Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Arieratele, reduse la foc automat

Condurache Rodica
29 ian 2013 2336 vizualizări
Autorităţile locale vor fi obligate să reducă arieratele cu minim 85% în două luni u în caz contract Trezoreria le va limita plăţile

Autorităţile locale care înregistrează arierate la 31 ianuarie 2013 vor fi obligate să reducă volumul datoriilor cu cel puţin 85% în termen de două luni, pană la 31 martie, în caz contrar Trezoreria urmand să limiteze plăţile care pot fi efectuate din contul acestora. Unitățile teritoriale ale Trezoreriei vor fi autorizate în acest caz să nu opereze plăți din conturile unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale și instituțiilor de subordonare locală, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente acestora, pentru stingerea arieratelor, precum şi pentru achitarea cheltuielilor cu hrana persoanelor din instituţiile de asistenţă socială şi a celor din instituţiile de sănătate, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă. Arieratele reprezintă acele plăţi restante cu o vechime mai mare de 90 de zile. "Prin excepție de la prevederile din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, ordonatorii de credite ai bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale şi ai instituţiilor publice de subordonare locală, care înregistrează arierate la data de 31 ianuarie 2013 au obligația diminuării volumului acestora cu cel puțin 85%, pană la data de 31 martie 2013. Nu se iau în considerare arieratele aflate în litigiu. În cazul nerespectării prevederilor, unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului sunt autorizate să nu opereze plăți din conturile unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale și instituțiilor de subordonare locală, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente acestora, pentru stingerea arieratelor, precum şi pentru achitarea cheltuielilor cu hrana persoanelor din instituţiile de asistenţă socială şi a celor din instituţiile de sănătate", se arată în document. După diminuarea volumului arieratelor pană la nivelul prevăzut, ordonatorilor de credite ai bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale şi ai instituţiilor publice de subordonare locală li se vor aplica regulile de plată a datoriilor prevăzute în Legea finanţelor publice locale, pană la achitarea integrală a arieratelor. Astfel, autorităţile locale vor fi obligate, după reducerea volumului de arierate cu 85% în maximum două luni, să diminueze lunar volumul datoriilor cu cel puţin 3%-5%, calculat la soldul lunii anterioare, sub sancţiunea sistării fondurilor centrale din impozitul pe venit şi din alte surse bugetare. Decizia este motivată de Guvern prin volumul mare al arieratelor înregistrate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, necesitatea deblocării activităţii furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări care au de recuperat de la autorităţile administraţiei publice locale, sume ce reprezintă arierate şi prevederile acordului stand-by dintre Romania şi Fondul Monetar Internaţional referitoare la reducerea arieratelor unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale. La finele anului 2012, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, inclusiv instituţiile publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, înregistrau arierate faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, în valoare de peste 800 milioane lei. În acelaşi timp, prin excepţie de la prevederile din Legea privind finanţele publice locale, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot contracta de la Ministerul Finanţelor, pană la data de 29 martie 2013, împrumuturi din vărsăminte din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, cu termen de rambursare de maximum 5 ani, în limita sumei totale de 800 milioane lei, conform HG 1.182/2012 privind aprobarea limitelor anuale, aferente anilor 2013, 2014 şi 2015, pentru finanţările rambursabile care pot fi contractate şi pentru tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale.

Numărul tranzacţiilor imobiliare a săltat cu 9,1%

potrivit Oficiului de Cadastru, anul trecut au fost efectuate 705.338 operaţiuni de vanzare cumpărare

Numărul tranzacţiilor imobiliare realizate în Romania a crescut anul trecut cu 9,16% faţă de 2011, de la 646.112 la 705.338 operaţiuni, înregistrandu-se în acelaşi timp o reducere cu peste 20% a numărului ipotecilor înregistrate la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Astfel, potrivit datelor ANCPI, anul trecut la nivel naţional au fost înregistrate la Oficiile de Cadastru şi Publicitate Imobiliară cu aproape 60.000 de tranzacţii mai multe faţă de 2011. Creşterea este însă inferioară celei din 2011, de 12%, adică aproape cu 70.000 de tranzacţii mai multe faţă de anul 2010. Numărul ipotecilor şi al privilegiilor înregistrate anul trecut este cu 22% mai mic decat cel înregistrat în 2011 (132.351 ipoteci în 2012 faţă de 170.673 ipoteci în anul anterior). Indicatorul arată că în 2012 a crescut numărul tranzacţiilor cu proprietăţi realizate cu surse proprii şi nu cu bani de la bancă. Activitatea de cadastru şi publicitate imobiliară a avut o uşoară creştere anul trecut faţă de anul precedent. Astfel, numărul total de operaţiuni înregistrate anul trecut a fost de 5,716 milioane, faţă de 5,505 milioane cu un an înainte. Cele mai multe operaţiuni au fost înregistrate anul trecut în luna mai, cand la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară au fost depuse 451.043 de solicitări privind operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară. Ca volum de activitate, la nivel naţional pe primele locuri se situează municipiul Bucureşti, cu 300.079 de lucrări în 2012 faţă de 298.543 în anul 2011, judeţul Timiş, cu 273.385 lucrări în 2012 comparativ cu 284.000 în 2011, judeţul Cluj (208.000 faţă de 214.000) şi judeţul Ilfov (194.000 comparativ cu 193.000). În 2012, cele mai multe tranzacţii imobiliare s-au realizat în lunile octombrie (68.945 tranzacţii) şi mai (68.777), iar cele mai multe privilegii şi ipoteci înscrise au fost în luna mai, cand s-au înregistrat 12.557 de astfel de operaţiuni, urmată de luna noiembrie, cu 12.485 de ipoteci şi privilegii înscrise în cărţile funciare.

