Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Fiscul schimbă sistemul de penalizare a restanţelor

Ziarul de Vrancea
24 mai 2013 1219 vizualizări
Din iulie, companiile cu datorii bugetare vor fi penalizate mai mult în 30 de zile şi mai puţin ulterior

Firmele cu restanţe vor plăti dobanzi şi penalităţi cu 50% mai mari dacă achită obligaţiile fiscale în 30 zile de la scadenţă, dar penalităţile scad faţă de sistemul actual dacă amană pană la doi ani să îşi stingă datoriile bugetare, noul regim de sancţionare urmand să fie aplicat din luna iulie. În prezent, firmele care îşi achită obligaţiile în primele 30 de zile de la scadenţă nu plătesc penalităţi de întarziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse, ci doar dobanda de 0,04% pe zi. Dacă datoriile sunt achitate în intervalul cuprins între a 31-a zi şi a 90-a zi de la scadenţă este aplicată o penalitate de 5%, iar pentru obligaţii plătite după acest interval este calculată o penalitate de 15%. La acestea se adaugă şi dobanda zilnică de 0,04%. Cu argumentul că actualul sistem încurajează plata voluntară pană la împlinirea termenului de 90 zile de la scadenţă şi că, după acest termen, contribuabilii nu mai sunt încurajaţi să achite impozitele şi taxele deoarece penalitatea de întarziere este aceeaşi, Guvernul va înlocui suma fixă de 5% sau 15% cu o penalitate de 0,02% pe zi de întarziere (7,3% pe an), aplicabilă chiar din prima zi de la scadenţă. Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă obţinut de MEDIAFAX. La penalitatea de 0,02% pe zi se va adăuga în continuare dobanda zilnică de 0,04%. Potrivit acestui algoritm de calcul, penalitatea totală, incluzand şi dobanda, va fi mai mare decat în prezent pentru prima lună şi mai mică pentru obligaţiile care sunt amanate la plată după acest interval şi pană la doi ani. După această perioadă de doi ani, penalitatea totală devine mai mare decat cea calculată în baza sistemului actual de impunere. Astfel, pentru o firmă care face plata în a 30-a zi de la scadenţă, penalitatea şi dobanda aferentă vor reprezenta 1,8% din sumă, cu 50% mai mult decat pană în prezent. Pe de altă parte, noul sistem va introduce penalităţi pe primele 90 de zile de cel mult 1,8% din sumă faţă de 5% cat se aplica în prezent, începand cu a 31-a zi de la scadenţă. Firmele care aleg să nu achite restanţele bugetare pe o perioadă îndelungată (de peste 90 de zile) vor ajunge să achite echivalentul penalităţilor actuale abia după împlinirea a 750 de zile de la scadenţa obligaţiei fiscale. Penalităţile şi dobanzile pe un an totalizează în actualul sistem 29,6% pe an, din care 15% penalităţi şi 14,6% dobanzi, iar în varianta care va fi aplicată de la 1 iulie se va ajunge la un cost pe primul an de 21,9%, din care 7,3% penalităţi şi 14,6% dobanzi.

Societăţile care au de primit fonduri UE vor fi scutite de taxe

firmele în insolvenţă, în procedură de executare silită sau cele care au conturile proprite nu vor putea beneficia de o astfel de facilitate

Firmele care au de încasat bani din fonduri europene în baza contractelor de finanţare semnate cu autorităţile ar putea beneficia de o amanare din partea Fiscului la plata impozitelor şi taxelor, de maxim doi ani, în limita sumelor pe care le au de primit. Contribuabilii care au de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene în baza contractelor de finanţare încheiate cu acestea pot solicita amanarea la plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) sau transmise Fiscului pentru recuperare, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă. Documentul are în vedere deblocarea activităţii contribuabililor care au de recuperat bani din fonduri europene, întrucat aceştia au pe de o parte de achitat impozite, taxe şi contribuţii, iar pe de altă parte trebuie să încaseze bani pentru care au depus cereri de rambursare, aflandu-se astfel în impas financiar. Amanarea la plată a obligaţiilor fiscale se va face în limita sumei pe care firmele o au de încasat din fonduri europene şi în ordinea vechimii datoriilor la ANAF. Această facilitate nu va fi acordată companiilor aflate în procedură de insolvenţă sau de executare silită, prin poprirea sumelor de încasat de la autorităţile competente, şi nici celor care au în derulare o eşalonare la plată a datoriilor. Pentru amanarea la plată, firmele trebuie să depună la ANAF o cerere de acordare a acestei facilităţi, însoţită de documentul în original emis de autoritatea competentă din care să reiasă totalul sumei exigibile care trebuie rambursată firmei în cauză, actul fiind valabil 20 de zile de la emitere. Autoritatea competentă trebuie să elibereze acest document în cinci zile de la solicitare. Firma poate anexa la cererea de eliberare o notificare prin care renunţă la dreptul de a percepe sau încasa dobanzi, penalităţi sau accesorii aferente creanţelor de încasat de la autoritatea competentă în cauză. Firmele care renunţă la aceste dobanzi nu vor mai fi obligate să plătească dobanzi, penalităţi de întarziere şi alte sume aferente obligaţiilor fiscale principale amanate la plată, nici dobanzi pentru perioada de amanare a plăţilor. În caz contrar, acestea datorează dobanzi pentru fiecare zi a perioadei de amanare la plată, începand cu data emiterii deciziei şi pană la data stingerii datoriilor. Contribuabilul poate depune una sau mai multe cereri de amanare la plată, de cate ori are nevoie, cu condiţia să se încadreze în limita sumei pe care o are de primit înapoi din fonduri europene. Fiscul va soluţiona cererea de amanare la plată în termen de 15 zile de la data depunerii acesteia, prin decizie de amanare la plată a obligaţiilor fiscale principale şi accesorii sau decizie de respingere, după caz.

