Economic

MOZAC STIRI NATIONALE: Un fost securist îşi bate joc de Justiţie

Ziarul de Vrancea
28 ian 2013 1430 vizualizări
Condamnat definitiv pentru colaborarea cu Securitatea, Dan Voiculescu joacă ping-pong cu instanţele de judecată n el şi-a dat ieri a doua oară demisia din Senat pentru ca dosarul său de corupţie să fie mutat la instanţa inferioară iar procesul amanat n explicaţia pentru demisie este una ridicolă

Senatorul Dan Voiculescu a anunţat, ieri, în plenul Senatului, că demisonează din funcţie, la mai puţin de o săptămână după ce a depus jurământul ca senator. El şi-a motivat gestul prin faptul că în ultima perioadă au existat "speculaţii" cu privire la faptul că imunitatea parlamentară pe care o presupune statutul de senator ar împiedica "actul de justiţie" în cazul dosarului său. "Am o scurtă declaraţie legată de faptul că în ultimul timp se speculează foarte mult că imunitatea a devenit o piedică în realizarea actului de justiţie, fie că e vorba de imunitatea parlamentară, fie că e vorba de imunitatea prezidenţială. Pentru că există un dosar în justiţie în care am fost implicat, a fost inclus numele meu în acest dosar, am luat decizia ca începând de astăzi, 28 ianuarie 2013, să renunţ la imunitatea parlamentară, astfel încât justiţia să poată să-şi facă datoria, ca atare demisionez din Senat", a declarat Voiculescu. Argumentul fostului securist este însă ridicol. Imunitatea parlamentară pe care o invocă nu se aplică decat în cazul arestărilor sau al percheziţiilor, şi nu în cazul în care dosarul este de la instanţa de judecată, aşa cum se întamplă cu dosarul său de corupţie.

Prejudiciu de circa 60 de milioane de euro

Procesul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care este inculpat Dan Voiculescu, urma să fie reluat în 31 ianuarie de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Dosarul era repartizat aceluiaşi complet de judecată care l-a condamnat la închisoare în prima instanţă pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul "Trofeul Calităţii".
De asemenea, instanţa admisese recent cererea procurorilor anticorupţie de urgentare a judecării cazului, a cărui prim termen era stabilit iniţial pentru luna aprilie. Demisia sa determină însă mutarea procesului său de la instanţa supremă, competentă să judece parlamentari, la Tribunalul Bucureşti. Fostul securist a recurs la un gest similar şi anul trecut pentru a tergiversa procesul. Astfel, în iunie 2012, el a demisionat din Parlament, într-un moment în care dosarul privatizării ICA se afla tot pe masa ICCJ. Dosarul s-a întors, atunci, la Tribunalul Bucureşti, de unde a fost retrimis Înaltei Curţi în decembrie 2012, după realegerea lui Voiculescu în Parlament. Practic, prin jocul demisiei de anul trecut, "Felix" a reuşit să amane judecarea cazului de corupţie pentru aproape jumătate de an.
De precizat că preşedintele fondator al Partidului Conservator a depus jurămantul de parlamentar abia săptămana trecută, cu aproximativ o lună de întarziere faţă de colegii săi parlamentari. El şi-a justificat întarzierea printr-o vizită în scopuri medicale la Viena. Totuşi, presa centrală a prezentat imagini cu patronul Intact, relaxat şi foarte bine dispus, la o terasă din capitala Austriei, alături de mai mulţi "jurnalişti" de la Antena 3.
Prejudiciul statului în dosarul ICA se ridică, potrivit procurorilor, la circa 60 de milioane de euro.

Antonescu şi Ponta se distanţează de "Felix"

Liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, l-au contrazis ieri pe Voiculescu pe tema relaţiei cu preşedintele Traian Băsescu. Solicitat să comenteze declaraţiile fostului securist, referitoare la o a treia suspendare a şefului statutului, Antonescu a răspuns: "Părerile sunt ale fiecăruia dintre noi şi nu se supun la vot". "PNL nu poate discuta şi nu a discutat vreodată despre suspendare în lipsa unei încălcări a Constituţiei", a precizat liberalul. El a adăugat că în acest moment nu există nicio suspiciune referitoare la vreo încălcare a Constituţiei de către Traian Băsescu, arătând că, în consecinţă, nu există un subiect legat de suspendarea acestuia. "Nu-mi pare, în acest moment, că avem de-a face cu o discuţie, cu o suspiciune, cu o întâmplare care să presupună încălcarea Constituţiei de către preşedinte, ca atare nu avem subiect legat de suspendare", a spus Crin Antonescu.
De asemenea, premierul Victor Ponta l-a "asigurat" pe Dan Voiculescu că nu are de gând să fraternizeze cu Băsescu, dar nici cu el. "Domnul preşedinte Băsescu este îngrijorat ca să nu fraternizez cu domnul Voiculescu. Domnul Voiculescu este îngrijorat să nu fraternizez cu domnul Băsescu. Pot să îi asigur pe amândoi să stea liniştiţi, nu fraternizez nici cu unul, nici cu altul", a răspus premierul.
Voiculescu a afirmat, duminică seară, că susţine o a treia suspendare a preşedintelui şi că se teme ca pactul de coabitare dintre premier şi şeful statului să nu se transforme în "fraternitate"

Zece lei, "cazarea" la spital

 suma, stabilită de principiu, va deveni obligatorie de la 1 martie pentru toţi pacienţii internaţi în spitalele publice

Pacientul va plăti din luna martie pentru serviciile medicale asigurate în spitale, cu excepţia celor de urgenţă, conform scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu FMI. "În martie 2013, vom începe introducerea coplăţii, reprezentând o sumă fixă modestă în funcţie de serviciile furnizate, în sectorul spitalicesc, exceptând serviciile de urgenţă; vom continua să revizuim lista medicamentelor compensate şi vom introduce mecanisme pentru reducerea perioadei de spitalizare şi creşterea gradului de utilizare a serviciilor ambulatorii", se arată în document.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a precizat ieri că măsura coplăţii în sistemul sanitar va fi implementată cu o "valoare modestă", doar în sistemul spitalicesc, la momentul externării. "În urma discuţiilor cu FMI, am ajuns la concluzia că putem să introducem numai limitat şi pentru o perioadă de timp - ca să putem să controlăm costurile din sectorul cel mai cheltuitor, şi anume sectorul spitalicesc - o coplată care, aşa cum am convenit cu FMI, să aibă o valoare modestă, în sensul în care ea să fie utilizată strict pentru controlul costurilor. Adică, să ştim cum se intră, cum se utilizează şi cum se iese din sistem", a explicat ministrul Sănătăţii. Nicolăescu a precizat că ministerul s-a angajat ca, începând cu contractul-cadru, respectiv cu 1 martie 2013, să fie implementat un sistem de coplată "pe caz externat". "Adică, pe cine iese din spital şi nu pe cine se adresează spitalului ca să obţină sau nu un anume serviciu medical, deci foarte precis pe cine iese din spital, deci pe caz externat, iar valoarea ei, care va fi cu adevărat o valoare simbolică, o valoare modică, va fi stabilită la contractul-cadru, odată cu 1 martie 2013", a mai spus ministrul. El a refuzat să facă precizări legate de posibilul cuantum al taxei menţionate, însă a precizat că la sfârşitul anului 2013 se va realiza o evaluare cu privire la eficienţa acestui sistem de coplată pentru a se decide dacă va fi menţinut.
Aseară, premierul Victor Ponta a precizat că suma aferentă coplăţii care va fi percepută la momentul externării din spital se va ridica la maximum 10 lei. "De la 1 martie, odată cu pachetul de bază, ne-am obligat să introducem, doar pentru internări - deci nu este vorba de consultări, medici de familie şi medicina de urgenţă -, la momentul externării din spital, o coplată într-o sumă modică. Asta înseamnă, din ceea ce noi am discutat şi au discutat experţii Ministerului Sănătăţii, maxim 10 lei", a spus Ponta.

