Toţi directorii din Hidroelectrica au fost revocaţi din funcţie
"Din executivul Hidroelectrica au fost decimate două clanuri", a afirmat Borza, într-o conferinţă de presă, fără să dea detalii. El a afirmat că de rezultatele proaste ale unei companii conducerea este cea care trebuie să răspundă şi că foştii directori Hidroelectrica, numiţi pe criterii politice, se vor putea înscrie la concursuri pentru ocuparea posturilor. "De specialişti ce sunt (au fost revocaţi, n.r.). Este o vorbă în popor - «peştele de la cap se împute». (...) Cand o companie merge prost conducerea trebuie să-şi asume, nu angajaţii şi nici poporul roman. Acei directori au fost numiţi pe criterii politice, dar tot vor avea posibilitatea să îşi demonstreze competenţele la concurs", a spus Borza. Euro Insol a externalizat serviciile de atesare psihologică şi de medicină a muncii din companie, iar persoanele disponibilizate provin din departamentele IT, resurse umane şi financiar contabil. "Cat timp Euro Insol va fi administratorul judiciar al Hidroelectrica nu va pleca niciun om din exploatare. Noi nu am cerut niciunui director ce oameni să fie disponibilizaţi. Responsabilitatea disponibilizărilor aparţine directorilor de sucursale", a adăugat Borza. El a afirmat că Hidroelectrica poate ieşi din insolvenţă la 26 iunie. "Din punct de vedere financiar compania este pregătită să iasă din insolvenţă în iunie", a spus Borza. Fostul director general al companiei ştefan Gheorghe a preluat funcţia de director adjunct. Contactat, Gheorghe a declarat că va participa la concursul pentru ocuparea postului de director general. El a comentat modificările aduse conducerii Hidroelectrica spunand că se încearcă o "repoziţionare" a personalului companiei. "Vrem să repoziţionăm pe toată lumea. Este o situaţie care începe de sus în jos", a spus el.













