Economic

Vosganian îşI încearcă norocul cu Oltchim

Ziarul de Vrancea
26 mai 2013 869 vizualizări
Ministrul Economiei spune că va fi publicat săptămana aceasta un anunţ prealabil de ofertă pentru combinatul chimic

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, spune că va fi publicat un anunţ prealabil de ofertă pentru Oltchim şi că îi va prezenta premierului un plan care vizează găsirea unei finanţări de 25 de milioane de euro, care să permită plata utilităţilor şi achiziţia de materie primă suplimentară."Săptămana viitoare (n.r.-aceasta) vom publica anunţul de ofertă pentru Oltchim, care este un anunţ prealabil. El nu este un caiet de sarcini propriu-zis, ci este o tentativă de a vedea care este interesul posibililor investitori. Am avut cateva fonduri, către sfarşitul săptămanii vor mai veni cateva echipe de experţi din partea unor firme interesate. Am făcut acest anunţ de ofertă pentru ca de aici înainte contactele noastre să fie făcute publice şi asta să dea o anumită încredere zonei", a declarat Vosganian. El a făcut referiri şi la un plan întocmit împreună cu administratorii judiciari ai Oltchim, care va fi prezentat săptămana viitoare premierului Victor Ponta şi care prevede în primă fază găsirea unei finanţări de 25 de milioane de euro.  "Una dintre companiile care au fost interesate şi cu care am fost şi la primul ministru, compania TISE, care anul trecut nu a mai participat la licitaţie din motive bine cunoscute, şi-a anunţat interesul şi pentru o formulă integrată, cu rafinăria de la Piteşti, Arpechim, cu platforma noastră de la Divizia Petrochimică Bradu şi cu platforma de chimie. E nevoie ca platforma de chimie să aibă o capacitate de 50% pe ansamblul întregului combinat. Eu, cu colegii mei şi cu administratorii judiciari, am finalizat o gandire pe care săptămana viitoare am s-o discut cu premierul. Planul prevede găsirea, în primă fază, a unei finanţări de 25 de milioane de euro, care să permită plata utilităţilor şi achiziţionarea suplimentară de materie primă, astfel încat în următoarele luni producţia să ajungă la un nivel care să asigure profit societăţii. Săptămana viitoare voi prezenta primului ministru această construcţie financiară, care să se bazeze pe ceea ce încă nu este ipotecat la Oltchim şi care să poată atrage interesul unor bănci. Dacă toată lumea va fi de acord, atunci vom purcede la această construcţie financiară", a declarat, Varujan Vosganian. Combinatul Oltchim Ramnicu Valcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Valcea. Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost caştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro. După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Fiscul a amanat o licitaţie de obligaţiuni din cauza străinilor

luni este este zi nebancară în Marea Britanie şi SUA u investitorii din aceste ţări ar fi manifestat interes pentru astfel de obligaţiunile pe 15 ani

MFP a decis să amane licitaţia pentru obligaţiunile pe 15 ani, care era programată luni, 27 mai, pentru miercuri, 29 mai, întrucat luni este este zi nebancară în Marea Britanie şi SUA (Memorial Day), iar investitorii din aceste ţări ar fi manifestat interes pentru astfel de instrumente. "Această decizie a fost luată ca urmare a consultărilor reprezentanţilor MFP cu investitorii nerezidenţi, ţinand cont de faptul că apetitul pentru astfel de emisiuni a fost manifestat cu preponderenţă din partea acestora", potrivit unui anunţ al Finanţelor. Prin obligaţiunile cu maturitatea de 15 ani, Finanţele urmăresc să atragă 200 milioane lei. Trezoreria nu a mai vandut instrumente din această emisiune din decembrie 2012, cand a împrumutat 100 milioane lei, la un randament de 6,98%. Administratorii datoriei publice au atras în luna mai 3,55 miliarde lei. Suma stabilită pentru această lună, de 3,78 miliarde lei, este mai mică decat împrumuturile luate în luna aprilie, de 5 miliarde lei, prin vanzare de titluri în lei (2,5 miliarde lei) şi în euro (581,4 milioane euro, echivalentul a 2,55 miliarde lei). De la începutul anului, Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat de pe piaţa internă 24,47 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 1,084 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.

