s-au constatat probleme de comunicare între asiguraţi/păgubiţi şi reprezentanţii societăţilor de asigurare", anunţa în decembrie fosta Comisie de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Numărul reclamaţiilor pe segmentul RCA a crescut cu 41,25%, de la 3.838 la 5.421, acestea avand o pondere de 63,63% în totalul petiţiilor. La nivelul anului 2011, potrivit datelor fostei CSA, societăţile Euroins, Carpatica Asig şi Astra cumulau 60,15% din numărul total de reclamaţii adresate autorităţii. "Dinamica reclamaţiilor înregistrate în anul 2011, raportat la anul 2010, arată că societăţile Euroins şi Astra au înregistrat creşteri de 58,44% şi, respectiv, de 18,91%, în timp ce societatea Carpatica Asig a înregistrat o scădere cu 33,71%", se arată în raportul anual la instituţiei, care preciza că în 2011 au fost depuse 7.570 de petiţii.

Premierul dezvăluie cum vrea să facă angajări la stat

Desfiinţarea tuturor posturilor neocupate care încarcă artificial schema de personal în administraţie va permite Guvernului, după negocierile din luna iulie cu Fondul Monetar Internaţional, să revină la regula raţională de angajare a unei persoane la un post vacantat, a declarat premierul Ponta. "Avem pe circuit un act normativ care prevede desfiinţarea tuturor posturilor nefinanţate sau neocupate în acest moment. În acest fel, evident, efectul principal va fi pierderea sau desfiinţarea unor funcţii de conducere - acum sunt directori şi şefi de diverse departamente care mai au 2-3 oameni în subordine în realitate, restul sunt posturi libere, vacante şi neocupate. Ori, din acel moment, reducand semnificativ schema încărcată artificial, pentru că oamenii nu sunt la serviciu, poţi să revii, în negocierea pe care o să o avem în luna iulie cu FMI-ul şi Comisia Europeană, la regula pană la urmă raţională de angajare 1 la 1. Regula veche cu 1 la 7 a dus la situaţii absolut aberante, în special în sănătate, dar nu doar acolo, nu poţi să-ţi plece 7 femei de serviciu de pe 7 etaje ale spitalului ca să angajezi una", a spus Ponta. Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri seara, că toate posturile neocupate vor fi desfiinţate şi va fi introdusă regula de angajare în sistemul bugetar a unei persoane la un post vacantat, în primul rand în sănătate şi educaţie, diferit de sistemul actual care permite angajarea unei persoane la şapte posturi vacantate. Scrisoarea de intenţie transmisă săptămana trecută către Fondul Monetar Internaţional (FMI) relevă că Guvernul va elabora norme de personal pentru fiecare minister ordonator de credite şi va flexibiliza regula de un angajat la şapte posturi vacantate în sectorul bugetar, menţinand însă cheltuielile de personal în jurul a 7% din PIB.

O mare companie auto face concedieri masive

Compania Dräxlmaier va restructura 292 de posturi din fabrica de cablaje auto de la Piteşti, echivalentul a 8% din personalul locaţiei de producţie şi 2% din totalul angajaţilor grupului german în Romania, ieri avand loc o primă întalnire cu reprezentanţii sindicatelor. Pe de altă parte, compania angajează în acest an 1.500 de persoane pentru fabricile de la Codlea (judeţul Braşov) şi Satu Mare, se arată într-un comunicat al Dräxlmaier. "Dinamica pieţei auto la nivel internaţional are impact asupra comenzilor livrate de fabricile din Romania: restructurările din Piteşti sunt o consecinţă directă, dar, în acelaşi timp, alte locaţii precum Codlea sau Satu Mare, care livrează comenzi către alţi clienţi, cunosc o extindere a afacerii şi a personalului, cu peste 1.500 de angajaţi în acest an", se spune în comunicat. Compania precizează că va respecta legislaţia în ceea ce priveşte disponibilizările, consultarea cu sindicatele reprezentand una dintre etapele procesului. Totodată, va oferi angajaţilor restructuraţi pachete compensatorii conform legii, şi-i va sprijini, împreună cu autorităţile locale şi consultanţi specializaţi, să se reintegreze cat mai repede pe piaţa muncii. "Aşa cum prevede politica companiei, vom oferi angajaţilor din posturile restructurate sprijin pentru o tranziţie cat mai rapidă şi facilă către un nou loc de muncă. În acelaşi timp, Grupul Dräxlmaier îşi menţine planurile de extindere în Romania, planificand în acest an noi investiţii şi crearea a peste 1.500 de noi locuri de muncă în Codlea şi Satu Mare", a declarat în comunicat Bernd Schmitt, directorul fabricii Dräxlmaier Piteşti.

