Economic

Cum a băgat DIICOT-ul fabrica de alcool a lui Jitea în insolvenţă

Ziarul de Vrancea
23 apr 2013 9063 vizualizări
Procurorii deţin acum cheia “maşinii de făcut bani” a familiei Jitea.Fabrica de alcool a miliardarului aflat în arest din 9 martie are toate bunurile, conturile şi stocurile de marfă sechestrate, în urma descinderilor DIICOT.La momentul solicitării intrării în insolvenţă, societatea avea datorii de peste 44 milioane lei.In afară de bunurile de pe platforma industrială Trust LF, anchetatorii au pus sechestru pe o fermă de îngrăşare a porcilor, o plantaţie de vie de la Jariştea, o cramă şi o linie de vinificaţie de la Dumbrăveni.Peste 160 de salariaţi ar putea fi trimişi în şomaj

Cea mai bănoasă dintre societăţile omului de afaceri Liviu Jitea, arestat în dosarul procurorilor DIICOT de la Galaţi privitor la traficul cu alcool dublu rafinat, prin ocolirea contorilor montaţi pe instalaţii, este la un pas de a fi închisă. Trust LF Trade SRL Focşani, societate la care Jitea este acţionar majoritar şi care este administrată în prezent de Aurelian Jitea, fratele milionarului, a solicitat instanţei şi a obţinut intrarea în procedura insolvenţei. Aurelian Jitea, în calitate de administrator al Trust LF Trade SRL, a solicitat Tribunalului Vrancea deschiderea procedurii insolvenţei şi numirea administratorul judiciar în persoana practicianului în insolvenţă CII Bordea Ştefan, pe fondul problemelor întampinate de companie. “Societatea noastră se află în stare de insolvenţă, ca urmare a unor anchete penale. Astfel, în urma unor cercetări penale, secţiile de producţie ale societăţii au fost sigilate, fiind în imposibilitatea ca să ne mai îndeplinim obiectivele de activitate. De asemenea, a fost instituit măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor societăţii, a stocului de marfă şi, în aceste condiţii, nu putem obţine valorificarea stocurilor şi achita datoriile curente şi scadente. Asupra conturilor societăţii a fost instituită măsura popririi asigurătorii, nefiind astfel în măsură să efectuăm plăţi către furnizori, bugetul statului şi asigurărilor sociale precum şi instituţii bancare. La data depunerii cererii, datoriile faţă de creditori sunt în cuantum de 44.974.736 lei”, se arată în cererea de intrare în insolvenţă a Trust LF Trade SRL. Conform documentelor de la dosar, sechestrul asigurător a fost pus pe toate clădirile, anexele şi bunurile situate la sediul Trust LF Trade Focşani, dar şi pe proprietăţi situate la Tătăranu, Jariştea şi Dumbrăveni.

Sechestru şi la Tătăranu, Dumbrăveni şI Jariştea

Conform proceselor verbale încheiate de anchetatori începand cu data de 14 martie, procurorii au dispus sechestrul bunurilor aparţinand Trust LF Trade SRL, “învinuită de săvarşirea infracţiunii de amplasare înaintea contorilor a unor canele sau robinete prin care se pot sustrage cantităţi de alcool sau distilate neautorizate şi de evaziune fiscală în formă continuată”. În afară de bunurile de pe platforma industrială din Focşani, anchetatorii au dispus sechestrul asigurător pe trei clădiri de tip hală de la Tătăranu, folosite pentru îngrăşarea porcilor, plus terenul aferent de 113.019 m.p. În plus, sechestrul a fost instituit şi pe terenul de la Jariştea aparţinand Trust LF Trade, în suprafaţă de 5.870 m.p, pe care se află plantaţie de viţă de vie dar şi pe cel de la Dumbrăveni, în suprafaţă de 7811 m.p, pe care se află clădiri de tip cramă, o sală de vinificaţie şi anexele aferente procesării strugurilor, cu deschidere la drumul judeţean dintre Dumbrăveni şi Gura Caliţei. Conform ultimului bilanţ depus de societatea lui Jitea, contul profit pierdere este debitat cu suma de 46.443 mii lei.

Jitea nu avea în conturi la Trust LF mai mult de 338.000 lei

Conform documentelor contabile depuse la dosarul cauzei, aflat în soluţionarea unui complet de la secţia a II-a Civilă a Tribunalului Vrancea, condus de judecătoarea Silva Duţă, cele mai mari datorii ale societăţii aflate în insolvenţă sunt către Combivra S.A. (2.010.117 lei), Marex (758.518 lei) iar către salariaţi datoriile la nivelul lunii martie se cifrau la suma de 82.816 lei, reprezentand un procent de 1% din datoriile totale. Datorii importante are societatea Trust LF şi către bănci şi societăţi de leasing. Numai către Banca Romanească, datoriile se cifrau la 12.396.507 lei, în timp ce către Bancpost, datoriile ajung la 7,53 milioane lei. Casa în lei şi conturile în  valută ale societăţii nu sunt deloc impresionante, cifrandu-se la un total de 338.609 lei. Activele societăţii, reprezentand bunuri mobile şi imobile precum şi stocul de marfă se ridică, conform documentelor contabile, la peste 16 milioane în cazul activelor fixe şi 8,7 milioane în cazul stocurilor de marfă. Totalul capitalurilor societăţii ajungea, conform documentelor, la 15, 1 milioane de lei. În aceste condiţii, spectrul unei disponibilizări colective este unul mai mult decat iminent. “Din păcate nu s-a găsit nicio soluţie pentru angajaţii firmei Trust LF. Am primit încă o notificare potrivit căreia toţi cei peste peste 160 de angajaţi urmează să fie concediaţi colectiv. De asemenea, e posibil ca şi de la Vinexport să fie disponibilizaţi peste 40 de angajaţi”, a declarat Eliza Botezatu, şefa Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea. Cu toate acestea, societatea s-a angajat însă în faţa instanţei ca, după intrarea în procedura insolvenţei, să se reorganizeze pe baza unui plan financiar “în vederea achitării datoriilor şi revenirea societăţii în circuitul economic”, după cum se arată în încheierea de şedinţă din data de 28 martie, cand instanţa a dat curs solicitărilor şi a dispus în consecinţă. (Gabriel SAVA)

