Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Brokerii imobiliari au fost ajunşI de blesteme

Ziarul de Vrancea
27 mar 2013 982 vizualizări
Numărul tranzacţiilor imobiliare încheiate prin intermediul brokerilor a crescut anul trecut, deşi aproape pentru un sfert dintre cei care intermediază achiziţiile de locuinţe au fost luni în care nu au încasat niciun ban, iar caştigul minim s-a redus la 500 de euro

"Anul 2012 a fost unul al contrastelor pentru brokerii imobiliari: clienţii au încheiat mai multe tranzacţii prin intermediul unui broker, dar au fost şi luni în care agenţii nu au încasat niciun comision. Dacă 36% dintre brokeri au reuşit să încheie tranzacţii cu 1-2 din 10 clienţi cu care au efectuat vizionări, în decurs de numai un an, s-a dublat aproape ponderea brokerilor care au reuşit să încheie tranzacţii cu jumătate dintre prospecţii avuți, de la 5% la 9%", arată concluziile studiului "Piaţa brokerilor imobiliari", lansat miercuri de Asociaţia Brokerilor Imobiliari (ABI). Cercetarea a fost realizată pe piaţa imobiliară rezidenţială din Bucureşti. Anul 2012 a adus de asemenea o scădere a veniturilor minime înregistrate de brokerii imobiliari, astfel că puţin peste 30% au raportat caştiguri minime de 500 euro, faţă de 46% în 2011. În ceea ce priveşte venitul mediu lunar, 75% dintre brokeri caştigă sume începand cu 750 euro, dar s-a redus de la 30% la 19% ponderea celor cu venituri de cel puţin 1.500 euro. Totodată, în 2012 a scăzut procentul brokerilor care au înregistrat un venit mediu lunar de peste 1.000 euro, de la 53% (în 2011) la 45%. În aceste condiţii, cea mai mare cotă de piaţă în privinţa caştigurilor medii o deţin cei care au înregistrat lunar venituri între 750 şi 1.000 euro lunar, 1 din 3 brokeri intrand în această categorie. Scăderea veniturilor a avut loc cu toate că anul trecut a fost înregistrată o creştere a activităţii faţă de anul anterior. Potrivit ABI, numărul vizionărilor zilnice ale brokerilor imobiliari a crescut, astfel că 13% dintre ei au avut cel puţin două vizionări într-o zi, faţă de 10% în 2011, iar jumătate dintre agenţi au avut între una şi două vizionări pe zi. Dacă în 2011 doar 67% dintre ei reuşeau să încheie tranzacţii cu cel puţin 1 din 10 clienţi, în 2012 peste 80% ating cel puţin acest target. Procentul celor care nu reuşesc să încheie tranzacţii nici măcar cu un sfert dintre clienţii cu care au vizionat imobilul a scăzut în doar un an de la 64% la 54%. Studiul mai arată că peste jumătate dintre brokerii imobiliari (54%) nu au întampinat probleme cu primirea comisionului din partea clientului, mai puţin de 1 din 10 clienţi evitand plata serviciilor de consultanţă imobiliară.

Deţinătorii de carduri MasterCard vor putea efectua plăţi pe mobil

Posesorii de carduri MasterCard vor putea efectua plăţi mobile pe smartphone-uri (telefoane inteligente) cu ajutorul unei aplicaţii gratuite, care necesită definirea unui cod PIN pentru mobil, şi vor putea plăti facturile, produsele şi serviciile achiziţionate de la comercianţi. MasterCard şi procesatorul de plăţi Netopia au lansat miercuri aplicaţia mobilPay MasterCard Mobile, disponibilă pentru telefoane smart pe IOS şi Android, ulterior urmand să fie adăugate şi alte platforme, au anunţat, într-o conferinţă de presă, reprezentanţii celor două companii. Aplicaţia poate fi descărcată gratuit în Google Play şi App Store, iar utilizatorii vor putea efectua plăţi de facturi, pentru reîncărcarea cartelelor preplătite sau pentru achiziţia de produse şi servicii furnizate de comercianţii parteneri, inclusiv pachete turistice, servicii IT. "mobilPay MasterCard Mobile este prima aplicaţie de plăţi mobile remote din Romania cu ajutorul căreia clienţii posesori de carduri MasterCard pot plăti cu telefonul pentru produse şi servicii prezentate de comercianţii parteneri. Esenţa modelului MasterCard Mobile este asigurarea unui cadru reglementat pentru plăţi mobile sigure pentru consumatori şi comercianţi, în condiţii de interoperabilitate", a declarat Gabriel Ghiţă, Business Development Manager CEE, MasterCard Europe. Pentru început, aplicaţia va permite plata facturilor emise de Orange Romania şi reîncărcarea cartelelor preplătite ale operatorilor principali de telefonie mobilă. Vor fi încheiate contracte cu operatorii de telefonie mobilă şi comercianţi, Netopia avand în vedere să atragă toţi furnizorii de utilităţi pană la sfarşitul acestui an. "Nu ne axăm pe atragerea de comercianţi în aplicaţie, ci pe realizarea de plăţi. Dacă în următorul an vom atinge şi 5% din utilizatorii de smartphone-uri este foarte bine", a declarat directorul executiv al Netopia mobilPay, Antonio Eram. Potrivit unor date prezentate de Ghiţă, penetrarea smartphone-urilor în totalul telefoanelor mobile este de 15%, înregistrand o creştere de circa 40% pe an. Pe piaţă există un potenţial de 1-1,5 milioane de utilizatori de telefoane inteligente cu sistem de operare Android şi IOS.

