Economic

O lovitură pentru Italia: Fiat vrea să se mute în SUA

Ziarul de Vrancea
16 mai 2013 552 vizualizări
Grupul italian Fiat ia în calcul mutarea sediului central în Statele Unite, o piaţă aflată în plin boom după problemele din ultimii ani

Directorul general al Fiat, Sergio Marchionne, analizează mutarea în SUA a sediului din Torino, Italia, unde emblematicul constructor italian de automobile a fost fondat în 1899, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei. Operaţiunile din America de Nord generează o parte tot mai semnificativă din veniturile şi profitul grupului, cel mai mare producător auto din Italia. Anul trecut, 75% din profitul operaţional raportat a fost obţinut din America de Nord. Ideea mutării Fiat în SUA a fost promovată iniţial de directorul executiv al Chrysler L. Brooks Patterson într-o întâlnire avută la Torino cu Marchionne. "Dacă se va materializa, şi sper că se va întâmpla asta, este o veste bună. Cred că va contribui la imaginea Motor City (n.r. - cum este supranumit Detroit). Ar fi o lovitură de teatru, un home run, un grand slam", a afirmat şeful Chrysler.

Sursele citate au precizat că Marchionne nu a luat încă o decizie privind mutarea Fiat şi ia în calcul mai multe opţiuni. Contactat de Bloomberg, un reprezentant al companiei italiene a refuzat să comenteze informaţiile. În luna aprilie, Marchionne a declarat că este în favoarea transferării listării bursiere principale a Fiat la New York, de la Milano.

Piaţa auto din SUA trece printr-o perioadă de revenire puternică după criza din 2009, când General Motors şi Chrysler au fost restructurate în faliment cu împrumuturi şi garanţii de la guvernul SUA. Chrysler a fost preluată atunci de Fiat, iar cele două companii au planificat fuziunea.

Pe fondul crizei din Europa, unde vânzările auto se află la minimul ultimilor 20 de ani, Chrysler a devenit principalul motor de creştere şi profit pentru Fiat. Grupul a înregistrat anul trecut în Europa pierderi de peste 700 milioane euro.

 "Europa devine tot mai puţin relevantă"

 Mutarea sediului Fiat din Torino ar fi o decizie extrem de controversată în Italia, unde industria este în declin pe fondul recesiunii prelungite şi măsurilor de austeritate menite să reducă datoria de stat, care a depăşit recent pragul de 2.000 miliarde euro. Şomajul este aproape de maximul ultimilor 20 de ani. Acţiunile Fiat au crescut joi cu până la 2,9%, la cel mai ridicat nivel din 2011, şi afişează un avans de 44% de la începutul anului. Grupul are o capitalizare de piaţă de 6,8 miliarde euro.

Importanţa Europei pentru afacerile Fiat a scăzut semnificativ după preluarea Chrysler în 2009. Anul trecut, operaţiunile din Europa au generat numai 24% din veniturile grupului, de 84 miliarde euro. În 2004, la începutul mandatului de CEO al lui Marchionne, peste 90% din afacerile Fiat erau desfăşurate în Europa, iar veniturile se plasau la 27 miliarde euro. "Europa devine tot mai puţin relevantă, ceea ce reflectă abilitatea acestei case de a-şi reorienta interesele şi resursele către pieţe care oferă mult mai mult în privinţa randamentului investiţiilor", a declarat Marchionne în luna aprilie.

Aproximativ 29% din cel 215.000 de angajaţi Fiat lucrează în Italia, iar grupul a anunţat că nu intenţionează să reducă personalul în ţară.

 



 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.