Economic

MOZAIC ECONOMIC: Vot pentru intrarea Oltchim în insolvenţă

Ziarul de Vrancea
24 ian 2013 938 vizualizări
Administrator judiciar a fost propus un consorţiu din care face parte şi avocatul Gheorghe Piperea

Toţi cei cinci membri ai Consiliului de Administraţie al Oltchim Ramnicu Valcea au votat, ieri, pentru intrarea companiei în insolvenţă, în vederea reorganizării, validand astfel propunerea prezentată în şedinţa de miercuri a Guvernului de către ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Potrivit liderului sindical Corneliu Cernev, din cadrul SC Oltchim, la şedinţa Consiliului de Administraţie al Oltchim, completat, ieri, cu doi membri, respectiv Nicolae Turdean, consilier al ministrului Economiei, Varujan Vosganian, şi directorul adjunct al OSPI, a fost stabilit un set de măsuri care vizează noul statut al societăţii. "Toţi cei cinci membri ai CA au votat «pentru» intrarea în insolvenţă. Preşedintele CA (n.r. - Nicolae Turdean) s-a angajat că ne va trimite memorandumul aprobat în Guvern, care prevede intrarea în insolvenţă şi ajutor cu capital de lucru şi aşteptăm suma necesară promisă pentru capitalul de lucru", a declarat Cernev. Potrivit acestuia, în cursul zilei de marţi va avea loc o întalnire la OSPI, cu directorul general, în cadrul căreia va fi stabilit un plan de asistenţă de urgenţă. "Ne vom întalni, marţi, la OSPI, cu directorul general şi va fi stabilit planul de asistenţă de urgenţă. Vom merge la bănci cu domnul director pentru a găsi sprijin, iar activitatea în combinat continuă, timp în care se vor găsi soluţiile de finanţare", a spus liderul sindical Corneliu Cernev. Cu ocazia aceleeaşi şedinţe s-a stability ca administrator judiciar provizoriu să fie numit consorţiul format din Rominsolv, unde partenet coordinator este avocatul Gheorghe Piperea şi BDO Business Restructuring, controlată de Niculaie Balan. Cernev a mai adăugat că în ceea ce priveşte exectuarea silită a unor active din cadrul Oltchim pentru datorii insolvenţa a fost declarată tocmai pentru ca creditorii să înceteeze aceste acţiuni.  "Noi cei de la sindicat ne vom întalni cu oamenii pentru a-i informa ce s-a discutat azi (n.r. - joi) în Consiliul de Administraţie şi vom lua o decizie dacă vom protesta sau nu. Deocamdată, discutăm cu salariaţii", a mai declarat liderul sindical. Salariaţii de la Oltchim sunt speriaţi de insolvenţă şi de perspectiva închiderii combinatului şi pierderea locurilor de muncă. "Evident că suntem supăraţi şi ne uităm cu teamă la ziua de maine. Suntem nemulţumiţi şi nu acceptăm să ne pierdem locurile de muncă din cauza greşelilor de management din trecut şi a hoţiilor care au avut loc ani de zile. Cerem liderilor de sindicat să fie alături de noi şi să salveze combinatul şi locurile de muncă. Insolvenţa ne sperie", a declarat o femeie care a ieşit din schimbul I de la Oltchim. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat că Oltchim va intra în insolvenţă şi că propunerea în acest sens a fost prezentată în şedinţa de miercuri a Guvernului, cererea privind insolvenţa urmand să fie transmisă Tribunalului Valcea. La finalul şedinţei de Guvern de miercuri, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a arătat că una dintre variantele incluse în memorandumul redactat de Varujan Vosganian este intrarea Oltchim în insolvenţă în vederea reorganizării, după modelul Hidroelectrica. În privinţa unor eventuale disponibilizări, ministrul Finanţelor a arătat că managementul Oltchim a elaborat un plan de reorganizare şi că numărul angajaţilor disponbilizaţi va fi stabilit după aprobarea acestui plan.

