Un secol şi jumătate de la secularizarea averilor mănăstireşti
Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la o decizie pe cât de controversată, pe atât de puţin cunoscută. Pe 17 decembrie 1863, Parlamentul vota cu 97 de voturi pentru şi 3 împotrivă, legea prin care o treime din suprafaţele Moldovei şi Munteniei aflate în posesia mănăstirilor au fost confiscate. Aşa suna textul care a îngrozit aristocraţia monahală greacă din Principate: „Toate averile mănăstireşti închinate şi neînchinate precum şi alte legate publice sau daruri făcute de diferiţi testatori şi donatori din Principatele Unite la Sfântul Mormânt, Muntele Athos, Sinai precum şi la mitropolii, episcopii şi la metoacele lor de aici din ţară şi la alte mănăstiri şi biserici din oraşe sau la aşezăminte de binefacere şi de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor aşezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului”. În cea mai mare parte era vorba despre averile mănăstirilor închinate Locurilor Sfinte din Grecia şi ţara Sfântă, adică acele mănăstiri care funcţionau ca societăţi comerciale, administrate de egumeni greci, de unde toate veniturile plecau la mănăstirile mamă din Grecia şi ţara Sfântă. Din nefericire, pentru a nu supăra Imperiul Otoman, legea a cuprins şi mănăstirile nînchinate, făcând un mare deserviciu monahismului românesc, de unde caracterul secularizant al legii şi chiar antiromânesc.
Averile mănăstirilor au fost cumpărate de boieri la preţ de nimic
Dincolo de aspectul material, prin care statul a reuşit să pună mâna pe o avere uriaşă, înfiinţând pentru administrarea acesteia vestitele Domenii ale Statului, legea a distrus pentru totdeauna comori inestimabile din domeniul artelor, culturii scrise şi patrimoniului religios. Mii de obiecte de cult, cărţi rare, manuscrise rarisime, documente de proprietate şi acte unice pentru anumite aşezări monahale sau moşii voievodale au plecat cu egumenii greci şu duse au fost. Pe de altă parte au fost desfiinţate mănăstiri seculare printr-o lege care nu a mai îngăduit monahilor să rămână în mănăstire, fiind din punct de vedere politic o decizie egalată doar prin Decretul 410 din 1959, când au fost închise aproape toate aşezămintele de cult din România. Din păcate, beneficiarii pământurilor confiscate nu au fost ţăranii, care aşeptau să fie împroprietăriţi, ci „noua ciocoime”, adică micii boieri scăpătaţi care au luat în arendă pădurile, viile, ogoarele, heleşteele şi morile mănăstirilor şi după câţiva ani de exploatare abuzivă le-au adus în faliment. Ştiţi ce a făcut statul român din acei ani? Ce a făcut şi statul român din anii 90 când a vândut marile averi ale ţării pe un dolar, adică le-a scos la vânzare şi a dat păturicilor şi scatiilor acelor ani, averile mănăstirilor, pe o sumă simbolică, luând fiinţă în acest fel mari averi, aşa cum vedem că s-a întâmplat în zilele noastre când fabricile, pământurile, pădurile şi apele au fost cumpărate pe un preţ de nimic de „noua ciocoime”. Casa de Cultură din Odobeşti va organiza un simpozion naţional pe tema secularizării averilor mănăstireşti, pentru ca realităţile de ieri să fie cunoscute de oamenii şi mai ales tinerii de azi, ca să înţelegem mai bine din punct de vedere sociologic formarea noilor îmbogăţiţi, fie din sec. XIX, fie din zilele noastre, pentru că, din păcate, istoria se repetă şi noi nu pricepem nimic! (Valentin MUSCĂ)