Economic

Lui Bacinschi i-a fost milă să bage VW-ul pe hartoapele din Mandreşti

Iulia Crețu
29 mai 2013 2863 vizualizări
Revoltă pe uliţă din cauza constructorilor.Locuitorii cartierului i s-au plans primarului Bacinschi că muncitorii care lucrează la apă-canal lasă drumurile praf.Microbuzul spre Mandreşti nu ajunge la capăt de linie din cauza uliţelor impracticabile

“Plătim taxe ca la Focşani, dar stăm ca la Gheboaia”, i-au transmis oamenii din Mandreşti primarului Decebal Bacinschi, ieri, în cadrul unei întalniri pe marginea uliţei, la un magazin din zona bălţilor de pescuit. Locuitorii spun că firma care lucrează la canalizare şi la drumuri face treabă de mantuială şi că le-a lăsat drumul arat de nu pot ieşi cu maşinile din curţi. Mai mult, nici microbuzul nu mai poate ajunge la capăt de linie în Mandreşti pentru că pe strada Bălţi spre strada Damboviţa este imposibil de circulat. Primarul le-a cerut explicaţii constructorilor care au promis că vor grăbi lucrările, spre amuzamentul oamenilor, care nu i-au crezut. “Păi ei s-au apucat să pună borduri. Le-au scos şi le-au montat din nou de trei ori. Şi acum au făcut cinci metri de drum de dimineaţă. Ne ţin aşa de doi ani de zile, cine-i mai crede? Este mai greu acum pentru noi că nu mai vine nici microbuzul, că nu are pe unde. Ca să ajungem la Focşani o luăm pe jos, sărim mormanele de pămant ale muncitorilor, de putem cădea şi în apă, şi aşa mergem pană în centrul cartierului. Acum, vor veni ploile şi iar rămanem blocaţi aici”, ne-a spus o doamnă venită la întalnirea cu primarul Decebal Bacinschi.

Nici microbuzele nu fac faţă şi nici VW-ul Primăriei

La discuţii a participat şi şeful de la Transport Public, Ion Diaconu, care a explicat că nu are cum să bage maşinile de călători prin drumurile în şantier. De altfel, de realitatea din teren s-a lovit ieri şi primarul Decebal Bacinschi care nu a putut ajunge în zona protestatarilor cu maşina de lux a primăriei, un VW, schimband locul într-un Logan, ceva mai obişnuit cu drumurile praf şi pulbere. Edilul a explicat oamenilor că trebuie să mai aibă puţină răbdare pană se finalizează lucrările de apă-canal şi apoi de asfaltare şi a cerut constructorilor să găsească soluţii pentru a nu se mai ajunge în situaţii de protest din partea oamenilor. Cum însă lucrările sunt departe de a fi finalizate, este greu de crezut că nu vor mai apărea nemulţumiri. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Stefan, acum 3955 zile, 12 ore, 21 minute, 2 secunde
nici in Obor nu e mai bine...bun venit in Focsani
................., acum 3955 zile, 15 ore, 19 minute, 37 secunde
Ziarul de vrancea ar trebuii sa vina sa vada dezastrul si bataia de joc din cartierul sud pe str. Cornel Coman.
danb, acum 3955 zile, 21 ore, 10 minute, 21 secunde
Nu prea inteleg ce treaba are Gheboaia in mizeria asta ? Gheboaia are strazi foarte bune, are un primar bun, face parte dintr-un traseu turistic foarte cunoscut si are la cativa kilometri o rezervatie citeste integral
JiJi, acum 3955 zile, 5 ore, 31 minute, 11 secunde
Deci in concluzie cei de la Gheboaia ar trebui sa spuna : “Plătim taxe ca la Gheboaia, dar stăm ca la Focsani” :))))
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.