Populaţia din mediul rural începe să prindă gustul internetuiui

Ponderea romanilor cu varsta peste 15 ani care utilizează internetul a urcat la 48,7% anul trecut, cu 8,4 puncte procentuale peste nivelul din 2010, o creştere importantă, de 11%, fiind înregistrată în randul populaţiei din mediul rural, potrivit unui studiu al companiei de cercetare a pieţei GfK. "Mediul rural înregistrează o dinamică bună, cu o creştere mai mare în 2012 faţă de 2010 - cu aproximativ 11% mai multe persoane au apelat la acest canal de comunicare anul trecut, atingand 33% din populaţia rurală", se arată în studiul GfK. În ceea ce priveşte mediul urban, 61% dintre orăşeni au utilizat internetul în 2012, în creştere cu 6,7% faţă de 2010. Cea mai mare rată de penetrare este în Bucureşti, unde 68% dintre persoanele cu varsta de peste 15 ani accesează acest mediu. De asemenea, procentul femeilor care utilizează internetul a avut un avans mai mare decat cel al bărbaţilor. "În 2012, aproximativ 50% dintre bărbaţi şi puţin peste 47% dintre femei foloseau internetul. Numărul bărbaţilor a crescut cu 7,7% comparativ cu 2010, iar cel al femeilor cu 9,3%", potrivit GfK. Pe grupe de varstă, internetul este foarte agreat de tineri. Astfel, aproximativ 83% dintre persoanele cu varsta între 15-24 ani îl folosesc, 71% dintre cei între 25 şi 34 ani şi 62% dintre cei între 35 şi 44 ani. "Este interesant de semnalat faptul că cel mai mult utilizarea internetului a crescut în randul persoanelor mature, 35-44 ani (mai mult cu 15% comparativ cu 2010). O creştere semnificativă, de aproximativ 8%, se remarcă şi pentru intervalul de varstă 45-54 ani", se spune în studiu. Atunci cand se referă la educaţie, raportul arată că 89% dintre persoanele cu educaţie superioară şi 52% dintre persoanele cu educaţie medie sunt utilizatoare de internet. "Apariţia gadgeturilor, expansiunea furnizorilor de internet, deschiderea consumatorilor care înainte erau reticenţi faţă de acest mediu de comunicare sunt doar caţiva factori care susţin creşterea accelerată a utilizării internetului. Internauţii deja nu mai reprezintă un target de nişă. Multe companii îşi regandesc business-ul, construind strategii de abordare a consumatorului digital", a declarat, într-un comunicat, Traian Năstase, Online Project Manager GfK Romania. GfK Romania a realizat un studiu despre obiceiurile de utilizare a internetului în Romania de-a lungul a doi ani - 2010 şi 2012.

Creditul pentru firme şi populaţie a scăzut cu încă 1,4%

Soldul creditului neguvernamental a scăzut în decembrie cu 1,4% faţă de noiembrie, la 225,87 miliarde lei, ca urmare a reducerii împrumuturilor în valută, potrivit datelor anunţate joi de Banca Naţională a Romaniei (BNR). În termeni reali, scăderea a fost de 1,9%. "Creditul în lei a crescut cu 0,1 la sută (- 0,5 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 2,2 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,5 la sută). La 31 decembrie 2012, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 1,3 la sută (-3,5 la sută în termeni reali) faţă de 31 decembrie 2011, pe seama majorării cu 3,8 la sută a componentei în lei (-1,1 la sută în termeni reali) şi a diminuării cu 0,2 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 2,6 la sută)", se arată într-un comunicat al BNR. Creditul guvernamental a crescut în decembrie cu 1%, la 78,86 miliarde lei. La 31 decembrie 2012 creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 11,2% (6% în termeni reali) faţă de 31 decembrie 2011. Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în decembrie 2012 cu 1% faţă de noiembrie, pană la 197,29 miliarde lei. Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 0,3%, la 74,79 miliarde lei. La 31 decembrie 2012, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 3,7% (-1,1% în termeni reali) faţă de 31 decembrie 2011. Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 2,2%, la 50,65 miliarde lei. La 31 decembrie 2012, depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au diminuat cu 3,4% (-7,9% în termeni reali) faţă de 31 decembrie 2011. Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice, exprimate în lei, au crescut cu 1,6%, la 71,84 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 2,7%, la 10,707 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 14,5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 11,7%); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 16,7% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 13,8%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice exprimate în lei s-au majorat cu 10,5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice au crescut cu 7,7%).

ArcelorMittal trimite în şomaj 1.300 de oameni în Belgia

Grupul siderurgic ArcelorMittal va închide definitiv şase instalaţii de producţie şi finisare a oţelului din regiunea Liege din estul Belgiei, măsură care va afecta 1.300 de angajaţi, din cauza înrăutăţirii condiţiilor de pe piaţa europeană, relatează AFP. ArcelorMittal "recunoaşte că acest proiect va fi foarte dificil pentru angajaţi şi pentru regiune, întrucat va afecta 1.300 de persoane, şi se angajează să găsească o soluţie acceptabilă din punct de vedere social", se arată într-un comunicat al grupului. Grupul s-a obligat pe de altă parte să reorganizeze cinci linii principale de producţie şi alte şapte linii flexibile pentru producţia şi finisarea oţelului de la Liege. Liniile flexibile vor fi utilizate sau oprite în funcţie de cerere. "Din păcate, perspectivele economice s-au înrăutăţit, începand din octombrie 2011", a explicat ArcelorMittal decizia de a închide cele şase unităţi de producţie, menţionand restructurările care au loc şi în sectorul automobilelor.

