Economic

MOZAIC SIRI ECONOMICE: Naşul lui Fenechiu va avea la picioare 15 mliarde de euro

Ziarul de Vrancea
23 apr 2013 1159 vizualizări
Radu Ruşanu a fost validat de Comisiile parlamentare pentru funcţia de preşedinte a Autorităţii de Supraveghere Financiară, iar Daniel Dăianu pentru funcţia de prim-vicepreşedinte

Comisiile de Buget-Finanţe şi Comisiile economice din Senat şi Camera Deputaţilor i-a validat, ieri, în urma audierilor, pe Dan Radu Ruşanu, pentru funcţia de preşedinte al ASF şi pe Daniel Dăianu pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al acestei instituţii. Ruşanu este naşul ministrului Transporturilor. Totodată, comisiile i-au validat pe Daniel Tudor, Mircea Ursache şi Ion Giurescu pentru funcţiile de vicepreşedinţi. Comisiile i-au validat şi pe Dorina Mihăilescu, Gheorghe Marcu, Gavrilă Alexe, Gheorghe Albu, Lorand-Istvan Kralik, Marian Mîrzac, Marian Sarbu, Cornel Moldoveanu, Tudor Baltă, Doru Frunzulică, Nina Puiu şi Gh. Cornel Coca Constantinescu pentru funcţiile de membri ai Consiliului ASF. Votul a fost secret şi s-a dat pentru fiecare candidat în parte. Componenţa structurii de conducere a ASF va fi supusă, miercuri, votului plenului comun al Parlamentului. Preşedintele Traian Băsescu a promulgat în cursul zilei de ieri legea pentru înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Unificarea a fost convenită cu FMI

Dan Radu Ruşanu, a declarat, că piaţa non-bancară de care se va ocupa Autoritatea este de 10-15 miliarde de euro şi că această piaţă poate creşte în condiţiile unei creşteri substanţiale a economiei. Întrebat dacă ASF va fi ca o umbrelă asupra unei pieţe de 20 de miliarde de euro, Ruşanu a precizat că cifra este mult exagerată. "Cred că cifra e mult exagerată. După cum ştiţi, după 2008 piaţa non-bancară a avut un recul puternic. Pot să vă spun că fondurile de pensii private la sfarşitul anului 2013 vor ajunge la circa 3 miliarde de euro, piaţa de asigurări va fi tot pe undeva pe acolo, iar bursa de valori va fi în funcţie de cum va decurge economia. Piaţa non-bancară va fi într-o stransă corelare cu creşterea economică din Romania", a spus Ruşanu. Solicitat să avanseze o cifră pentru piaţa non-bancară de care se va ocupa ASF, Ruşanu a răspuns: "Între 10 şi 15 miliarde de euro, depinde cum va evolua piaţa. O creştere economică substanţială va avea un impact pozitiv şi asupra pieţii non-bancare". Ruşanu a mai spus că unificarea CSA, CNVM şi CSSPP în ASF a fost solicitată în scrisoarea de intenţie cu FMI. "În scrisoarea de intenţie cu FMI s-a solicitat unirea celor trei entităţi (CSA, CNVM, CSSPP - n.r.) într-una. De aceea, scrisoarea de intenţie care va pleca pentru board-ul FMI din iunie, acesta trebuie să fie unul din punctele care trebuie bifate, adică înfiinţarea ASF", a spus Ruşanu.

Dăianu dă 20% din salariu unor şcoli

Daniel Dăianu, validat pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al ASF, a declarat la finalul audierilor din comisiile parlamentare, că va milita ca salariile din Autoritate să fie la nivelul BNR, iar din salariul său va renunţa la 20% în favoarea unor şcoli. Dăianu a fost întrebat cum vede afirmaţiile premierului cu privire la salariile mari din cadrul unor autorităţi care vor fi asimilate de ASF. Dăianu a menţionat că va milita ca veniturile celor din ASF să fie reduse la nivelul veniturilor de la Banca Naţională, iar el va renunţa la 20% din veniturile obţinute de la ASF şi îi va dona unor şcoli. Premierul a susţinut această declaraţie în contextul în care arăta că este nevoie de transparenţă privind modul de cheltuire a banilor în ministere şi autorităţi centrale şi a salutat "iniţiativa" preşedintelui de a promulga Legea privind Autoritatea de Supraveghere Financiară. "Mă îndoiesc că undeva un mare bancher a reuşit să caştige în ultimii ani, în medie, 188.000 lei pe lună, cum se caştiga la Asigurări, sau 80.000 lei pe lună, la Valori Mobiliare, sau 62.000, ca la Pensii Private. E greu în lumea privată să caştigi ataţia bani cum caştigi la stat. De maine, toate salariile şi veniturile de la această Autoritate trebuie să se încadreze în standardele Băncii Naţionale, oricum mult mai generoase decat cele care îi privesc pe membrii Guvernului, cam de vreo zece ori, dar totuşi de cincizeci de ori faţă de oamenii obişnuiţi. Era o exagerare pe care eu mă bucur că o îndreptăm", a spus Ponta la începutul şedinţei de guvern.

