Economic

Avem gaze de şist care acoperă consumul pe 100 de ani

Ziarul de Vrancea
11 iun 2013 963 vizualizări
Aşa arată un raport al Administraţiei americane pentru informaţie în domeniul energiei

Romania are rezerve de gaze de şist de 1.444 miliarde de metri cubi, estimează Administraţia americană pentru informaţie în domeniul energiei (EIA), în condiţiile în care rezervele dovedite de gaze se plasează la 113 miliarde metri cubi, iar consumul anual este de aproximativ 14 miliarde metri cubi. Romania consumă anual aproximativ 14 miliarde metri cubi de gaze, cantitate asigurată în proporţie de 80% din producţia internă. Diferenţa este importată din Rusia, prin intermediari, la preţuri ridicate. Astfel, agenţia guvernamentală americană estimează că Romania are rezerve de gaze de şist recuperabile tehnic (nedescoperite, care ar putea fi accesate cu tehnologia existentă) de 51.000 miliarde picioare cubice (cubic feet), adică 1.444 miliarde metri cubi. Potrivit EIA, rezervele dovedite de gaze naturale ale Romaniei erau estimate la începutul acestui an la 4.000 miliarde picioare cubice, echivalentul a 113 miliarde metri cubi. Romania se plasează pe locul al treilea în UE privind rezervele de gaze de şist, după Polonia (4.190 miliarde metri cubi) şi Franţa (3.879 miliarde metri cubi), potrivit raportului EIA. În ceea ce priveşte petrolul prins sub formaţiuni de rocă de şist în Romania, EIA estimează un volum de 300 milioane de barili, faţă de rezerve dovedite estimate la 600 milioane de barili din alte tipuri de zăcăminte. Astfel, potrivit estimărilor instituţiei americane, explorarea zăcămintelor de şist ar creşte cu 50% rezervele de petrol ale Romaniei şi de peste 10 ori rezervele de gaze naturale. În Europa, excluzand Rusia şi Ucraina, rezervele nedescoperite de gaze de şist sunt estimate de EIA la un total de 13.308 miliarde metri cubi, de peste 3 ori mai mult faţă de rezervele dovedite estimate la 4.105 metri cubi. După Polonia, Franţa şi Romania, în topul rezervelor de gaze de şist din Europa urmează Danemarca (906 miliarde metri cubi), Marea Britanie şi Olanda (736 miliarde metri cubi fiecare), Bulgaria şi Germania (481 miliarde metri cubi fiecare), respectiv Suedia (283 miliarde metri cubi) şi Spania (226 miliarde metri cubi). Rusia are de asemenea rezerve subtanţiale de gaze de şist, estimate la 8.126 miliarde metri cubi, volum de cateva ori mai mic faţă de rezervele convenţionale ale ţării. Ucraina are rezerve de gaze de şist estimate la 3.624 metri cubi, potrivit raportului. Raportul relevă că aproximativ 10% din rezervele globale de petrol şi aproape o treime din rezervele de gaze naturale se găsesc în zăcăminte situate sub formaţiuni de roci de şist, în Statele Unite şi alte 41 de ţări unde explorarea acestor depozite este în fazele iniţiale. SUA deţine cele mai mari rezerve de gaze de şist din lume, urmată de China, Argentina, Algeria, Canada şi Mexic. În privinţa petrolului din zăcăminte de şist, Statele Unite sunt urmate de Rusia, China, Argentina şi Libia. În Romania, grupul american Chevron deţine mai multe licenţe de explorare a zăcămintelor de gaze de şist, în judeţul Vaslui şi în Dobrogea. Chevron intenţionează să înceapă în a doua jumătate a acestui an forarea unui puţ de explorare a gazelor de şist în judeţul Vaslui şi va iniţia studii seismice pentru cele trei perimetre din judeţul Constanţa. Industria gazelor de şist este contestată de activiştii de mediu, care susţin că accesarea zăcămintelor, mai greu accesibile faţă de depozitele tradiţionale de gaze naturale, poate contamina apele subterane cu substanţe chimice.

