Economic

Toate slujbele de la stat, disponibile pe un singur site

Ziarul de Vrancea
3 dec 2012 931 vizualizări
Iniţiativa îi aparţine lui Cristian Botan, numit ieri de premier consilier pentru transparență în administrația publică

Cristian Botan, numit de premierul Ponta drept consilier pentru transparență în administrația publică, a declarat că, în viitor, toate instituţiile publice vor anunţa pe un site unic toate posturile scoase la concurs, iar recrutarea va trebui realizată în funcţie de competenţe, după model european. Premierul Victor Ponta a anunţat, ieri, că îl va coopta în echipa sa pe Cristian Botan, cel care a lansat anul acesta un site de recrutare care centralizează toate posturile vacante din instituţiile statului. Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Guvernului, noul consilier guvernamental a afirmat că recrutarea și promovarea în funcțiile publice reprezintă o problemă, iar scopul platformei unice pe care sunt publicate posturile publice disponibile este ca pe aceste funcţii să ajungă persoane care demonstrează competenţă şi nu sunt promovate "în funcție de gradele de rudenie şi afacerile lor". "Primul punct pe care l-am discutat cu primul-ministru a fost despre instituționalizarea site-ului pe care l-am lansat deja, în sensul ca instituțiile să fie obligate într-un viitor, sperăm noi, foarte apropiat să publice din proprie inițiativă posturile pe care le au disponibile pe platforma respectivă. Ne limităm în clipa de față la instituții din administrația publică centrală și locală și, concret, la funcții publice. Sperăm ca într-un viitor, iarăși, foarte apropiat publicjob.ro, sau cum se va numi el sub forma patronată de Guvern, să includă toate funcțiile bugetate din fondurile centrale sau locale", a spus Botan.

Acesta a adăugat că s-a gandit și la schimbări legislative, în special cu privire la modalitatea de concurs pentru funcţii publice. "I-am propus primului-ministru să mergem pe sistemul de recrutare de la Uniunea Europeană, nu să cerem candidaților să memoreze 20 de legi, din care să-i întrebăm din 3, ci să vedem competențele", a afirmat noul consilier al premierului. El a precizat că primul pas va fi ca site-ul publicjob.ro să fie preluat și administrat de Guvern, urmand ca celelalte iniţiative să fie concretizate atunci cand "situația politică va fi puțin mai liniștită" și va exista "o structură stabilă a viitorului Guvern". Întrebat dacă nu se teme că, în urma alegerilor, proiectul său nu s-ar mai putea concretiza, Botan a afirmat că nu crede că vreun lider de anvergură va putea să spună că nu este corectă transparentizarea administrație publice. Botan a precizat totodată, că nu este membru al vreunui partid politic și speră ca un astfel de lucru "să nu se întample prea curand". Premierul Victor Ponta a anunţat duminică, într-o campanie de teasing pe blogul personal, că pregăteşte un "transfer surpriză" în echipa guvernamentală, fiind vorba despre o persoană care va atrage atenţia multora şi se va alătura luni Cabinetului.

"Romanii trebuie să afle direct de la mine despre cine este vorba. Tocmai de aceea, am decis să vă spun încă de astăzi că săptamana viitoare pregătim un «transfer surpriză». De maine ni se va alătura, la nivelul echipei din Guvern, o persoană care, sunt convins, va atrage atenţia multora dintre voi", susţinea Victor Ponta.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.