Să vezi şi să nu crezi

Bani nejustificaţi, vărsaţi la bugetul de stat

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, ieri, că a virat la bugetul de stat peste 500.000 de euro luaţi de la fostul şef al Serviciului Permise Argeş Codruţ Vlăsceanu şi de la ofiţerul de poliţie Daniel Zidaru, după ce ICCJ a dispus confiscarea sumelor dobândite nejustificat de cei doi. "Suma de 2.501.102, 79 lei (aprox. 551.000 euro), reprezentând contravaloarea mijloacelor de plată în valută confiscate de la Vlăsceanu Gheorghe Codruţ şi Zidaru Daniel, agenţi de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar - Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (Argeş), a fost virată la bugetul de stat", se arată într-un comunicat al Agenţiei.
În anul 2009, ANI a sesizat Curtea de Apel Piteşti în vederea confiscării sumelor de 454.805 de euro, 1.580 de dolari şi 145.420 de lei de la Gheorghe Codruţ Vlăsceanu, respectiv 61.650 de euro şi 9.980 de lei de la Daniel Zidaru, a căror provenienţă nu a putut fi justificată de cei doi.
În 14 februarie 2012, 16 inculpaţi din dosarul permiselor eliberate fraudulos în Argeş, printre care şi Vlăsceanu, au fost condamnaţi de Curtea de Apel Târgu Mureş la închisoare cu executare. Instanţa l-a condamnat pe Gheorghe Codruţ Vlăsceanu la 14 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Cursuri de drept, în materia de clasa a VII-a?

Elevii din clasa a VII-a ar putea învăţa, din anul şcolar viitor, prevederi din Codul penal sau din Legea pentru prevenirea violenţei în familie, în cadrul unei discipline opţionale, a anunţat ieri şeful Serviciului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Capitalei, Graţiela Văduva. "Proiectul este o iniţiativă a Poliţiei Capitalei şi a Inspectoratului şcolar al Municipiului Bucureşti, dar odată ce a ajuns la Ministerul Educaţiei, este un proiect naţional. Pentru început va fi o materie opţională. Noi aşa am văzut-o, o materie opţională pentru clasa a VII-a, şi aici intervine rolul profesorului şi al directorului de a recomanda această materie către părinţi", a explicat Graţiela Văduva. Ea a mai spus că elevii consideră violenţă doar cazurile extreme, atunci când cineva moare sau când are răni foarte grave. "Nu consideră violenţă distrugerile de obiecte sau lovirile, deşi acest tip de fapte au uneori urmări dintre cele mai rele. Considerăm că trebuie informaţi în primul rând că răspund în faţa legii începând de la 14 ani - şi sunt foarte miraţi când aud acest lucru - şi care sunt efectele nerespectării legilor. Urmează să înveţe, pe înţelesul lor, părţi ale Codului penal, adică prin materiale video şi un limbaj adecvat, legi speciale, cum ar fi Legea pentru prevenirea violenţei în familie, sau Legea privind protecţia drepturilor copilului şi chiar Legea privind accesul la informaţii de interes public şi protecţia identităţii şi a datelor personale", a precizat comisarul şef Graţiela Văduva.
Ea a mai spus că a fost aleasă ca grup ţintă clasa a VII-a, deoarece s-a constatat că în acea perioadă încep violenţele cu efecte mai mari, fiind o clasă de risc şi, în plus, copiii au 13 ani, iar de la 14 ani răspund în faţa legii şi este bine să fie informaţi înaintea răspunderii penale.

Şova: Am fost în străinătate şi nu am putut exprima gândurile pentru victimele Holocaustului

Ministrul delegat Dan Şova a transmis, ieri, un mesaj pentru Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului, în care îşi transmite compasiunea faţă de victimele Holocaustului şi explică, totodată, că duminică a fost plecat din ţară şi nu şi-a putut "exprima gândurile". "Pentru că ieri, de Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului, am fost plecat din ţară şi nu mi-am putut exprima gândurile şi compasiunea faţă de cei care au murit şi au suferit în lagărele de exterminare naziste, doresc ca astăzi să transmit un mesaj despre trecut, dar cu gândul la viitor", îşi începe Şova mesajul transmis. El aminteşte că, pe 27 ianuarie, s-au implinit 68 de ani de la momentul când lagărul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau a fost eliberat, punându-se astfel capăt unui genocid inimaginabil, care a lăsat o rană adâncă în istoria europeană a României.
Anul trecut, Dan Şova a declarat într-un interviu că "niciun evreu nu a suferit pe teritoriul României". În pofida faptului că unii istorici apreciază că aproximativ 13.000 de evrei au fost ucişi în cursul progromului de la Iaşi, în 1941, el a spus că "în total 24 de evrei au fost ucişi în progromul de la Iaşi de către armata germană". Ulterior, PSD i-a retras lui Şova funcţia de purtător de cuvânt şi l-a trimis la Washington, să efectueze o vizită "educaţională" la US Holocaust Memorial Museum.