Veşti proaste pentru şomeri

ritmul angajărilor va încetini în Romania în trimestrul al treilea, arată un studiu Manpower

Ritmul angajărilor va încetini în trimestrul al treilea în Romania, potrivit unui studiu Manpower, care indică o previziune netă de angajare de 10%, cu trei puncte sub nivelul din trimestrul anterior şi cu şapte puncte mai mică decat în perioada similară a anului trecut. Previziunea netă de angajare reprezintă diferenţa dintre procentul de angajatori care anticipează o creştere a volumului total de angajări şi procentul de angajatori care prevăd o scădere a angajărilor, în trimestrul următor, precizează Manpower în raportul privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă. Astfel, dintre cei peste 630 de angajatori romani intervievaţi, 70% nu prevăd nicio schimbare în trimestrul al treilea în ceea ce priveşte numărul angajaţilor, 19% spun că vor face angajări, iar 9% estimează reduceri de personal. "Rezultatele pentru trimestrul al treilea reprezintă un trend continuu de angajări demne de luat în seamă, observate pe parcursul ultimilor doi ani. (...) Deşi aceste rezultate reflectă tiparul actual de schimbări rapide şi de incertitudine relativă la nivelul pieţei, companiile nu au încetat activitatea de angajare. Creşterea preconizată a numărului de locuri de muncă disponibile poate fi limitată datorită faptului că angajatorii răman precauţi în faţa proceselor de indentificare şi evaluare a talentelor, iar incertitudinea asociata condiţiilor de pe pieţele europeană şi americană încă planează asupra acestora, acest lucru influenţand în mod evident planurile de angajare ale companiilor", a declarat Valentin Petrof, country manager al ManpowerGroup Romania. El a adăugat că firmele romaneşti continuă să se numere printre cele mai optimiste din Europa şi oferă oportunităţi de angajare în majoritatea domeniilor de activitate. "Angajatorii îşi păstrează calmul în ciuda turbulențelor existente pe pieţele internaţionale care ar putea să le afecteze afacerile: aceştia nu previzionează modificări semnificative ale volumului de personal", subliniază Petrof. Angajatorii se aşteaptă la creşteri ale numărului de angajaţi în patru din cele opt regiuni, în următoarele trei luni. Cele mai optimiste planuri de angajare sunt raportate din Nord-Vest, acolo unde previziunea netă de angajare este de 21%, iar pentru regiunile din Sud şi din Vest angajatorii anunţă previziuni de 14% şi, respectiv, 10%. În Centru, angajatorii anticipează o creştere a numărului salariaţilor cu 7%. În acelaşi timp, intenţiile de angajare din regiunea de Sud-Vest şi din Bucureşti & Ilfov au coborat la valori negative, iar previziunea pentru regiunea Bucureşti & Ilfov este cea mai puţin optimistă din primul trimestru al anului 2011 şi pană în prezent. Pe sectoare de activitate, previziunile scad în şapte dintre cele zece sectoare economice analizate şi în şase dintre cele opt regiuni.  "Planurile de angajare ale companiilor de construcţii sunt negative pentru prima oară în ultimii doi ani. Angajatorii din anumite sectoare şi-ar putea dori să încerce avantajele unei forţe de muncă flexibile pană în momentul în care impactul crizei din zona euro va fi mai clar definit", a adăugat Petrof.

