Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Reţetă şocantă : carne cu antibiotice

Ziarul de Vrancea
13 mar 2013 1476 vizualizări
O fermă din Romania a trimis în Germania carne de curcan în care s-au depistat reziduuri de antibiotic u Uniunea Crescătorilor de Păsări din Romania contestă analizele efectuate în Germania

Carne de curcan cu reziduuri de antibiotic ar fi ajuns în Germania de la o fermă din Romania, fiind trimisă o notificare în acest sens prin Sistemul Rapid de Alertă, a declarat, ieri, vicepreşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu. Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a spus că, potrivit datelor transmise din Germania prin Sistemul Rapid de Alertă, este vorba despre o fermă din Romania care ar fi trimis piept de curcan cu reziduuri de antibiotic. Mănăstireanu a precizat că, după primirea alertei, inspectorii sanitar-veterinari s-au dus la unitatea incriminată pentru a face ancheta privind carnea de curcan care a plecat la export intracomunitar. Vicepreşedintele ANSVSA a mai spus că după finalizarea anchetei se poate spune unde a ajuns carnea de curcan despre care există suspiciuni că ar avea reziduuri de antibiotic. El a precizat că în momentul în care suspiciunea este transmisă prin Sistemul Rapid de Alertă, întreaga cantitate de carne suspectată este retrasă de la vanzare. Mănăstireanu a mai spus că inspectorii sanitar-veterinari vor preleva probe care vor fi trimise la laborator, iar în patru-şapte zile s-ar putea anunţa rezultatele testelor şi verificărilor făcute.

Fermele din Codlea sunt curate

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Braşov au făcut, ieri, controale la ferme de curcani din Codlea, însă nu s-au găsit nereguli, şeful instituţiei spunand că pană la finalizarea rezultatelor de laborator nimeni nu poate fi "incriminat". Directorul DSVSA Braşov, Dorin Enache, a spus că s-au făcut controale la ferme de curcani din Codlea, dar deocamdată nu s-au găsit nereguli, rezultatele de laborator urmand să fie finalizate în decurs de o săptămană.  "Se fac controale la Codlea, în urma unei alerte primite. După patru ore de control nu s-a găsit niciun element negativ. Deocamdată nu pot incrimina pe nimeni", a declarat, Dorin Enache.  Şeful DSVSA Braşov nu a precizat dacă este vorba despre o singură fermă sau mai multe unde s-au făcut controale.

Ce spun crescătorii

Crescătorii de păsări contestă exactitatea traseului cărnii de curcan cu reziduuri de antibiotic găsite în Germania, exportată la mijlocul lui 2012, deoarece stabilirea originii cărnii a fost realizată doar prin declaraţia procesatorului fără să existe etichetă care să ateste provenienţa. "Uniunea Crescătorilor de Păsări din Romania (UCPR) contestă exactitatea restabilirii trasabilităţii pentru respectiva carne, întrucat evident eticheta de la raft purta denumirea procesatorului. Stabilirea originii cărnii s-a făcut doar prin declaraţia procesatorului fără să existe etichetă care să ateste originea cărnii", se arată într-un comunicat al uniunii. UCPR spune că nu există etichete care să ateste originea cărnii de curcan cu reziduuri de antibiotic. Potrivit UCPR, carnea de curcan la care se face referire a fost exportată la jumătatea anului 2012, fiind prelevate probe de la raft din preparatele din carne abia după 7 luni. "Importul a fost realizat de către un trader care a vandut-o apoi unui procesator de carne de curcan din Germania, care prelucrează carne de curcan şi de la alţi furnizori. (...) Producătorii de carne de curcan din Romania sunt supuşi controalelor permanente ale ANSVSA şi în anul 2012, în urma analizelor, nu s-au găsit probe care să ateste existenţa reziduurilor de antibiotice în carne", mai arată uniunea. Persoanele care consumă carne cu reziduuri de antibiotice pot dezvolta o rezistenţă pe viitor la acel tip de medicament, tratamentele devenind astfel ineficiente.