Vremea se încălzeşte, dar din februarie revin ninsorile

Vremea se va încălzi începând de miercuri, valorile maxime de temperatură urmând să ajungă până la 10 grade Celsius, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 28 ianuarie-10 februarie. Meteorologii estimează, de asemenea, o răcire accentuată a vremii după data de 3 februarie, când precipitaţiile vor redeveni consistente şi în special sub formă de ninsoare în aproape toate regiunile.
În Moldova, vremea va fi rece în primele două zile ale perioadei, dar se va încălzi în intervalul 30 ianuarie-3 februarie, când maximele termice vor creşte până la valori medii în jur de 4 grade Celsius. Începând din data de 4 februarie, vremea se va răci, astfel că valorile diurne se vor situa la medii apropiate de zero grade şi abia spre sfârşit vor creşte uşor. Temperaturile minime vor fi negative pe tot parcursul intervalului. Acestea se vor situa sub pragul gerului în primele nopţi, până la valori medii de -12 grade Celsius, după care, până în data de 4 februarie, vor creşte, în medie, până la valori de -2 grade Celsius. Ulterior, vor scădea din nou până la valori medii cuprinse între de -8 şi -6 grade. În perioada 30 ianuarie - 2 februarie sunt aşteptate precipitaţii slabe, mixte şi predominant sub formă de ninsoare începând din data de 3 februarie.

FC nu fuzionează cu PDL

Purtătorul de cuvînt al Forţei Civice, Smaranda Vornicu, a anunţat ieri că partidul din care face parte nu va fuziona cu PDL. "Veţi constata de-a lungul perioadei următoare că Forţa Civică are şi îşi va păstra vocea unică, va prezenta şi iniţiative legislative care nu sunt, care nu au făcut subiectul unei discuţii prealabile cu PDL. Pentru că dorim să facem politica Forţei Civice în acest moment. Dorim să dezvoltăm structurile teritoriale ale partidului şi dorim ca vocea noastră să fie una specifică în peisajul politic românesc", a declarat Smaranda Vornicu.

S-a cerut demisia lui liberalului Stroe în PNL?

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, că va avea o discuţie în trei, cu preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache şi cu ministrul de Interne, Radu Stroe. Pe de altă parte, el a menţionat că la şedinţa de ieri a conducerii PNL nu s-a discutat despre demisia sau demiterea ministrului. "Domnul preşedinte Marian Petrache a solicitat o discuţie pe care să o avem în trei, între domnia sa, ca preşedinte de Consiliu judeţean, între domnul ministru de Interne şi eu, ca preşedinte al partidului", a spus liderul liberal. "Presupun că sunt nişte neînţelegeri", a spus el, întrebat dacă ştie care este motivul acestei solicitări.
Surse liberale susţineau, anterior, că Petrache i-ar fi cerut, în timpul şedinţei, demisia lui Stroe din funcţia de ministru.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
biciu'pe'hoti, acum 4103 zile, 6 ore, 11 minute, 59 secunde
FELICITARI! Macar in ultimul ceas unii au priceput ca de 23 de ani javra asta ne conduce, si noi, romanii, avem crotalii mai ceva ca animalele! Daca ati fi fost acolo 'la poza' ati fi vazut citeste integral
ok galapagos, acum 4103 zile, 11 ore, 36 minute, 24 secunde
@ galapagos, asa este , curat turbaciuni, varanul umbla cu limba scoasa si cu bale otravitoare la gura, periculoasa creatura, infioratoare.catzelele in calduri si ja-vrele parca sunt turbate pe citeste integral
galapagos, acum 4103 zile, 13 ore, 48 minute, 6 secunde
Varanul joaca pe degete o tara de ******.Da ! Ati citit bine! Nemernicul ii duce de nas si pe "alesii" nostri.Soldatei de-al de Ponta si Antonescu nu misca-n front de frica haitelor de caini citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.