Google pregăteşte un serviciu wireless de mare viteză

Google vrea să construiască o reţea wireless "experimentală" de mare viteză la sediul din Mountain View, California, care potrivit unor analişti ar putea fi primul pas spre dezvoltarea unui serviciu telecom, potrivit blogului de tehnologie al Wall Street Journal (WSJ). Google a depus săptămana trecută la Comisia Federală de reglementare a sectorului comunicaţiilor din SUA o cerere de licenţă pentru instalarea unui "serviciu radio experimental" cu o rază de două mile (3,2 kilometri) care sã ofere acoperire la sediul companiei. Reţeaua ar funcţiona în banda 2.524-2.625 MHz, frecvenţe care nu pot fi accesate de niciun telefon mobil de larg consum, inclusiv dispozitivele Android sau iPhone-ul. Relevanţa frecvenţelor menţionate vine din afara SUA. Operatorii telecom din China, Brazilia şi Japonia au început deja să construiască reţele în banda respectivă. Aceste frecvenţe ar fi eficiente în special în centre urbane dens populate, iar investiţiile în astfel de reţele pe pieţe majore precum China, Brazilia şi Japonia vor conduce cu siguranţă la apariţia de telefoane compatibile. Contactat de WSJ, un purtător de cuvant al companiei a refuzat să comenteze scopul final al cererii depuse la guvern, precizand doar că Google face des experimente

Nokia raportează pierderi de 3,7 miliarde euro

Pierderile Nokia au crescut anul trecut de peste două ori, la 3,7 miliarde euro, deşi compania a trecut pe plus în trimestrul al patrulea, cu un profit net de 255 milioane euro, consiliul director renunţand la propunerea unui dividend pentru prima dată în istoria de 143 de ani. Pierderea din 2011 s-a cifrat la 1,5 miliarde euro. Vanzările au scăzut anul trecut cu 22%, de la 38,6 miliarde euro la 30,17 miliarde euro, potrivit unui raport prezentat joi de producătorul finlandez de telefoane mobile. În trimestrul al patrulea, vanzările au coborat cu 20% raportat la nivelul din perioada corespunzătoare a lui 2011, de la 10 miliarde euro la 8 miliarde euro. Rezultatul financiar net din ultimele trei luni ale anului a fost însă pozitiv, de 255 milioane euro, faţă de o pierdere de 1,07 miliarde euro în ultimul trimestru al lui 2011. "Pentru a asigura flexibilitatea strategtică a companiei, Consiliul Director al Nokia va propune să nu fie distribuit vreun dividend pentru anul 2012 (faţă de 0,2 euro pe acţiune pentru 2011). Performanţele financiare din trimestrul al patrulea combinate cu această propunere privind dividendul întăresc lichiditatea solidă a Nokia", se arată în raport.

Şomajul din Spania a atins cote record

Şomajul din Spania a atins un nou maxim record în ultimele trei luni ale anului trecut, depăşind 26%, cu aproape 6 milioane de şomeri, după ce guvernul aflat la putere de un an a introdus cele mai dure măsuri de austeritate din istoria democratică a ţării, transmite Bloomberg. În trimestrul al treilea, rata şomajului era estimată la 25%. Datele anunţate joi de Institutul Naţional de Statistică de la Madrid indică cel mai ridicat şomaj din 1976, cand Spania a trecut la democraţie. Estimările oficiale sugerează prelungirea perioadei de stagnare alternată cu declin a economiei pentru cel de-al şaselea an consecutiv. "Guvernul a prognozat o contracţie de 0,5% din PIB pentru acest an, estimare care pare deja mult prea optimistă. Anticipăm o scădere de 2,5%, deoarece factorii negativi din ultima perioadă persistă, în special situaţia groaznică de pe piaţa muncii", comentează pentru Bloomberg Jonathan Loynes, economist şef la compania de consultanţă Capital Economics, din Londra. Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit miercuri estimarea privind creşterea economică a Spaniei în 2013 de la -1,4% la -1,5%.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.