Taxele mari înghit creşterea economică

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, joi, că preocuparea principală a guvernului trebuie să fie anul viitor nivelul TVA şi al CAS, deoarece cu valorile actuale Romania nu va putea avea o creştere economică de peste 4%. "Cu nivelurile actuale ale TVA şi CAS nu putem avea o creştere de peste 4% pe an. Aceasta trebuie să fie preocuparea Guvernului anul viitor", a spus Vosganian, la conferinţa "Cei mai mari jucători din economie", organizată de Ziarul Financiar. El a arătat că industria romanească este "pe o cale bun", întrebarea fiind cum trebuie susţinută în continuare. "Producţia industrială a crescut cu peste 8% la patru luni, exportul a fost de 13,17 miliarde euro şi importurile au ajuns la 15,3 miliarde de euro, astfel că deficitul comercial este de 1,6 miliarde de euro, iar deficitul de cont curent este aproape neglijabil", a spus Vosganian. Ministrul a adăugat că şi nivelul comenzilor în industrie are o creştere de 9,1-9,2%. În luna martie, Vosganian a declarat că Guvernul ar putea reduce TVA şi contribuţiile la asigurări sociale dacă Produsul Intern Brut (PIB) va creşte în acest an cu 1,5% - 2%. Pentru anul în curs autorităţile estimează o creştere economică de 1,6%. În primul trimestru Produsul Intern Burt a urcat cu 2,2% faţă de perioada similară a anului trecut. Guvernul a majorat TVA, în iunie 2010, de la 19% la 24%.

Vanzările de telefoane deştepte vor urca cu 50%

Vanzările de smartphone-uri în Romania vor atinge în acest an la 1,5 milioane de terminale, în creştere cu 50% de la 1 milion de unităţi în 2012, potrivit estimărilor lui Sorin Manea, head of telecom division al Samsung Electronics Romania. "Anul acest mă aştept ca minim 1,5 milioane de smarthphone-uri să iasă de pe raft în Romania. Anul trecut s-au vandut aproximativ 1 milion, anul acesta 1,5 milioane, acum doi ani 600.000 -650.000, acum trei ani sub 200.000", a declarat Manea, prezent la conferinţa "Cei mai mari jucători din economie", organizată de Ziarul Financiar. El a arătat că odată cu piaţa, creşte şi Samsung. "Creşte piaţa, creşte Samsung (...) Începand cu trimestrul al treilea al acestui an se vor vinde cu peste 50% mai multe smartphone-uri decat feature phone (...) Chiar dacă este un cost clientul crede că este un cost care merită plătit", a mai spus Manea. Recent, un oficial Yahoo a declarat la Bucureşti că gradul de penetrare al telefoanelor smartphone în Romania a atins 17%, comparativ cu 63% la nivelul Europei. La nivel mondial, vanzările de smartphone-uri au urcat cu 43% în primul trimestru, ajungand la la 210 milioane de unităţi, potrivit datelor Gartner.

Microsoft, în discuţii cu Nokia

Microsoft a discutat cu Nokia preluarea diviziei de telefoane mobile a companiei finlandeze, semn că fostul lider al industriei ar putea fi dispus să renunţe la unele active sau să ia în calcul o fuziune. Acţiunile Nokia au crescut cu 4,1% joi la Helsinki, după ce Wall Street Journal a scris că Nokia şi partenerul său american, Microsoft, au făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte un plan de fuziune între Microsoft şi divizia de telefoane mobile a Nokia. Discuţiile nu au condus însă la o tranzacţie. La începutul acestei săptămani, un director executiv al Huawei a declarat că grupul chinez ar fi interesat de preluarea completă a Nokia, transmite Bloomberg. Huawei, locul 3 pe piaţa smartphone-urilor, vrea să atace primele două poziţii, ocupate autoritar în ultimii doi ani de Samsung şi Apple. Nokia, care controla în 2006 mai mult de jumătate din piaţa telefoanelor mobile, a decăzut odată cu apariţia Apple iPhone şi a smartphone-urilor bazate pe sistemul de operare Android dezvoltat de Google.

Mafioţii au fentat Rusia de 24 miliarde dolari

O reţea formată din peste 1.173 de companii paravan, controlată de o singură grupare criminală, a scos din Rusia cel puţin 760 miliarde ruble, echivalentul a 24 miliarde de dolari, a declarat preşedintele băncii centrale de la Moscova, Serghei Ignatiev, aflat aproape de finalul mandatului. Banca centrală a primit în luna mai o solicitare de la Ministerul de Interne pentur informaţii privind mai multe companii implicate într-o investigaţie penală privind operaţiuni financiare ilicite, a declarat Ignatiev, citat de Bloomberg. În urma verificărilor, instituţia a identificat "încălcări clare ale legilor privind taxele şi circulaţia de monedă" şi a trimis în această săptămană un raport de 230 de pagini către minister, a adăugat el. Ignatiev (65 de ani), care va pleca luni de la şefia băncii centrale după mai bine de 10 ani, a declarat că problema transferurilor ilegale de bani în afara ţării i-a ocupat mai mult timp decat politica monetară şi economia. Tranzacţiile "dubioase" au reprezentat 38 miliarde de dolari din ieşirile nete de capital privat de anul trecut din Rusia, în valoare totală de 54 miliarde de dolari, nivel considerat "anormal de ridicat".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.