Economic

Noutăţi fierbinţi privind programul Rabla

Ziarul de Vrancea
31 mar 2013 1172 vizualizări
Programul Rabla 2013 începe din aprilie, iar valoarea voucher-ului va fi exprimată în euro

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat, că programul de înnoire a parcului auto va fi implementat începand cu 15 aprilie, iar valoarea unui tichet va fi de 1.500 de euro, ministrul neputand preciza cate tichete vor fi emise. Ministrul Rovana Plumb a anunţat, sambătă, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că autorităţile sunt "în perioada de evaluare şi analiză" a programului de înnoire a parcului auto şi că anul acesta implementarea programului Rabla se va face începand cu 15 aprilie "în mod cert". Ministrul a precizat că valoarea unui tichet în cadrul programului Rabla va fi de 1.500 de euro, dar a adăugat că nu poate spune cate astfel de tichete vor fi emise. "Încercăm să concentrăm în aşa fel încat să avem o singură emisie de vouchere pe tot nul", a adăugat Rovana Plumb. Ministrul Mediului, care este şi preşedinte al organizaţiei de femei a PSD, a fost prezentă, sambătă, la Ploieşti, unde a participat la conferinţa de alegeri a PSD Prahova. Rovana Plumb anunţa în ianuarie că Ministerul Mediului vizează schimbări în Programul "Rabla", care s-ar putea aplica maşinilor non-euro, Euro 1 şi Euro 2, printre care creşterea primei de casare de la 3.800 de lei la 1.500 de euro, dar şi acordarea reducerii contra unui singur voucher, alături de eliminarea intermediarilor. Ministrul preciza că se discută ca reducerea la achiziţionarea unei maşini noi să se facă în schimbul unui singur voucher. în prezent, prin Progamul "Rabla", o persoană poate cumpăra o maşină nouă prezentand, pentru o reducere mai mare, pană la trei vouchere, dat fiind faptul că acestea pot fi tranzacţionate pe piaţa liberă. În octombrie anul trecut, premierul Victor Ponta declara că "ar trebui să fie un singur tichet, iar această facilitate să fie pentru cel care îşi casează maşina, nu pentru cel care o tranzacţionează, pentru că este un fel de bursă ilegală a tichetelor, nereglementată şi neimpozitată". Programul guvernamental de casare a maşinilor uzate, denumit Programul "Rabla", permite proprietarilor cu maşini mai vechi de zece ani să ducă autovehiculul la casat, primind în schimb o primă sub formă de tichet valoric. Tichetul nu este nominal şi poate fi vandut şi folosit de către "purtătorul" acestuia pentru a obţine reducerea la achiziţionarea unei maşini noi, care pană în acest an a fost de 3.800 de lei. Tichetele sunt acordate proprietarilor care îşi casează maşinile prin firmele colectoare (REMAT-uri), cărora Administraţia Fondului de Mediu le repartizează aceste vouchere. Valorificarea la liber a voucherelor şi posiblitatea achiziţionării unei maşini noi folosind pană la trei tichete au fost introduse în 2010 în Programul "Rabla".



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.