Firmele mari încep să cadă pradă insolvenţei

Valoarea medie a cifrei de afaceri a firmelor insolvente în primul trimestru este de trei ori mai mare decat cea a firmelor care au intrat în incapacitate de plată în perioada similară a anul trecut, deşi numărul cazurilor a scăzut cu 10%, potrivit unei analize a Coface. Cifra de afaceri luată în calcul are la bază informaţiile depuse la Ministerul Finanţelor Publice pentru activitatea desfăşurată în anul premergător intrării în insolvenţă.  Astfel, cifra de afaceri medie pentru primul trimestru din acest an a fost de 2,9 milioane lei, iar cea aferentă primelor luni ale anului precedent de 931.000 de lei. În primul trimestru al acestui an, s-au înregistrat 6.381 insolvenţe noi, în scădere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Şi din punct de vedere al numărului de angajaţi din companiile intrate în insolvenţă anul acesta s-a consemnat o creştere faţă de anul trecut, de la 6,9 angajaţi media pe firmă, la un număr mediu de 9,51 persoane. În acelaşi timp, deşi gradul de îndatorare al companiilor este mai mic în acest an, 98,63% faţă de 132,85% în 2012, valoare medie a datoriilor a crescut la 2,9 milioane de lei, de la 2,2 milioane de lei în primul trimestru din 2012. Chiar dacă din punct de vedere numeric, ponderea firmelor mijlocii, mari şi foarte mari a reprezentat doar 3-4% din totalul firmelor intrate în insolvenţă în primul trimestru din ultimii trei ani, ponderea cifrei de afaceri raportate de acestea în total afaceri a crescut semnificativ, de la 18% în 2011 şi la 55% în 2012 la 66% în 2013. Acelaşi trend se poate observa şi pentru ponderea datoriilor în funcţie de clasa de mărime a firmelor insolvente. Astfel, ponderea datoriilor firmelor mijlocii, mari şi foarte mari a crescut constant în ultimii trei ani, de la 16% în 2011 la 59% în 2013. Datele Coface arată că în primul trimestru 239 de firme cu afaceri de peste un milion de euro, au intrat în insolvenţă. din care 191 cu afaceri de 1-5 milioane de euro şi 26 cu 5-10 milioane de euro vanzări. În acelaşi timp, 15 firme cu afaceri de 10-50 milioane de euro au intrat în insolvenţă, 4 cu un rulaj de 50-100 milioane de euro şi trei cu peste 100 milioane de euro, cifră de afaceri.

Ponta explică cum se aplică impozitul de 85%

Impozitarea cu 85% a sumelor compensatorii va fi aplicată numai în cazul foştilor membri ai comisiilor din care a fost formată ASF, nu şi în mediul privat, susţine premierul Victor Ponta, adăugand că Ionel Bănculescu, consilierul său care a vorbit pe această temă, nu ştia ce a fost adoptat în Guvern. "Nu doar că nu se aplică în mediul privat, nu se aplică nici la stat decat la cei care au lucrat în cele trei comisii din care s-a format ASF, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private, deci numai la cei de acolo se aplică. Dacă, de exemplu, dăm salarii compensatorii la Oltchim, nu le impozităm cu 85%", a spus Ponta, aflat în Germania. Atenţionat de jurnalişti că prevederea privind impozitarea cu 85% este menţionată într-un articol distinct al ordonanţei de urgenţă adoptate de Guvern şi face referire doar la o derogare din Codul Fiscal, nu la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), premierul a răspuns că toată ordonanţa se referă la ASF. "Asta a fost intenţia noastră şi numai la asta aplicăm", a adăugat Ponta. Solicitat însă să comenteze declaraţia consilierului său pe probleme economice Ionel Blănculescu, care explica motivul pentru care acest impozit va fi aplicat şi plăţilor compensatorii plătite în mediul privat, Ponta a afirmat: "Domnule, Ionel Blănculescu nu ştia ce am adoptat în Guvern", explicand că acesta nu participă la şedinţele de guvern şi, probabil, a fost "o interpretare".

