Economic

Turul Vrancei: 90 de cadre didactice participă la Grădiniţa Creativă de vară

Ziarul de Vrancea
7 iun 2013 882 vizualizări
Începand de azi, Focşaniul va fi gazda unui eveniment care are deja continuitate, fiind la cea de-a treia ediţie, respectiv Grădiniţa Creativă de vară

Organizarea manifestării din acest an a revenit filialei Vrancea a Asociaţiei Educatoarelor din Romania (AEDR), condusă de profesor Carmen Dobre. “Grădiniţa de Vară este rodul colaborării dintre AEDR, respectiv filialele din Vrancea, Braşov şi Sibiu, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, Casa Corpului Didactic, Universitatea Bucureşti şi Palatul Copiilor. Va fi o bună ocazie de a ne reîntalni şi a face un schimb de bune practici, iar în decursul celor două zile, vor avea loc şi un seminar, care va fi susţinut de profesori de la Universitatea Bucureşti, dar şi un atelier de creaţie, susţinut de Palatul Copiilor”, a declarat profesorul Carmen Dobre. Organizatorii au la acest moment confirmarea participării a 90 de cadre didactice în special din cele trei judeţe implicate. Invitaţii din Braşov şi Sibiu vor avea ocazia să viziteze oraşul, dar şi Muzeul Etnografic din Crangul Petreşti. Manifestarea se va încheia duminică după amiază. (G. S.)

Executări de la Primărie

Municipalitatea umblă după rău platnici. Potrivit unei informări postate ieri pe site-ul www.focsani.info, este vorba despre 41 de familii din Focşani care au uitat să îşi achite dările către stat. “În conformitate cu art. 44, alin. 2, lit. d din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală în cazul creanţelor bugetare, Primăria Municipiului Focşani anunţă că, pentru următorii debitori, s-a început procedura de executare silită prin emiterea somaţiilor şi titlurilor executorii. Actul administrativ fiscal poate fi consultat de titularul acestuia la sediul Primăriei Focşani. (I. C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.