Economic

Liderul grupării de fraudatori bancari a fost încarcerat

Ziarul de Vrancea
4 nov 2012 890 vizualizări
In această afacere în care au fost păgubite 16 unităţi bancare din Romania, procurorii au cerut arestarea preventivă a 33 de persoane, iar judecătorii au emis 17 mandate de încarcerare

Liderul grupării de fraudatori bancari, Daniel Ruse, a fost încarcerat, după ce instanţa a emis, sambătă seară, un mandat de arestare preventivă pe numele său pentru obţinere ilicită de credite într-o afacere de fraudare a băncilor cu peste 22 milioane de euro, susţin surse judiciare. Iniţial, deşi exista un mandat de arestare preventivă pe numele său, Daniel Ruse nu s-a predat Poliţiei şi nu a fost găsit la domiciliul său de către poliţiştii care urmau să pună în executare mandatul, însă ulterior, potrivit surselor citate, el a fost încarcerat, la ora transmiterii acestei ştiri aflandu-se în custodia Poliţiei. În această afacere în care au fost păgubite 16 unităţi bancare din Romania, procurorii au cerut arestarea preventivă a 33 de persoane, iar judecătorii au emis 17 mandate de încarcerare, printre cei aflaţi deja în detenţie numărandu-se un alt lider al grupării, Stan Mihai, fratele acestuia, Toma Mihai, şi fostul general DIE, Dragoş Diaconescu, spun sursele citate. În acelaşi caz sunt cercetaţi, dar în stare de libertate, vicepreşedintele Băncii Romane de Dezvoltare (BRD), Alexandru Claudiu Cercel-Duca, şi directorul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet.

Sambătă seară, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea a şase persoane dintr-un lot de 24 pentru care procurorii DIICOT au cerut încarcerarea. Instanţa a mai dispus în cazul a doi dintre inculpaţi măsura interdicţiei de a nu părăsi ţara, iar pentru alţi 16 interdicţia de a nu părăsi localitatea. Pe de altă parte, un alt lider al grupării de fraudare a băncilor, Stan Mihai, a fost arestat, sambătă, de către un complet de judecată al Tribunalului Capitalei. Mihai Stan este acuzat că a încercat să obţină ilicit fonduri europene, prin intermediul a trei societăţi, Ancuta SRL, Alram Servinvest şi Eurotrading SRL, în baza unor documente şi declaraţii false, potrivit DIICOT. Mihai Stan este acuzat că în perioada 2010-2012 i-a determinat pe reprezentanţii celor trei societăţi comerciale "să prezinte şi să folosească documente şi declaraţii false faţă de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene (pntru partea de finanţare de 90 la sută din fonduri europene)", precum şi fonduri din bugetul de stat, pentru partea de finanţare de zece la sută. Totodată, Mihai Stan ar fi folosit în raport de băncile comerciale CEC Bank, BRD, OTP Bank, Piraeus Bank, Eximbank şi Garanti Bank, înscrisuri sub semnătură privată (situaţii financiare şi bilanţuri contabile) şi înscrisuri oficiale falsificate (certificate de atestare fiscală şi acte de identitate), "în scopul producerii de consecinţe juridice cu ocazia negocierii, încheierii şi executării unor contracte de creditare cu unităţi bancare din Romania", arată DIICOT.

Mihai Stan i-ar fi determinat pe Denisa Amuza, Georgiana Piturca, Marin Tudoroiu, Toma Mihai, Ion Sintu, Floarea Nae, Andrea Benga, Marian Mavrodin, Tiberiu Hurdugaci şi Marian Sava să folosească în raport cu băncile comerciale acte false. Mihai Stan se prezenta la bănci sub identităţi false, depunand copii după acte de identitate cu fotografia lui, însă datele corespundeau altei persoane.

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.