Samsung atacă iPhone direct în SUA

Samsung Electronics va prezenta noul Galaxy 4, într-o sală situată la numai cateva străzi distanţă de principalul magazin al Apple din New York, şi va transmite evenimentul în direct în Times Square, relatează Bloomberg. Prin debutul smartphone-ului la Radio City Music Hall din New York, Samsung atacă direct cea mai puternică piaţă a Apple, mizand pe publicitate şi funcţii de ultimă oră, inclusiv o cameră foto mai performantă, pentru a provoca euforia asociată cu produsele Apple. Provocarea Samsung dovedeşte că producătorul sud-coreean de telefoane poate inova la fel de eficient ca şi rivalul său american. Apple a făcut pionierat în 2007 cu telefoanele touch-screen, dar Samsung a devenit lider pe piaţa mondială a smartphone-urilor în urmă cu mai mult de un an, potrivit companiei de analiză a pieţei IDC. Apple este încă numărul unu în SUA. "Viitorul eveniment din New York are implicaţii mari pentru că este pe terenul Apple. Este pentru prima oară cand Samsung lansează Galaxy S în SUA", a declarat Chung Chang Won, analist la Nomura Holdings în Seul.

Suspecţii din dosarul fraudelor bancare răman în arest

Vasile Creştin, lider al grupării din dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro, şi alte cinci persoane urmărite penal în acest caz răman în arest, a decis instanţa supremă, care a respins recursurile acestora la măsura preventivă luată împotriva lor. Hotărarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este definitivă. În 7 martie, Curtea de Apel Bucureşti a decis prelungirea duratei arestării preventive, pană la 12 aprilie, pentru Vasile Creştin, Sava Tipa, Adrian Martiş, Andrei Nanu, Andrei Suditu şi Claudia Peter.  Hotărarea a fost atacată cu recurs la ICCJ, care a menţinut decizia Curţii de Apel. În decembrie, CAB a motivat arestarea preventivă a lui Vasile Creştin prin amploarea activităţii infracţionale, poziţia de lider a acestuia în cadrul grupării şi contribuţia determinantă la producerea prejudiciului. "În ce-l priveşte pe Creştin Vasile, avand în vedere amploarea activităţii infracţionale, poziţia de lider, contribuţia determinantă la producerea prejudiciului, faptul că a urmărit obţinerea pe nedrept a unor sume de bani ce proveneau din contractele de creditare, se apreciază că fapta prezintă o gravitate deosebită şi, date fiind elementele mai susmenţionate, lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să creeze o reacţie socială negativă", s-a arătat în motivare.

Şeful Google încasează un bonus colosal

Preşedintele Google, Eric Schmidt, a primit un bonus de 6 milioane de dolari pentru anul trecut, în timp cofondatorii grupului american, Larry Page şi Sergey Brin, nu au fost incluşi, ca de obicei, pe lista recompenselor financiare, potrivit CNN. Alţi trei directori ai Google primesc în jur de 3 milioane de dolari fiecare. Astfel, directorul departamentului juridic al grupului, David Drummond, va încasa 3,3 milioane de dolari, iar directorul financiar, Patrick Pichette, şi directorul diviziei de business, Nikesh Arora, cate 2,8 milioane de dolari. Board-ul Google a aprobat plăţile săptămana trecută, iar sumele urmează să fie plătite vineri. De asemenea, Google a acceptat, marţi, să plătească 7 milioane de dolari unui grup de 37 de state americane pentru a încheia amiabil acuzaţii că maşinile sale Street View au încălcat dreptul la viaţă privată al unor persoane din aceste state. Acordul vine la aproape trei ani după ce Google a admis că maşinile Street View au colectat informaţii precum parole şi emailuri din reţele Wi-Fi necriptate.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.