Tot ce trebuie să ştiţI despre programul Rabla

Proprietarii autovehiculelor mai vechi de zece ani vor putea să primească prima de casare de 6.500 de lei în Programul "Rabla 2013" după ce vor fi validaţi colectorii şi dealerii auto şi vor trebui să urmeze mai mulţi paşi şi să respectate o serie de termene pentru a beneficia de vouchere.  Programul "Rabla" se adresează persoanelor fizice cu domiciliul sau reşedinţa în Romania, care deţin în proprietate, indiferent de data dobandirii acestui drept, un autovehicul uzat mai vechi de 10 ani. O persoană fizică poate să obţină prima de casare a autovehiculului uzat sub forma unui tichet valoric de 6.500 de lei de la un colector validat şi să îl folosească pentru a achiziţiona cu reducere o maşină nouă de la un producător validat sau să îl cedeze unei alte persoane fizice care are domiciliul sau reşedinţa în Romania şi vrea să achiziţioneze un autovehicul nou. După publicarea pe pagina de internet a AFM a listei colectorilor validaţi care au încheiat protocol cu instituţia, proprietarul unui autovehicul uzat se poate prezenta la oricare colector validat în vederea predării autovehiculului în custodia acestuia. Apoi, proprietarul trebuie să se înscrie la un producător validat pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în termen de cel mult 45 de zile lucrătoare de la eliberarea tichetului de către colectorul validat. La randul său, producătorul are la dispoziţie, de la eliberarea notei de înscriere către proprietar, cel mult 90 de zile lucrătoare pentru a-i furniza acestuia maşina aleasă, fără a se depăşi însă data de 20 noiembrie 2013, pană la care se desfăşoară Programul "Rabla" anul acesta. Nerespectarea termenului de către proprietar atrage decăderea acestuia din dreptul de a beneficia de prima de casare. Odată ce s-a înscris la un producător validat, proprietarul trebuie să achiziţioneze noul autovehicul de la acesta, neputandu-i fi returnat tichetul. Pentru înscriere, proprietarul depune la producător următoarele documente: actul care îi atestă identitatea şi domiciliul sau reşedinţa în Romania, în original şi în copie, tichetul, în original, documentele aferente tichetului - certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în copie legalizată, cartea de identitate a autovehiculului uzat, în copie legalizată, certificatul de distrugere a autovehiculului uzat, în copie legalizată, certificatul de radiere a autovehiculului uzat, în original, procesul-verbal de custodie, în copie legalizată, documentul emis de către colectorul validat şi care atestă plata contravalorii deşeurilor feroase şi neferoase conţinute de autovehiculul uzat, în copie. În situaţia în care tichetul nu a fost eliberat pe numele persoanei care se înscrie, aceasta trebuie să depună şi certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale. După constatarea îndeplinirii condiţiilor de înscriere, producătorul eliberează proprietarului nota de înscriere ce este valabilă 90 de zile. În termenul de valabilitate a notei de înscriere, producătorul validat şi proprietarul înscris trebuie să efectueze formalităţile de vanzare-cumpărare şi predare-primire a autovehiculului nou, producătorul scăzand din preţul de comercializare a acestuia cuantumul primei de casare.

Electrica va fi listată la bursă în luna octombrie

Distribuitorul de electricitate controlat de stat Electrica SA va fi listat pe piaţa de capital, potrivit OPSPI, la sfarşitul lunii octombrie, după mai multe amanări, acţionarul majoritar vizand cedarea pachetului majoritar de acţiuni către investitori privaţi. Şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Gabriel Dumitraşcu, a declarat, joi, că prin cedarea controlului la Electrica statul va avea venituri mai mari. Executivul opta anul trecut pentru vanzarea unor pachete minoritare din capitalul fiecărei filiale de distribuţie a energiei deţinute de Electrica. Operaţiunea era planificată pentru a doua jumătate a anului trecut. La mijocul anului trecut Guvernul anunţa că Electrica va fi privatizată în prima parte anului 2013.  Electrica are un capital social de 2,06 miliarde de lei. Cinci din cele opt filiale de distribuţie a energiei ale Electrica au fost privatizate în perioada 2004-2008 către grupurile CEZ (Cehia), Enel (Italia) şi E.ON (Germania). Compania de stat mai are trei filiale de distribuţie, una de furnizare a energiei şi o suibsidiară de servicii şi mentenanţă. Tot în acest an va fi listată la bursă şi Nuclearelectrica, 10% din titlurile companiei urmand să fie tranzacţionate, din iulie, pe piaţa de capital. Producătorul de gaze Romgaz Mediaş va ieşi pe bursă în octombrie, cu un pachet de 15% din acţiuni. În aprilie a fost derulată o ofertă secundară pentru vanzare a 15% din capitalul Transgaz, în urma căreia statul a obţinut 72 milioane de euro.

