Economic

Străinii stau departe de Romania de Revelion din cauza preţurilor mari

Ziarul de Vrancea
30 nov 2012 899 vizualizări
“Pe Valea Prahovei, un Revelion este mai scump decat în Elveţia şi costă cu 20-30% mai mult decat în Austria”, exemplifică patronul unei firme de turism

Preţurile mari practicate de hotelieri la munte, peste cele din Austria, Slovenia sau Bulgaria, opţiunile limitate de agrement, dar şi majoritatea restaurantelor şi magazinelor închise în prima zi din noul an ţin turiştii străini departe de Romania de Revelion, potrivit agenţiilor de turism. Mai puţin de 1% din clienţii hotelurilor din Romania de Revelion sunt turişti străini, spre deosebire de ţări din zonă, precum Austria, Slovacia, Slovenia sau Cehia, unde străinii predomină în structurile de cazare, afirmă reprezentanţii agenţiilor de turism. "În Romania Revelionul este foarte scump în zona montană, dacă ne comparăm cu Bulgaria, Slovacia, Slovenia şi chiar cu Austria. Pe Valea Prahovei, un Revelion este mai scump decat în Elveţia şi costă cu 20-30% mai mult decat în Austria. Tarifele de la munte de la noi sunt cu 40% mai mari decat în Bulgaria", a declarat Gheorghe Mărginean, proprietarul Karpaten Turism, cea mai mare agenţie din Romania specializată în incoming.

El spune că nici Bucureştiul nu atrage turişti străini pentru a petrece noaptea dintre ani, aşa cum se întamplă cu alte capitale europene. "În Budapesta, Viena sau Praga, ca să nu mai vorbim de Roma, Londra sau Paris, sunt programe speciale pentru turiştii de Revelion, iar magazinele sunt deschise şi în ultima zi a anului, şi pe 1sau 2 ianuarie. La Bucureşti, în afară de a te îmbăta în noaptea de Revelion, nu ai ce face. Turistul de Revelion nu este turist care vrea să viziteze muzee sau sa facă circuite, ci caută să se distreze şi să facă shopping. Trebuie să îi dai o preocupare şi pe 1 ianuarie, cand la noi totul e închis, iar romanul geme că îl doare capul după noaptea de Revelion", a afirmat Mărginean. Şi Mircea Vladu, directorul agenţiei Prestige Tours, afirmă la randul său că preţurile practicate de Revelion de hotelieri la munte sunt mai mari decat în Austria, Bulgaria sau Munţii Tatra.

În Bucureşti, în schimb, dacă tarifele la hoteluri sunt acceptabile în această perioadă şi nu sunt mai mari decat cele din ţările din zonă, masa de Revelion este foarte scumpă. "Străinii nu vor să plătească 300-400 de euro doar pentru masa de Revelion la un hotel de cinci stele în Bucureşti. în alte capitale, precum Praga, Budapesta sau Viena, masa de Revelion în hotel costă în jur de 100 de euro. Preţurile sunt aşa de mari pentru că sunt dispuşi să le plătească romanii, persoane publice şi diverse staruri şi starlete care vor să fie văzute", a mai spus Vladu. El a explicat că o altă problemă este că hotelurile din Bucureşti nu le dau agenţiilor preţurile pentru Revelion din timp, iar dacă acestea le cer cu un an înainte, primesc tarife foarte mari pentru cazare. Abia cu o lună sau două înainte de Revelion, cand străinii au rezervat deja în alte părţi, hotelurile care nu s-au umplut cu romani reduc tarifele. Pentru vestul Europei, Revelionul nu este un eveniment atat de important cat este pentru romani.

"Revelionul nu este pentru autrieci sau germani, în mod tradiţional, un eveniment care trebuie sărbătorit pană dimineaţa. Pe de altă parte, asta nu însemnă că niciun austriac nu petrece pană în zori, dar de regulă acest lucru se întampla privat şi aproape exclusiv la tineri. Sărbatorile de iarnă sunt percepute în mod tradiţional ca nişte sărbători de familie", a spus Simion Giurcă, directorul Biroului de promovare turistică a Romaniei la Viena.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.