Economic

Veste proastă pentru consumatorii de bere

Ziarul de Vrancea
22 ian 2013 795 vizualizări
Berarii Romaniei: berea se va scumpi ca urmare a creşterii accizei, iar consumul va scădea

Creşterea cu 10% a accizei la bere, care face parte din propunerile de modificare a Codului Fiscal, va duce la scumpiri şi, implicit, la scăderea consumului şi la reducerea veniturilor colectate la bugetul de stat, potrivit asociaţiei Berarii Romaniei. "Creşterea accizei la bere, fie doar şi cu 10%, este o măsură care nu îşi va atinge scopul. Impactul său va fi unul negativ la nivelul veniturilor colectate la bugetul de stat, acestea scăzand ca urmare a contracţiei pieţei cauzată chiar de această creştere de acciză. Mai mult, privind lucrurile în ansamblu, afectele negative vor fi fără îndoială resimţite şi de principalul nostru furnizor de materii prime, sectorul agricol", a declarat într-un comunicat Constantin Bratu, directorul general al asociația Berarii Romaniei. El a spus că taxele colectate pentru bugetul de stat reprezintă aproximativ 45% din preţul unei beri. Orice taxare suplimentară înseamnă o creştere a acestui nivel şi, ca şi în cazul altor produse accizabile, va face berea mai puţin accesibilă. Potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, acciza la bere va creşte de la 1 aprilie de la 0,748 euro/hl/1 grad Plato la 0,8228 euro şi de la 0,43 euro la 0,473 euro în cazul producătorilor independenţi cu o capacitate de producţie anuală ce nu depăşeşte 200.000 de hectolitri. "Măsura de creştere a accizei afectează în mod direct consumatorul, întrucat pe fondul contextului economic dificil, piaţa berii nu poate susţine această modificare a accizei cu 10%. Producători sau autorităţi fiscale, trebuie să ne gandim întotdeauna la ce îşi pot permite oamenii, pentru că taxarea este o decizie care îi afectează direct", a mai spus Bratu. Potrivit reprezentanţilor berarilor, într-un mediu economic încă afectat de criză, măsura anunţată de Ministerul de Finanţe nu face altceva decat să lase mai puţină bere pe mesele romanilor, în condiţiile în care puterea de cumpărare este în continuă scădere. Noul nivel de acciză ar situa Romania deasupra nivelului de taxare din ţări precum Germania sau Bulgaria. Berarii Romaniei consideră necesară reducerea evaziunii fiscale, care poate aduce venituri suplimentare şi substanţiale la bugetul de stat, şi susţin că experienţele anterioare au dovedit că politicile de austeritate şi de creştere de taxe, cu efecte directe asupra nivelului consumului, nu pot genera creştere economică. "Este regretabil faptul că a fi bun platnic te pune în situația de a te afla permanent pe lista celor vizați de creșteri fiscale. Credem cu tărie că măsurile fiscale trebuie să se concentreze pe o stimulare a sectoarelor care au un rol de a genera valoare adăugată în economie – așa cum este cazul sectorului berii – pentru a duce la creșterea constantă a veniturilor la buget. Tocmai de aceea este nevoie de o abordare corectă din partea Guvernului, astfel încat berea să nu fie discriminată față de alte categorii de băuturi", adaugă Constantin Bratu. Încasările din acciză la bere au fost de 620 milioane de lei anul trecut, faţă de 580 de milioane în 2011. Producţia de bere din Romania raportată la nivel european reprezintă 4,44 % din totalul producţiei de bere de 383 milioane de hectolitri. Potrivit studiilor, berea este de peste 3,7 ori mai puţin accesibilă romanilor decat media europeană. Luand în calcul media veniturilor orare şi a preţului de vanzare la bere, un roman trebuie să muncească circa 30 minute pentru a putea să-şi cumpere o bere, în timp ce media europeană este de opt minute.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.