Daimler vrea să construiască încă o fabrică la Cugir

compania germană vrea să investescă într-o societate de componente auto

Compania germană Daimler intenţionează să construiască o fabrică de componente auto în Romania, locaţia aleasă fiind Cugir (judeţul Alba), unde constructorul este deja prezent prin compania Star Transmission, scrie cotidianul german Handelsblatt, citand surse din cadrul Daimler. Oficialii companiei  au refuzat să comenteze informaţiile, scrie Handelsblatt, preluat de portalul german N-TV. Consiliul de Supraveghere al companiei va aproba miercuri proiectul, notează Handelsblatt. Daimler nu va transfera în Romania activitatea altor facilităţi de producţie ale grupului, urmand să acopere prin noile capacităţi un necesar suplimentar de componente auto, afirmă sursele publicaţiei germane. Daimler produce componente auto la Cugir din 2001, prin compania mixtă Star Transmission, la care deţine o participaţie de 78%. Star Transmission produce roţi dinţate, arbori, cutii de viteze şi casete de direcţie. Premierul Victor Ponta a anunţat la finele lunii martie că a aprobat un memorandum de înţelegere cu "una dintre cele mai mari şi mai prestigioase companii din Germania, care va deschide o fabrică în Romania", fără a preciza însă numele investitorului. El a precizat că investiţia va fi anunţată imediat ce board-ul companiei va aproba ultima decizie în acest sens. În urmă cu cinci ani, Guvernul s-a aflat în discuţii cu grupul german Daimler, care hotărase să construiască o nouă fabrică pentru producţia de automobile Mercedes Benz în Europa de Est. În final, Daimler a decis însă să deschidă fabrica în Ungaria, la Kecskemét, oraş situat la circa 80 de kilometri de Budapesta, cu o investiţie de 800 milioane euro şi 2.500 locuri de muncă asigurate. Star Transmission Cugir a fost înfiinţată în 2001 în urma unei asocieri dintre Daimler AG, care deţine 78% din acţiuni, şi Compania Naţionala ROMARM, care deţine restul de 22%.

Băsescu: Guvernul nu şi-a respectat obligaţiile faţă de Ford

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că din cauza crizei Ford nu a atins nivelul de producţie convenit cu Guvernul atunci cand s-a făcut privatizarea, dar că nici Guvernul nu şi-a respectat integral obligaţiile faţă de companie, în special pe cele privind dezvoltarea infrastructurii. "Sunt lucruri care nu s-au întamplat. Spre exemplu, Ford, din cauza crizei, nu a atins producţia contractată şi să sperăm că odată cu ieşirea din criză se va atinge nivelul de producţie convenit cu Guvernul Romaniei atunci cand s-a făcut privatizarea. Pe de altă parte, trebuie să observăm că nici Guvernul Romaniei, şi nu este un atac la guvern pentru că a fost şi Guvernul Ponta, şi Guvernul Boc, a fost şi Guvernul Ungureanu, deci nici Guvernul Romaniei nu şi-a respectat integral obligaţiile faţă de Ford, cele în mod deosebit legate de dezvoltarea infrastructurii. Această uzină are nevoie de un camion care trebuie să sosească din oră în oră cu componente", a declarat Traian Băsescu, după vizia la uzina Ford de la Craiova. El a mai spus că trebuie făcut un efort pentru ca Romania să îşi respecte angajamentele faţă de Ford. "Infrastructura pe care noi ne-am angajat să o facem nu a fost făcută şi trebuie făcut un efort şi din partea noastră să ne respectăm angajamentele şi sunt convins, privind la cele 800 de milioane de euro investite deja în uzina de la Craiova, că şi Ford are toată disponibilitatea să ajungă la producţia contractată", a mai spus preşedintele. Şeful statului a spus că nu se pot produce mai multe maşini decat se vand pe piaţă, "dar capacitatea Ford Craiova este să producă 300.000 de maşini şi 350.000 de motoare pe an". Băsescu a mai afirmat că Romania are "nişte angajamente" cu Uniunea Europeană, susţinand că pană cand coridoarele 4, 7 şi 9 nu vor fi la "standarde europene", romanii pot fi consideraţi "neserioşi" dacă vorbesc despre construcţia altor autostrăzi.  "Idei avem toţi. Nu vedeţi? Care cum iese în declaraţii face cate o autostradă pe o anume direcţie. Numai că Romania are nişte angajamente cu Uniunea Europeană şi cand e vorba de alte infrastructuri decat coridorul 4, 9 şi 7, pană cand aceste trei coridoare nu sunt la standarde europene ne poate lua lumea de neserioşi", a adăugat Băsescu. Ford Romania a început, luni, producţia de serie a noului motor EcoBoost de 1,5 litri la uzina din Craiova, propulsor care va fi livrat mai întai pe piaţa chineză.