Cofinanţarea proiectelor cu fonduri UE revine la 15%

Cofinanţarea proiectelor din fonduri UE va reveni la de la 5% la 15%, de la finele lunii martie, atunci cand expiră acordul cu Comisia Europeană, care formal nu îl va prelungi pană în iunie, aşa cum a acceptat Fondul Monetar Internaţional, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare, Erik de Vrijer. "Cofinanţarea va urca de la 5 la 15% la finele lunii martie, cande expiră acordul cu Comisia Europeană", a spus de Vrijer, răspunzand la o întrebare. Pe parcursul acordului cu Comisia Europeană, Romania a beneficiat de o derogare, obţinută de fosta guvernare, care permitea ca proiectele publice finanţate din fonduri UE să fie cofinanţate în proporţie de 5%, şi nu 15%, cum este stabilit în mod uzual. Guvernul a solicitat FMI prelungirea cu trei luni a înţelegerii care expira în martie şi s-a angajat să ia măsuri de recuperare a întarzierilor în privatizare şi reforme structurale, dar CE a decis să închidă formal acordul în martie, aşa cum era stabilit, dar să participe la următoarea evaluare. De Vrijer a declarat că un nou acord cu FMI nu se va putea încheia fără a fi semnată şi o înţelegere cu Comisia Euroepeană, întrucat Romania este parte a Uniunii Europene. Şeful misiunii FMI a precizat că este încă posibil să se încheie o nouă înţelegere, mai ales în funcţie de cum se va finaliza actualul acord, dar şi în funcţie de angajamentul Guvernului de a continua reformele structurale şi de a menţine o politică fiscală prudentă. Rata de absorbţie reală a fondurilor structurale şi de coeziune, raportată la plăţile efectuate de Comisia Europeană, a fost 11,47% (2,204 miliarde euro) la finalul lunii decembrie 2012.

FMI spune că Romania nu a avut creştere economică în 2012

Fondul Monetar Internaţional estimează că Romania a avut creştere economică zero în 2012, după un avans al PIB de 2,2% în 2011, iar pentru acest an se aşteaptă la o creştere relativ modestă, în jur de 1,5%, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare, Erik de Vrijer. "După cum ştiţi, creşterea economică din 2012 a fost zero, după 2,2% în 2011. Credem că în 2013 creşterea va fi în jur de 1,5%. Creşterea este relativ slabă, parte din cauză că după criză financiară recuperea ia timp, parte din cauza mediului extern, apoi din cauza vremii din 2012, dar, de asemenea, pentru că implementarea reformelor şi absobţia fondurilor nu a fost atat de rapidă cum am planificat", a spus de Vrijer la conferinţa de presă de la finalul misiunii de evaluare începută în 15 ianuarie. Guvernul estimează că Romania a avut în 2012 o creştere economică de 0,2%, iar bugetul pentru acest an este fundamentat pe un PIB mai mare cu 1,6% în termeni reali faţă de anul trecut.

