Economic

Patron sancţionat pentru că vindea paine la…bar

Sorin Tudose
9 mai 2013 867 vizualizări
Comisarii de le Protecţia Consumatorilor au desfăşurat o serie de controale în luna aprilie, aplicand zece de amenzi în valoare de peste 60.000 de lei

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au desfăşurat pe toată perioada lunii aprilie o serie de controale propuse de Comisariatul Regional Galaţi. În primul rand au fost verificaţi zece comercianţi de legume şi fructe proaspete din judeţ, absolut toţi avand abateri de informare, iar unii dintre ei abateri de calitate. Mai exact, comisarii au găsit la vanzare legume cu miros de fermentare şi cu mucegai. Pentru abaterile constatate, doi operatori economici au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională, valoarea amenzilor fiind de 12.000 lei. De asemenea, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a 19 kg fructe şi legume. Într-o altă acţiune angajaţii instituţiei de control au verificat 24 de firme care vand produse textile şi doar unul dintre ei s-a dovedit a fi “curat”, restul avand tot felul de abateri. Pentru deficienţele întalnite, comisarii au aplicat 15 amenzi în valoare de 20.000 lei. Tot în aprilie, Protecţia Consumatorilor a luat la puricat unităţile comerciale din mediul rural urmărind mai cu seamă pe cele de alimentaţie publică. Au fost verificaţi 18 patroni, iar la 17 dintre aceştia au fost constatate nereguli. Abaterea cea mai… nepotrivită este legată de comercializarea painii în spaţiu neautorizat şi anume la ... bar. S-a dispus oprirea temporară de la comercializare a 210 kg produse cu abateri de etichetare, în valoare de 579 lei şi au fost aplicate 12 amenzi în valoare totală de 23.200 lei. Nu în ultimul rand, comisarii au mai desfăşurat o acţiune în pieţe, targuri şi oboare, la Adjud, Dumbrăveni, Măicăneşti, acolo unde au găsit o mulţime de deficienţe. Şi în cadrul acestui control au fost aplicate peste zece amenzi. “Aşteptările consumatorilor nu trebuie să scadă numai pentru că achiziţionează produse din zone publice sau produse mai ieftine. Informaţiile prezentate pe etichete nu trebuie să fie influenţate de locul de comercializare sau de preţul produsului, iar calitatea trebuie să fie pe primul loc în alegerea produselor. Scăderea pretenţiilor ar putea conduce la înmulţirea riscurilor asupra sănătăţii, securităţii şi chiar vieţii consumatorilor şi, desigur, nu ne dorim acest lucru. Un consumator european trebuie să fie un consumator informat, exigent”, spune Dumitru Dilă, şeful Protecţiei Consumatorilor Vrancea. (Sorin TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
lars, acum 1963 zile, 9 ore, 52 minute, 56 secunde
COSMY DE LA PAUNESTI,pe la voi nu a ajuns niciodata un profesor de limba romina sau nu prea ai ajuns tu pe la scoala?tastatura calculatorului are ,,botoane,, lipsa?
cosmy de la paunesti , acum 1963 zile, 11 ore, 35 minute, 34 secunde
Daca era in conditii de curatenie chiar dei ilegal nui asa grav,Eu am descoperit magazinete ce elibereaza bonuri cu T.V.A. ZEROOOO scrie produsele cu pret iar in drepul tva scrie zero,alte magazine cu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.