Economic

45 de contribuabili au fost interesaţi de TVA la încasare

Mihai Boicu
4 dec 2012 918 vizualizări
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) a organizat ieri a doua instruire pe tema sistemului TVA la încasare

„Acţiunea a fost organizată în cadrul campaniei de informare publică privind sistemul TVA la încasare şi a avut ca obiectiv principal asigurarea unui grad ridicat de înţelegere a prevederilor instituite prin OG 15/2012 pentru modificarea şi completarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2013”, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei de Finanţe. La instruire au fost prezenţi 45 de contribuabili, iar accesul a fost gratuit. Specialiştii DGFP au răspuns la întrebările agenţilor economici privind noile prevederi de plată a TVA. Chiar dacă, deocamdată, instruirile s-au încheiat, specialiştii din cadrul biroului de asistenţă constribuabili vor răspunde la întrebările pe această temă, care pot fi adresate la adresa de email Asistenta.VN@mfinante.ro, la numărul de telefon 0237/620609 sau la sediul instituţiei, camera 302. (M. BOICU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.