Subvenţia la hectar creşte cu 40% pană în 2020

Plata pe suprafaţă acordată fermierilor din fonduri europene (SAPS) va fiprelungită şi pentru perioada 2014-2020 şi va ajunge la 196 de euro pe hectar, faţă de 139 de euro în prezent, a declarat ieri ministrul Agriculturii, DanielConstantin. Prin SAPS sunt sprijiniţi peste un milion de fermieri, care au primit în acest an 139 de euro pe hectar, din fonduri europene, la care s-au adăugat 27 de euro de la bugetul de stat. "O schimbare din 2014 a plăţii pe suprafaţă ar fi bulversat fermierii. Mă bucur că s-a prelungit această schemă pană în 2020", a spus Constantin. Plata de suprafaţă va creşte treptat şi va ajunge la 183 de euro pe hectar în 2016 şi la 196 de euro în anul 2020. "Din 2014, cand suma va fi de 154 de euro pe hectar, vom veni suplimentar cu 30-40 de euro de la buget, astfel încat un fermier roman să primească cat un fermier european", a adăugat ministrul. El a mai spus că sprijinul acordat fermierilor tineri pentru instalarea la ţară ar putea creşte de la 40.000 de euro la 70.000 de euro, iar subvenţia pe hectar va fi mai mare cu 25% pentru o suprafaţă de maxim 25 de hectare, timp de cinci ani. Pentru instalarea tinerilor fermieri au existat peste 25.000 de solicitări, dar fondurile disponibile au ajuns doar pentru 8.500 de fermieri. Sprijinul presupunea acordarea a 40.000 de euro, sumă nerambursabili pentru instalarea în mediul rural. "Vrem ca în viitoarea programare financiară să mărim acest sprijin de la 40.000 de euro la 70.000 de euro și să mărim alocarea financiară astfel încat cat mai mulți fermieri tineri să se instaleze în mediul rural", a spus Constantin la conferința MEDIAFAX Talks about Agriculture Tanărul fermier este o persoană cu varsta sub 40 de ani și care desfășoară o activitate agricolă.  "Dacă pană acum nu exista o diferențiere între tanărul fermier și un fermier care primea un sprijin pe suprafață de 139 de euro pe hectar, în viitoarea programare fermierul tanăr va primi pentru cinci ani, pentru primele 25 de hectare, o sumă mărită cu 25%. Astfel acesta va fi stimulat să lucreze și să aibă un avantaj la începerea activității agricole", a afirmat Constantin.

Cuscrul lui Băsescu şi-a retras candidatura la Petrom

Preşedinţii ANRP şi ANRMAP, George Băeşu, respectiv Lucian Vlădescu, au fost aleşi în Consiliul de Supraveghere (CS) al companiei OMV Petrom (SNP), iar Gheorghe Ionescu, cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, care şi-a depus candidatura în nume propriu, s-a retras din cursă. Şefii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) vor reprezenta statul în CS al OMV Petrom pentru următorii patru ani. Numirile în CS au fost aprobate luni de adunarea generală a acţionarilor, a anunţat marţi compania printr-un comunicat. Statul mai deţine, prin intermediul Ministerului Economiei, un pachet reprezentand 20,6% din acţiunile OMV Petrom. Băeşu şi Vlădescu îi vor înlocui pe actualii reprezentanţi ai statului, Ionescu şi Constantin Dascălu, ale căror mandate expiră la sfarşitul lunii aprilie. Ionescu a fost numit în Consiliul în aprilie 2009, cu un mandat de patru ani, la propunerea Ministerului Economiei, instituţie condusă atunci de Adriean Videanu. Ionescu a făcut parte din Consiliul de Administraţie al Petrom în perioada 2006-2007. Din Consiliu de Supraveghere mai fac parte Gerhard Roiss, David Charles Davies, Manfred Leitner, Jaap Huijskes, Hans-Peter Floren şi Mark Mobius şi Riccardo Puliti. Tot în AGA de luni, acţionarii au aprobat propunerea conducerii privind alocarea unui dividend brut de 0,028 lei/acţiune din profitul record de anul trecut, cu 9,6% sub cel de 0,031 lei/titlu acordat pentru 2011.  Astfel, compania va distribui dividende în valoare cumulată de 1,58 miliarde lei (360 milioane euro), reprezentand 40% din profitul de 3,95 miliarde lei (885,5 milioane euro) înregistrat în 2012.