Şeful Finanţelor: Impactul e mai mult social

Posibila intrare a Trust LF în insolvenţă nu va avea un impact semnificativ în privinţa economiei locale, crede Eugen Ciorici, directorul Direcţiei de Finanţe, deoarece societatea este administrată de Direcţia Generală Mari Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. “Impactul pe plan local este doar un social, pentru că ei nu plătesc la nivelul judeţului decat impozitele pe salarii şi contribuţii sociale. Impactul este doar de natură socială. O parte din impozitul pe venit încasat la nivel teritorial merge la autoritatea locală. Impozitul pe salarii care se încasează nu cred că semnificativ”, a declarat Eugen Ciorici. Potrivit acestuia, impozitul pe venit încasat de la agenţii economici se ridică la 30 de milioane lei la nivelul judeţului. Dacă cei aproape 200 de angajaţi ai Trust LF Trade vor rămane fără loc de muncă, familiile acestora vor fi afectate de diminuarea veniturilor, în timp ce statul trebuie să le plătească şomaj. Chiar dacă la prima vedere impactul economic pare nesemnificativ, acesta ar putea apare din relaţiile pe care le are firma deţinută de Liviu Jîtea cu alţi agenţi economici. Furnizorii, distribuitorii şi alte firme ar putea fi afectate de eventuala închidere a producătorului de băuturi alcoolice. (M. B.)

“Ajutoarele” lui Jitea răman după gratii

Raluca Milea şi Mihail Viorel Tucan răman în continuare în arest, după decizia de ieri a Tribunalului Galaţi. Instanţa care, pe 9 martie, a dispus arestarea preventivă a “lotului Jitea”, printre care se numără şi cei doi, directoarea Raluca Milea şi inginerul Mihail Viorel Tucan, a luat ieri în discuţie cererile de liberare provizorie sub control judiciar a celor doi învinuiţi. În cazul Ralucăi Milea, judecătorii au respins cererea, iar în cazul lui Tucan, a luat la cunoştinţă de retragerea acesteia. Celor opt învinuiţi în dosarul contrabandei cu alcool din dosarul lotului “Jitea” li s-a prelungit pe 1 aprilie măsura arestării luată pe 9 martie, astfel încat Jitea M.L., Milea R., Ionescu F. M., Bica N., Cristea S., Tucan M.V., Bortoş A. şi Datcu L. vor ramăne în arest pană luna viitoare. Acestora li se reproşează că au constituit sau au aderat ulterior la un grup infracţional care, arată DIICOT, a fost creat de afaceristul Liviu Jitea, cu scopul de a obţine beneficii finaciare ilegale din vanzarea alcoolului dublu rafinat. Conform anchetatorilor, din 2011 şi pană pe 8 martie 2013, cand au avut loc descinderile, prin instalaţii care ocoleau contorii legali montaţi pe instalaţia de producere a alcoolului de la Trust LF Trade s-au “scurs” circa 800 de tone de alcool. Milea era director la firmele lui Jitea în timp ce Tucan lucra ca inginer, fiind responsabil de una dintre magaziile în care era depozitat alcoolul. (G. S.)





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
vali, acum 4019 zile, 9 ore, 32 minute, 10 secunde
stat hot si dement asta este statul roman.....,jecmanitor ...condus de niste nenorociti ...,bun ,a furat jitea atunci lasa-l sa plateasca dar nu-i inchide fabrica unde lucreaza peste 150 de citeste integral
luca, acum 4019 zile, 12 ore, 29 minute, 34 secunde
Cand va bucurati de raul altuia, ar trebui sa puneti in balanta si soarta a cel putin 2oo de famiilii care au ramas fara venitturi,cu copii pe la scoli si ramasi fara painea de zi cu zi.Nu stiu cine citeste integral
emy, acum 4019 zile, 9 ore, 19 minute, 1 secunda
dintre cei 200 de angajati e imposibil sa nu fi stiut niciunul de aceste furtisaguri, eu zic ca macar jumatate din ei stiau sigur (vazut cu ochii lor) si restul din auzite prin firma... deci toti au citeste integral
D ILIU, acum 4019 zile, 13 ore, 54 minute, 13 secunde
Că a plătit la bugetul de stat aprox 70 de milioane de euro e foarte greu de crezut,înseamnă că volumul furturilor sale de la stat e cel puțin dublu,adică de cca 140 de milioane de euro.De citeste integral
bogdan, acum 4019 zile, 14 ore, 33 minute, 17 secunde
Asa e,dar la bugetul Romaniei,aceasta societate a platit aprox 70 de milioane de euro potrivit mnf,in ultimii ani,numai ca acesti bani se duceau la mnf Bucuresti in loc sa ramana in Vrancea.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.