Economic

Un colos industrial suspendă temporar producţia

Ziarul de Vrancea
25 nov 2012 1384 vizualizări
Grupul rus Mechel, care deţine în Romania şase combinate, acuză condiţiile dificile de piaţă

Grupul rus Mechel, cu activităţi în metalurgie şi minerit, a decis să suspende temporar operaţiunile de producţie din Romania şi de la Doneţk, Ucraina, din cauza condiţiilor dificile de piaţă. "Din cauza preţurilor nefavorabile de pe pieţele europene ale oţelului (...) şi cererii slabe pentru produse prelucrate, producţia la combinatele siderurgice ale Mechel din Romania este suspendată temporar. Decizia a fost luată pentru a reduce costurile şi a sincroniza producţia cu cererea din piaţă. Decizia a fost înlesnită parţial de faptul că unităţile din Romania şi-au realizat deja planurile de producţie pentru acest an", se arată într-un comunicat transmis vineri de Mechel. Astfel, oţelăriile electrice de la Mechel Targovişte şi Ductil Steel Oţelu Roşu au activitatea suspendată temporar începand de miercuri şi joi. Producţia prin laminare de la Targovişte va fi de asemenea suspendată începand de marţi, 27 noiembrie, iar din 15 noiembrie vor fi oprite laminoarele şi producţia la Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Campia Turzii. Producţia la Doneţk a fost deja suspendată temporar din cauza creşterii costurilor şi profitabilităţii reduse, cauzată de creşterea constantă a preţurilor pentru materia primă în plin sezon de acumulare de stocuri în industria siderurgică ucraineană, se mai spune în comunicat. "În timp ce producţia la aceste unităţi siderurgice este suspendată temporar vor fi luate toate măsurile necesare pentru a menţine capacitatea operaţională a unităţilor afectate şi pentru a efectua lucrări de mentenanţă pe timp de iarnă", se spune în comunicat. Toţi angajaţii implicaţi în aceste lucrări vor primi salariile întregi, iar ceilalţi, care nu au fost incluşi, vor fi remuneraţi şi în perioada de inactivitate sau vor intra în şomaj tehnic, în conformitate cu legislaţia muncii, precizează Mechel. Suspendarea producţiei nu va afecta volumul vanzărilor, iar toate livrările vor fi efectuate în regim normal. Producţia va fi reluată prompt odată ce vor permite condiţiile din piaţă, notează compania. Mechel a scos recent la vanzare numeroase active, pentru a-şi reduce datoriile şi a finanţa un proiect minier, printre acestea numărandu-se companiile controlate prin firma Eastern European Steel Division SRL, care coordonează activităţile grupului în Romania. Potrivit informaţiilor obţinute de Kommersant, grupul doreşte să obţină 150 milioane de dolari pentru combinatele Mechel Targovişte, Mechel Campia Turzii, Laminorul Brăila şi Ductil Steel. Mechel este prezent în Romania din 2002 şi deţine Mechel Targovişte, Mechel Campia Turzii, Ductil Steel Oţelu Roşu şi Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Targovişte.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.