Se reiau plăţile pe patru axe ale POR

Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor pe patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), ca urmare a măsurilor implementate de Guvern, anunţă Ministerul Fondurilor Europene (MFE). Conform sursei citate, pe acest program au fost semnate aproape 3.400 de contracte de finanţare, care prevăd crearea a aproximativ 20.000 de locuri de muncă. Prin intermediul celor patru axe pe care se reiau plăţile sunt disponibile aproape 80% din fondurile alocate Romaniei prin intermediul acestui program. Comisia a presuspendat POR la sfarşitul lunii octombrie 2012 din cauza problemelor înregistrate în implementare în perioada 2009-2011. În continuare, plăţile răman blocate pe Axa 6 a programului, pe care sunt alocate mai puţin 3% din fondurile puse la dispoziţia Romaniei prin POR, se arată într-un comunicat al MFE..

Singapore, noua Elveţie pentru bogaţi

Singapore ar putea deveni pană în 2020 cel mai mare centru financiar din lume pentru administrarea averii străinilor, depăşind Elveţia, liderul actual, potrivit unui raport al firmei britanice de cercetare WealthInsight, citat de CNBC. Singapore înregistrează cea mai rapidă creştere din lume a activităţilor de administrare a averii. Activele aflate sub managementul sectorului financiar din Singapore totalizează 550 de miliarde de dolari, faţă de numai 50 de miliarde de dolari în 2000. Active de aproximativ 450 de miliarde de dolari provin din afara ţării. Elveţia administrează active de 2.800 de miliarde de dolari, din care 2.100 miliarde dolari din străinătate. Astfel, sectorul financiar de administrare a averilor din Elveţia reprezintă 34% din cel la nivel gobal, care totalizează 8.150 miliarde de dolari. Singapore ar putea depăşi pană în 2020 Elveţia în privinţa administrării averilor offshore, arată studiul WealthInsight. Activele străinilor administrate de sectorul financiar elveţian ar putea coborî sub 2.000 de miliarde de dolari pană în 2016, în timp ce Singapore ar putera înregistra o creştere de peste patru ori în acest interval. "Modelul elveţian este sub presiune intensă. Reputaţia centrelor offshore a avut de suferit în ultimii patru ani, iar economiile avansate au intensificat supravegherea activităţii bancare transfrontaliere şi paradisurilor fiscale", se arată în raport.

Cehii sunt bantuiţi de spectrul datoriilor

Cehii, confruntaţi cu recesiunea din 2011, resimt în număr tot mai mare dificultăţile de plată a datoriilor, după ce s-au lăsat seduşi cu uşurinţă în anii de creştere economică de ofertele tentante de creditare, relatează AFP. Astfel, afacerile recuperatorilor de credite nu au mers niciodată mai bine, iar aceştia se întrec în oferte şi promovarea serviciilor. Potrivit datelor oficiale, circa 2,9 milioane de cehi, respectiv unul din patru, aveau contractat un împrumut, anul trecut. "Datoria este tot mai mult prezentă în economia cehă, care se apropie în această privinţă de Europa Occidentală", a declarat David Marek, analist şef la compania Patria Finance. Creditele au devenit atractive în momentul în care banca centrală a redus în 1998 dobanda de politică monetară sub pragul psihologic de 10%. Cinci ani mai tarziu, această dobandă era de 2%. Combinată cu creşterea economică şi şomajul redus, situaţia a pregătit terenul pentru un boom al creditelor. "Oamenii au profitat de împrumuturi pentru a cumpăra orice, de la cadouri de Crăciun la vacanţe", a declarat Tomas Vrana, avocat şi fondator al unei companii de recuperare a creanţelor, Exekuce.cz.







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Generația din canal...., acum 3990 zile, 20 ore, 54 minute, 26 secunde
Alegerea conducerii Autorității de Supraveghere Financiară a coincis cu acțiunule Poliției din capitală de periere a canalelor subterane din zona Gării de Nord acțiune care a adus din nou în citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.