Cehii fac bani buni din gaze în Romania

Grupul de firme Gaz Sud - Grup Dezvoltare Reţele (GDR), deţinut de fondul ceh de investiţii PPF Investments, estimează că va înregistra în acest an o cifră de afaceri de circa 16 milioane de euro şi că va trece pe profit, cu un caştig operaţional de peste două milioane de euro. În primele patru luni grupul de firme a avut afaceri de peste şapte milioane de euro, în urcare cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un profit operaţional de 1,5 milioane de euro, faţă de indicatorul EBITDA de circa 300.000 euro din ianuarie-aprilie 2012. "Pe fondul acestor creşteri, compania estimează că pană la sfarşitul anului cifra de afaceri va fi de circa 16 milioane de euro, iar profitul operaţional va depăşi 2 milioane de euro. 2013 este, de altfel, primul an după 2008 în care compania înregistrează profit", se arată într-un comunicat al Gaz Sud - GDR. Evoluţia indicatorilor a fost determinată de dezvoltarea activităţilor de trading şi furnizarea unor servicii conexe de execuţie, precum branşamente sau instalaţii de utilizare. Cele două firme au fost înfiinţate în 2001 şi au ca obiect de activitate distribuţia, comercializarea combustibililor gazoşi, dezvoltarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a serviciilor conexe. Acestea operează o reţea de distribuţie de aproximativ 700 km, în zone limitrofe Bucureştiului şi în oraşe precum Roşiorii de Vede şi Siret. Portofoliul de contracte a crescut, compania avand 22.500 de clienţi, faţă de 22.000 la începutul anului, însă pe fondul unui consum în scădere semnificativă faţă de anii anteriori.

Directorul FMI a evitat punerea sub acuzare la mustaţă

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a evitat să fie pusă sub acuzare în cazul Tabie, dar a fost declarată martor asistat, statut care nu exclude să fie investigată mai tarziu, relatează Bloomberg. După două zile de audieri, justiţia franceză a stabilit ca Lagarde să fie declarată martor asistat, situaţie care nu o împiedică să rămană la conducerea Fondului Monetar Internaţional. "Este ce a dorit toată lumea. Nimeni din board-ul FMI nu este interesat de un proces de alegere a unui nou director general al instituţiei, care ar perturba serios activitatea", a declarat Jacob Kirkegaard, analist la Institutul Peterson pentru Economie Internaţională în Washington. Lagarde, care a negat orice comportament incorect, a fost audiată la Curtea de Justiţie a Republicii din Franţa, care anchetează acţiunile miniştrilor. Curtea a analizat dacă Lagarde a greşit atunci cand a acceptat arbitrajul pentru închiderea unui litigiu în urma căruia omul de afaceri Bernard Tapie, apropiat preşedintelui de atunci Nicolas Sarkozy, a primit despăgubiri de la statul francez în valoare de circa 500 de milioane de dolari. Tapie, fost proprietar al clubului Olympique Marseille, este o personalitate controversată în Franţa. Litigiul dintre omul de afaceri şi Credit Lyonnais se referă la o tranzacţie care a avut loc în 1993, cand Tapie a vandut către bancă participaţia pe care o deţinea la producătorul german de îmbrăcăminte şi echipamente sportive Adidas. Mai tarziu, banca a vandut pachetul cu un profit semnificativ, iar Tapie a început o acţiune în justiţie susţinand că a fost fraudat. "Am oferit informaţii pentru a demonstra că am acţionat întotdeauna în interes public şi în conformitate cu legea", a afirmat Lagarde în urma audierilor.