Miniştrii au fost băgaţI în şedinţă din cauza fondurilor europene

Premierul Victor Ponta şi-a anulat participarea la ceremonia programată cu ocazia Zilei Africii, organizată, ieri, la Biblioteca Naţională, avand o discuţie cu mai mulţi miniştri legată de absorbţia fondurilor europene în perioada 2014-2020. La discuţia de la Palatul Victoria sunt prezenţi toţi miniştrii economici. Cei mai mulţi bani din resurse comunitare vor fi alocate programelor de infrastructură, dezvoltare regională şi agricultură. Premierul a decis să continue discuţia cu miniştrii şi a cerut consilierului său Luminiţa Odobescu, fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, să prezinte un mesaj din partea sa la Biblioteca Naţională, cu ocazia Zilei Africii.

Bundesbank vrea ca statele cu probleme să intre în faliment

Uniunea Europeană (UE) trebuie să permită intrarea în faliment a statelor cu probleme financiare, a declarat Jens Weidmann, şeful băcii centrale a Germaniei şi membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE). Consolidarea bugetară prin reduceri de cheltuieli susţine creşterea economică, încrederea investitorilor şi reducerea dobanzilor, a spus el, citat de cotidianul the Guardian. Pe de altă parte, niveluri prea ridicate ale îndatorării publice ar afecta creşterea. De asemenea, îndatorarea publică prea mare poate distrage atenţia băncilor centrale de la obiectivul menţinerii stabilităţii preţurilor. Şeful Bundesbank este unul dintre membrii BCE care se opun intervenţiei mai puternice a băncii centrale pentru susţinerea ţărilor cu probleme din zona euro. Bănci centrale mari, precum cele din SUA şi Marea Britanie, au recurs la introducerea de lichidităţi masive în sectorul financiar şi la achiziţii de obligaţiuni, pentru susţinerea economiilor naţionale şi a guvernelor îndatorate puternic. Intervenţiile BCE au fost mai reduse, în parte din cauza opoziţiei Bundesbank şi a Germaniei.

Creditorii cer Greciei să-şI vandă băncile

Reprezentaţii creditorilor externi ai Greciei cer băncilor comerciale elene să-şi vandă subsidiarele şi băncile afiliate din Europa de Sud-Est, precum şi activităţile nebancare de pe piaţa elenă, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de publicaţia elenă Kathimerini. În Romania sunt prezente mai multe bănci elene. Astfel, National Bank of Greece deţine Banca Romanească, Eurobank controlează Bancpost, în timp ce Piraeus Bank şi Alpha Bank au operaţiuni sub brand propriu. Troica, formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI, vrea vanzarea imediată a activităţilor nebancare, în baza unui calendar precis, şi exercită presiuni pentru vanzarea subsidiarelor din Balcani, relatează Kathimerini. Directorul general adjunct pentru ajutor de stat al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman, se află la Atena de mai multe zile şi se întalneşte cu managerii băncilor elene privind planurile de afaceri pe care instituţiile de credit trebuie să le depună în cotextul recapitalizării. Potrivit surselor, Koopman a descris managerilor cadrul în care trebuie să se încadreze planurile de afaceri. Directoratul General pentru Concurenţă ar urma să trimită, săptămana următoare, instrucţiuni scrise băncilor locale privind planurile de afaceri.

Un mare grup industrial renunţă la director

Directorul general al grupului Procter & Gamble (P&G), Bob McDonald, va demisiona, urmand să fie înlocuit de predecesorul său în această funcţie, A.G. Lafley, după ce invesitorii au fost dezamăgiţi de rezultatele slabe din ultima perioadă, potrivit Financial Times. P&G, cel mai mare producător de bunuri de larg consum din lume, a anunţat, joi seara, că McDonald se va retrage la sfarşitul lunii iunie, după ce a deţinut postul aproape patru ani. Întoarcerea lui Lafley, 65 de ani, director general în perioada 2000-2009, a luat prin surprindere Wall Street. Decizia vine la mai puţin de un an după ce investitorul Bill Ackman a preluat o participaţie la P&G şi a început să ceară schimbări. Lafley a preluat P&G într-un moment de criză şi a contribuit la revenirea grupului, prin achiziţia de 57 de miliarde de dolari a Gillette şi concentrarea pe pieţele emergente.  P&G a avut în timpul mandatului lui McDonald indicatori pivind dezvoltarea şi profitabilitatea sub aşteptările investitorilor, analiştilor şi angajaţilor, notează Financial Times. Lafley era cunoscut în perioada în care a condus P&G pentru atenţia acordată consumatorilor.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.