Economic

Madonna, Michael Jackson şi Moculescu ne scumpesc mancarea

Ziarul de Vrancea
6 nov 2012 606 vizualizări
Sumele plătite de magazine către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania s-au triplat în ultima perioadă

Marile reţele de comerciale vor scumpi produsele pe care le comercializează pentru a compensa recenta triplare a sumelor pe care le plătesc pentru muzica ambientală din magazine Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania, potrivit Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din Romania (AMRCR). "Ceea ce ne mai frămantă în acest moment sunt monopolurile legale, iar recent toţi utilizatorii de muzică ambientală (magazine, restaurante, hoteluri etc) au fost afectaţi de triplarea practic a redevenţelor încasate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania (UCMR) pentru muzica ambientală difuzată", a declarat Alexandru Vlad, vicepreşedintele Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din Romania (AMRCR).

Dacă pană în 2011 un magazin de 15.000 de metri pătraţi (suprafaţa medie a unui hipermarket) plătea 1.270 de lei pe lună, acum plăteşte 3.600 de lei, adică 43.200 de lei pe an. "Înmulţiţi 3.600 de lei cu 12 luni şi apoi cu numărul de magazine de suprafaţă mare construiţi în ultimii 10 ani, iar apoi intrebaţi-vă unde se duc banii respectivi", a adăugat Vlad. Adrian Iorgulescu, preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania, spune că toţi banii încasaţi pentru muzica ambientală din magazine se duc către autori. Taxele se plătesc atat pentru muzica autohtonă, cat şi pentru cea străină. "Banii pentru Madonna se duc către ea, iar cei pentru Michael Jackson către moştenitorii acestuia", a completat Iorgulescu. Alexandru Vlad a afirmat că magazinele plătesc drepturi de autor. "Se poate spune şi că Horia Moculescu, Marius Ţeicu sau Adrian Iorgulescu scumpesc mancarea romanilor", a spus el. Practic, cele peste 130 de hipermarketuri care funcţionau la sfarşitul anului trecut plătesc acum pentru muzică aproximativ 6 milioane de lei (peste 1,3 milioane de euro). "Orice cost trebuie acoperit din activitatea curentă, iar acest lucru nu poate fi în niciun caz în beneficiul consumatorului. Legătura cu clientul este foarte simplă: orice comerciant încearcă, pe cat posibil, să-şi acopere costurile", a afirmat reprezentantul AMRCR.

 El a adăugat că, spre deosebire de alte state, legislaţia romanească nu le permite magazinelor să negocieze cu compozitorii şi interpreţii care decid să se dezafilieze de la organismele de gestiune colectivă.  "Acest fapt lezează, în opinia mea, însuşi dreptul la asociere liberă, cat timp autorii operelor muzicale sunt obligaţi la o asociere forţată. Însăşi constituţionalitatea reglementărilor legale în cauză ar trebui temeinic analizată. Sumele pe care toţi membrii AMRCR le plătesc pentru muzica ambientală sunt foarte mari, în special cele datorate Uniunii Compozitorilor, ele fiind calculate în funcţie de suprafeţele de vanzare ale magazinelor. Avand în vedere că avem de-a face cu un monopol, chiar daca este vorba de un monopol legal, credem ca un cuvant greu ar trebui să-l aibă în această dispută şi Consiliul Concurenţei", a afirmat Alexandru Vlad. Adrian Iorgulescu a mai spus că triplarea redevenţelor a făcut obiectul unor negocieri şi că, oricum, sumele care se plăteau înainte erau derizorii.  Vicepreşedintele AMRCR afirmă că magazinele nu pot renunţa la muzica ambientală, care crează o atmosferă plăcută atat pentru clienţi, cat şi pentru angajaţi.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.