Ministrul Economiei rămane fără jucării

Guvernul a avizat, miercuri, trecerea Transelectrica (TEL) şi a Transgaz (TGN), companiile care gestionează reţelele pentru transportul electricităţii, respectiv al gazelor naturale, de la Ministerul Economiei la Ministerul Finanţelor, au declarat surse oficiale. Procedura este necesară pentru ca Romania să se conformeze unei directive europene privind separarea şi administrarea activităţilor de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei. Ministerul Economiei este condus de către Varujan Vosganian. Schimbarea acţionariatului celor două companii a fost anunţată încă din martie 2012, însă la acea dată Guvernul nu hotărase care minister să preia participaţiile. Ministerul Economiei deţine 58,69% din capitalul Transelectrica şi 73,51% din titlurile Transgaz Mediaş. Guvernul a promis FMI că va derula oferte publice secundare, pană la sfarşitul anului 2012, pentru Transelectrica (15% din acţiuni) şi Transgaz (15% din acţiuni). Oferta Transelectrica s-a încheiat cu succes la finele lunii martie a anului trecut, dar listarea Transgaz nu a mai fost făcută întrucat, în noiembrie 2012, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au convenit să amane procedura, considerand că momentul nu este prielnic. Un pachet reprezentand 15% din acţiunile Transgaz va fi plasat la bursă pană la mijlocul lunii aprilie.

Numai 43% din casele din ţară sunt asigurate

Gradul de asigurare a fondului naţional locativ din Romania este de 43%, faţă de 7% în Bulgaria şi 72% în Ungaria, în condiţiile în care romanii sunt obligaţi să îşi asigure locuinţele, dar nu şi sancţionaţi în lipsa poliţei, potrivit datelor unui studiu realizat de grupul italian Generali. "În Europa Centrală şi de Est există mari variaţii în ceea ce priveşte asigurările de locuinţe. (...) Astfel, în Ungaria trei sferturi din populaţie are asigurare de locuinţă, în timp ce numai 7% din bulgari au astfel de asigurări. În Romania, 43% dintre romani au casele asigurate", se spune în studiu. La nivelul portofoliului subsidiarelor Generali, prima medie anuală pentru poliţele de locuinţe variază de la 30 euro în Bulgaria la 167 euro în Slovenia. De asemenea, suma medie asigurată pentru o locuinţă din Bulgaria se situează la 23.500 euro, în timp ce în Slovenia ajunge la aproape 151.000 euro. În Romania, clienţii Generali au plătit, în medie, o primă de 69 euro pentru asigurarea locuinţei la o valoare medie de 48.500 euro.

Dezastrele au provocat pierderi mai mari ca PIB-ul Romaniei

Dezastrele naturale şi cele cauzate de om au produs anul trecut pierderi economice la nivel global de 186 miliarde de dolari, cu un cost de 77 miliarde de dolari pentru companiile de asigurări, potrivit unui studiu realizat de compania de reasigurare Swiss Re. Aproximativ 14.000 de oameni au murit în urma dezastrelor din 2012, notează compania. Anul trecut au fost înregistrate 318 catastrofe, din care 168 dezastre naturale. Pierderile de 77 de miliarde de dolari situează anul 2012 pe locul al treilea în topul celor mai costisitori ani pentru industria asigurărilor. Asigurările au înregistrat cele mai mari costuri legate de dezastre în 2011, de 126 miliarde de dolari, ca urmare a cutremurelor şi inundaţiilor din regiunea Asia Pacific. O mare parte a costurilor pentru companiile active în domeniu au fost cauzate de dezastre din Statele Unite. Nouă dintre catastrofele cu cel mai puternic impact asupra asiguratorilor au avut loc anul trecut în SUA, singura excepţie din top 10 fiind cutremurele din mai din Italia, în care despăgubirile s-au situat la 1,6 miliarde de dolari.

“Prima Casă” mai dispune de încă 572 milioane euro

Valoarea finanţărilor acordate prin programul "Prima Casă" a ajuns la 3,18 miliarde de euro, pentru 87.000 de beneficiari, rata de default fiind în prezent de 0,1%, iar pentru acest an mai sunt disponibile fonduri în valoare de 572 milioane de euro, potrivit datelor Fondului de Garantare. În 2013 au fost depuse 6.000 de cereri, valoarea finanţării fiind de 210 milioane de euro. În 2012 cererile depuse au totalizat 1,01 miliarde de euro, pentru 27.000 de dosare, conform datelor prezentate miercuri de Irina Constantinescu, director coordonator Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). "La ritmul în care se acordă garanţiile suma ar ajunge pentru tot acest an. Toate băncile care solicită suplimentarea banilor primesc bani în funcţie de ritmul creditării. Dacă se vor menţine aceleaşi condiţii banii vor ajunge pentru tot anul. Suma de 572 milioane de euro reprezintă fonduri alocate deja băncilor", a declarat Constantinescu, la o conferinţă pe teme imobiliare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.