Antibiotice estimează o creştere cu 17% a exporturilor

Producătorul farmaceutic Antibiotice Iaşi estimează pentru acest an o creştere cu 17% a vanzărilor la export, comparativ cu 2012, cand a obţinut 20 de milioane dolari, pe fondul extinderii parteneriatelor pe piaţa americană, dar şi în alte state. În lunile decembrie 2012 şi ianuarie 2013, trei investigatori americani au auditat şi inspectat favorabil fluxurile de fabricaţie ale Antibiotice, în vederea extinderii parteneriatelor pe piaţa din Statele Unite ale Americii, se arată într-un comunicat al producătorului de medicamente.  "Rezultatul inspecţiei FDA (Food and Drug Administration - Autoritatea americană de reglementare în domeniul medicamentelor şi alimentaţiei, n.r.) ne consolidează poziţia pe piaţa Statelor Unite pentru produse solide sterile, injectabile şi pentru Nistatină", a declarat, în comunicat, directorul pentru calitate al Antibiotice Iaşi, Lavinia Dimitriu. De asemenea, în luna decembrie a anului trecut doi distribuitori de medicamente importanţi de pe piaţa americană au auditat favorabil sistemul de calitate de pe fluxul de produse sterile injectabile, în vederea încheierii de noi parteneriate comerciale cu Antibiotice. "Aprobarea FDA, recunoscută peste tot în lume, ne va permite extinderea afacerii şi pe alte pieţe extrem de reglementate ca Australia, America de Sud, Canada sau Africa de Sud. Totodată, acest aviz favorabil reprezintă un excelent instrument de promovare pe pieţele emergenmte din Asia şi Orientul Mijlociu", a arătat directorul de dezvoltare al companiei, Mihai Stoian. Antibiotice exportă produse farmaceutice finite şi substanţă activă în 60 de state la nivel mondial, prin intermediul a peste 100 de parteneri. Potrivit datelor Antibiotice, din 2007 pană în prezent, exporturile companiei au crescut de patru ori. Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR), Dragoş Damian, declara la mijlocul lunii ianuarie că producători romani de medicamente s-au axat în ultimii ani pe exporturi, care au avut un avans de 40% în 2012 şi sunt estimate să crească cu 25% în acest an, pentru a compensa deteriorarea activităţii pe plan local, afectată de termenele lungi de plată şi de taxa clawback.

Firma care înlocuieşte Nokia la Jucu începe producţia în februarie

Firma italiană DeLonghi va începe producţia de electrocasnice la jumătatea lunii februarie în fabrica din Parcul Industrial Tetarom III din Jucu, după ce prima linie de producţie a demarat probele tehnice, a anunţat, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. Potrivit unui comunicat transmis de Consiliul Judeţean Cluj, în cazul investiţiei DeLonghi de la Jucu a fost emis certificatul de urbanism pentru construirea unei hale de producţie, în care firma italiană va produce subansamblele necesare producţiei de electrocasnice. "Prima linie de producţie a DeLonghi la fabrica din Parcul Industrial Tetarom III de la Jucu a fost pornită, este în probe tehnice, urmand ca la jumătatea lunii februarie să demareze producţia efectivă. Într-o primă etapă, subansamblele se aduc din Italia, aici se montează, iar produsul finit merge la export, tot în Italia. Pe de altă parte, luni s-a emis certificatul de urbanism pentru construirea unei hale de producţie, hală în care firma italiană va produce subansamblele necesare producţiei de electrocasnice, astfel că în a doua etapă a investiţiei componentele necesare nu vor mai fi importate. Este un lucru îmbucurător să constatăm că De Longhi s-a ţinut de cuvant şi demarează producţia”, arată în comunicatul citat preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu.

Numărul turiştilor a depăşit în premieră un miliard

Numărul sosirilor de turişti a depăşit anul trecut la nivel global un miliard, pentru prima dată, cu cel mai puternic avans în regiunea Asia-Pacific, iar pentru acest an aşteptările sunt, de asemenea, pozitive, potrivit unei organizaţii ONU, citate de AFP. Un sondaj anual al Organizaţiei Mondiale pentru Turism a ONU a arătat un avans de 4% al numărului de turişti internaţionali, la 1,035 miliarde, comparativ cu 996 milioane anul trecut. "2012 a fost un an de instabilitate în întrega lume, dar mai ales în zona euro. În pofida acestei situaţii, turismul internaţional a reuşit să-şi menţină cursul", a afirmat, într-o conferinţă de presă, secretarul de stat al organizaţiei, Taleb Rifai. Pentru acest an, organizaţia estimează un avans mai lent, de 3-4%. Turismul internaţional a fost lovit puternic de criza financiară mondială. În 2008, numărul sosirilor a crescut cu numai 2,1%, faţă de 6,6% în anul anterior, iar în 2009 a scăzut cu 3,9%, cea mai slabă evoluţie din ultimii 60 de ani. Sectorul şi-a revenit în anii următori, cu creşteri de 6,6% în 2010 şi 5% în 2011.

iPad IV are ecran retină şi memorie mai mare

Apple a lansat a patra generaţie de iPad, cu ecran retină şi o memorie de 128 de gigabiţi, de două ori mai mare decat la modelele existente pe piaţă, relatează Bloomberg. Noul iPad va fi disponibil pe piaţă din 5 februarie, cu un preţ de pornire de 799 de dolari pentru versiunea Wi-Fi şi 929 de dolari pentru aparatele care includ şi conexiune celulară, a anunţat compania. Memoria mai mare va permite utilizatorilor să stocheze mai multe fotografii, cărţi, filme, show-uri, muzică şi aplicaţii pe iPad. Apple a anunţat în această lună cea mai lentă creştere a profitului după 2003 şi cea mai slabă creştere a vanzărilor din ultimele 14 trimestre, alimentand temerile legate de capaciatea directorului general, Tim Cook, de a continua lansările de produse de top, la peste un an de la moartea fondatorului, Steve Jobs.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.