Reducerea TVA la paine va fi adoptată după 1 iulie

Ordonanţa privind reducerea TVA la paine va fi adoptată după 1 iulie, deoarece în primul semestru al anului nu pot fi efectuate rectificări bugetare, a declarat, ieri, premierul Victor Ponta. "După 1 iulie (va fi adoptată ordonanţa-n.r.), nu putem înainte să facem rectificări bugetare", a spus Ponta, aflat în Germania. El a precizat că va trebui publicat şi studiul de impact aferent introducerii unui TVA redus la paine. Premierul Victor Ponta a declarat, la jumătatea lunii mai, că pentru proiectul de reducere a TVA la paine începand cu 1 iulie va trebui să fie alocate 250 de milioane de lei, Fondul Monetar Internaţional transmiţand Guvernului să aloce aceşti bani din altă parte şi să nu meargă doar pe ideea că îi va recupera din evaziunea fiscală. Reducerea TVA la paine ţine de o decizie politică şi de o discuţie cu reprezentanţii FMI pentru a agrea măsura, a declarat, joi, Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice.

Cartofii şI fructele au umflat inflaţia

Preţurile de consum ale populaţiei au crescut în mai cu 0,23% faţă de luna anterioară, iar rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,32%, potrivit datelor anunţate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). "În luna mai 2013, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,8%, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au scăzut cu 0,1%, iar tarifele serviciilor au rămas relativ stabile", se arată într-un comunicat al INS. Dintre alimente cel mai mult s-au scumpit cartofii şi fructele proaspete, cu 21,4%, respectiv cu 11,4% faţă de decembrie 2012. În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, INS consemnează o uşoară scădere a tarifelor la combustibili, cu 1%. În aprilie preţurile au urcat cu 0,11%, rata anuală fiind de 5,29%.

“Munca este mai relaxată decat în ţară”

Muncitorii romani ai fabricii Daimler din Cugir, aflaţi la perfecţionare în Germania, s-au întalnit cu premierul Victor Ponta, spunand că munca lor este mult mai "liniştită şi relaxată" decat în ţară şi că nu se tem de faptul că roboţii care lucrează pe linia de asamblare ar putea să-i înlocuiască. Aflat în Germania în vizită oficială, premierul Victor Ponta a ajuns la Stuttgart, unde s-a întalnit cu membri ai board-ului Daimler şi a vizitat fabrica grupului german, discutand inclusiv cu muncitorii romani de la fabrica Cugir, aflaţi la cursuri de perfecţionare. În prezent, la fabrica din Stuttgart se află 54 de muncitori romani care urmează un curs de specializare de un an. La finalul acestei perioade, o altă serie de muncitori va urma cursuri de specializare, pentru şase luni. Lucrătorii sunt selectaţi în urma unui interviu şi a unor probe practice. Ei au declarat că trăiesc o experienţă plăcută şi că au multe de învăţat, adăugand că sunt mulţumiţi atat din punct de vedere financiar, cat şi în ceea ce priveşte condiţiile de cazare.

Noua conducere a ASF, votată peste o săptămană

Plenul reunit al Parlamentului se va întruni peste o săptămană pentru a vota noua conducere a Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), au decis, ieri, conducerile celor două Camere. Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD) a arătat că săptămana viitoare, marţi, 18 iunie, la ora 11.00, în şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului se va vota noua componenţă a conducerii ASF. "Această decizie face ca noi să organizăm, începand de astăzi pană luni la ora 14.00, depunerea candidaturilor. La ora 16.00, comisiile sesizate în fond vor lua în discuţie propunerile care vor veni din partea grupurilor parlamentare pentru componenţa instituţiei", a spus Dumitrescu. Potrivit acestuia, avizele vor fi întocmite în seara zilei de luni, urmand ca marţi, la ora 11.00, în plenul reunit să fie supusă votului noua componenţă. "De asemenea, liderii grupurilor parlamentare se vor întalni pană la data audierilor pentru a stabili care este componenţa în conformitate cu algoritmul reieşit în urma alegerilor", a declarat vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu, la finalul şedinţei Birourilor Permanente reunite.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.