Mazăre preferă turiştii care vin cu amanta la mare

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat într-o conferinţă că preferă turiştii de weekend la Mamaia, care vin cu amanta şi prietenii, merg în restaurante şi cheltuiesc mult. "Turismul în Mamaia este în proporție de 60% turism săptămanal și 40% turism de weekend. Sunt unii care spun că dom' le, ce să facem, este turism de weekend. N-ar trebui să-l facem săptămanal? Nu", a spus Mazăre. El a explicar că dacă stațiunea ar fi plină de luni pană luni cu turiști care stau o săptămană, toți turiștii de weekend nu ar mai veni și s-ar duce în altă parte. Mazăre apreciază că la Mamaia merg vara în fiecare weekend aproximativ la 10-12.000 de turişti. "Mie personal, ca primar și ca administrator al stațiunii îmi convine să îmi vină patru weekenduri, cate două zile în timpul săptămanii, niște oameni care cheltuiesc, vin cu amanta, cu prietenii, lasă bani, merg în restaurante. Mie îmi convine lucrul ăsta", a adăugat primarul Constanței.

Google vrea să construiască propria reţea wireless

Google dezvoltă planuri pentru construcţia propriei sale reţele wireless, pe pieţele emergente, la care să aibă acces un miliard de oameni care nu dispun în prezent de Internet, potrivit publicaţiei Wall Street Journal, citată de Business Insider. Operatorul celui mai mare motor de căutare pe Internet la nivel mondial a dezvoltat o tehnologie wireless pe care speră să o folosească în colaborare cu companii locale din Asia de Sud-Est şi Africa Sub-Sahariană. Google intenţionează să folosească pentru această reţea frecvenţe rezervate companiilor de televiziune. Totodată, compania a dezvoltat baloane şi alte dispozitive aeriene care pot transmite semnale pe suprafeţe de sute de kilometri pătraţi. Pe langă tehnologia wireless, Google dezvoltă telefoane low-cost cu sistem de operare Android, care să fie comercializate pe aceste noi pieţe.

Visa şi Mastercard sunt în război total cu comercianţii

Giganţii americani ai cardurilor de credit Visa şi Mastercard au cerut justiţiei din SUA să confirme că practicile lor în domeniul comisioanelor nu încalcă legislaţia antitrust, aşa cum acuză marii retaileri cu care se judecă de opt ani, relatează AFP. Cele două companii de carduri de credit şi mai multe bănci sunt urmărite în justiţie din 2005, într-un proces colectiv declanşat de marile lanţuri de distribuţie, între care Target şi Macy's, care le contestă tarifele şi regulile de stabilire a comisioanelor. Visa şi MasterCard au propus să plătească retailerilor 7,25 de miliarde de dolari, pentru închiderea litigiului, cu condiţia ca aceştia să renunţe la orice alte procese ulterioare şi să accepte nivelul comisioanelor, dar propunerea a fost refuzată de mulţi dintre reclamanţi. Furnizorii cardurilor de credit au reacţionat cerand în justiţie recunoaşterea corectitudinii practicilor lor de afaceri, care nu încalcă legislaţia antitrust, potrivit plangerii înaintate unui tribunal din New York.

Şeful Băncii Europene curtează Marea Britanie

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a cerut Marii Britanii "să fie mai europeană", afirmand că principalele instituţii ale continentului riscă să se dizolve dacă britanicii ar ieşi din Uniunea Europeană, relatează The Guardian. "Europa are nevoie ca Marea Britanie să fie mai europeană, în aceeaşi măsură în care Marea Britanie are nevoie de o Europa mai britanică", a afirmat Draghi într-un discurs susţinut în City of London. El a spus că nu vrea să se amestece într-o dezbatere internă, dar a dorit să reamintească finanţiştilor "interconectarea profundă" dintre Marea Britanie şi Europa. "Cu astfel de legături profunde, Marea Britanie şi zona euro au un interes comun, şi anume stabilitatea funcţionării sistemului economic, în particular a pieţelor financiare", a arătat şeful BCE. Draghi a reamintit că toate băncile mari din zona euro au filiale importante în City, în timp ce băncile britanice sunt jucători majori pe pieţele financiare din Europa.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
SALVATI OLTCHIM, acum 3980 zile, 16 ore, 12 minute, 8 secunde
VOSGANIAN ... INTRE REALITATE SI DELIR? Creditor despre Oltchim: "Va fi salvat"! ASA ESTE: OLTCHIM PUTEA SI POATE FI SALVAT ... NUMAI SI NUMAI DACA SE DORESTE ACEST LUCRU. DAR SE DORESTE citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.