Economic

UE ne-a tăiat un tain de 10 miliarde de euro

Ziarul de Vrancea
25 oct 2012 1802 vizualizări
Comisia Europeană a trimis scrisori de presuspendare pe programele Transport, Regional, Creşterea competitivităţii

CE a informat, ieri, autorităţile romane că a decis să presuspende cea mai mare parte din trei programe cofinanţate prin fondurile structurale ale UE, respectiv "Transport", "Regional" şi "Creşterea competitivităţii economice", Romania avand la dispozizie două luni pentru remedierea deficienţelor. Pentru aceste programe ţara noastră are alocate 10 miliarde de euro. Potrivit unui comunicat CE, ieri dimineață, serviciile Comisiei Europene au informat autorităţile romane, printr-o scrisoare, că au decis să "presuspende" cea mai mare parte din trei programe cofinanţate prin fondurile structurale ale UE. "Acest fapt vine ca urmare a unor deficienţe grave din cadrul sistemului de gestionare şi control al programelor «Transport», «Regional» şi «Creșterea competitivității economice». Problemele sunt legate de domeniul achizițiilor publice, al bunei gestiuni financiare, precum și de prevenirea și detectarea fraudei și a conflictelor de interese. Această acțiune este urmarea unei analize aprofundate și înseamnă că nu se vor mai face plăți pană la adoptarea unor măsuri pentru remedierea acestor probleme. Creanțele vor fi însă rambursate imediat ce acțiunile necesare sunt întreprinse de autoritățile romane", precizează sursa citată. De asemenea, "pentru a proteja bugetul UE", au fost propuse corecții financiare pentru aceste trei programe și pentru programul "Mediu", informează sursa citată. "Acestea ar acoperi între 10 și 25% din plăți. Dar acești bani nu ar trebui pierduți. Dacă Romania acceptă corecțiile, sumele în cauză ar putea fi utilizate pentru alte proiecte – corect implementate – din cadrul aceluiași program", se menţionează în comunicat. CE precizează că măsurile adoptate fac parte dintr-o procedură reglementată de protejare a intereselor financiare ale UE şi a modalităților de utilizare a banilor contribuabililor, Comisia aplicand aceleași norme și standarde pentru toate statele membre. "În urma celor trei scrisori de astăzi (cate una pentru fiecare program vizat), Romania are la dispoziție două luni pentru a reacționa și apoi pentru a demonstra că a luat toate măsurile necesare pentru a remedia deficiențele identificate și că sistemele de gestionare și control funcționează în mod adecvat. Acest rezultat va trebui confirmat printr-un raport din partea Autorității Naționale de Audit. Doar în acest caz Comisia va fi în măsură să reia plățile", se subliniază în comunicat.

Care sunt soluţiile lui Ponta

Premierul Victor Ponta afirmă că ştie "care sunt paşii" ce trebuie făcuţi în cazul presuspendării unor programe europene, el susţinand că există posibilitatea ca banii care se pierd la acele programe "să fie realocaţi în anvelopa Romaniei pentru programele de succes". "Oficial, nu am fost informat, ştiu despre ce este vorba şi ştiu care sunt paşii pe care îi avem de făcut, începand cu POSDRU şi celelalte programe operaţionale. Acestea se află în blocaj din primăvara anului 2012, pentru că e vorba de auditurile din 2009-2011. Erau două lucruri de făcut - să luăm măsuri de organizare a Autorităţii de Management şi partea mai dureroasă e să acceptăm nişte corecţii financiare. O să plătim noi acum ce s-a făcut rău atunci, dar important este să deblocăm toate programele. Avem avantajul negocierilor din această vară şi din această toamnă... Comisia Europeană e nu doar receptivă, ci constructivă. Există posibilitatea ca banii pe care îi pierdem de la acele programe - POSDRU, programe regionale şi Creşterea competitivităţii - să nu îi pierdem de tot, ci să fie realocaţi în anvelopa Romaniei pentru programele unde am avut succes", a afirmat Ponta.

Noutăţi privind asigurarea locuinţelor

Proprietarii pot asigura locuinţele în caz de cutremur printr-o poliţă obligatorie sau facultativă, arată Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Proprietarii pot asigura locuinţele pentru riscurile de cutremur, inundaţii şi alunecări de teren fie printr-o poliţă facultativă, fie printr-o asigurare obligatorie emisă de PAID, potrivit unor noi reglementări ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). "Consiliul CSA a hotărat, miercuri, revenirea la forma anterioară a normelor cu privire la asigurarea obligatorie pentru locuințe, în conformitate cu prevederile Legii 260/2008. Astfel, proprietarii îşi pot îndeplini obligațiile prevăzute de lege privind încheierea unei asigurări care să acopere riscurile de cutremur, inundaţii şi alunecări de teren, ca fenomene naturale, fie printr-o asigurare obligatorie, emisă de Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), fie printr-o asigurare facultativă", se arată într-un comunicat al instituţiei. Reglementările de pană acum impuneau încheierea unei poliţe obligatorii pentru aceste riscuri după expirarea asigurării facultative. "Această măsură este prima dintr-o serie de iniţiative care vizează inclusiv propuneri pentru modificarea Legii 260/2008, astfel încat obiectivul principal - de cuprindere cat mai largă în asigurare a fondului locativ din Romania - să fie atins", se mai spune în comunicat. Potrivit Legii 260/2008, proprietarii care nu îşi asigură locuinţele vor fi amendaţi de autorităţile locale cu pană la 500 lei. În plus, proprietarii neasiguraţi şi afectaţi de unul din cele trei riscuri (cutremur, inundaţie, alunecare de teren) nu vor mai primi ajutoare de la autorităţi pentru refacerea gospodăriilor afectate. La începutul acestei săptămani, Parlamentul l-a numit pe Daniel Tudor, susţinut de USL, la şefia CSA după ce săptămana trecută l-a revocat din funcţie pe Constantin Buzoianu, promovat de PDL în poziţia de preşedinte al instituţie în septembrie 2011. Printr-un ordin al CSA, de la 1 septembrie, proprietarii de locuinţe care au încheiate poliţe facultative privind riscurile prevăzute de Legea 260/2008 aveau obligaţia să încheie poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor la data expirării celor facultative. De asemenea, începand cu 1 septembrie, societăţile de asigurare puteau încheia poliţe pentru riscurile prevăzute de contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor numai pentru valori asigurate care depăşesc sumele asigurate obligatoriu conform Legii 260/2008. Astfel, CSA stabilea că proprietarii care doresc să-şi acopere riscul pentru valori mai mari decat nivelul acoperit de asigurările PAD pot să cumpere poliţe facultative doar după ce încheie o poliţă obligatorie. Ordinul CSA 15/2012 a fost contestat în justiţie de Astra Asigurări, liderul pieţei de profil în 2011. Instanţa a hotărat, la 18 septembrie, să suspende ordinul CSA. Prin Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, proprietarii de imobile sunt obligaţi să încheie o poliţă de asigurare, prima fiind, în funcţie de tipul locuinţei, de 10 sau 20 euro pe an. Suma asigurată a unei locuinţe este de cel mult 10.000 euro, respectiv 20.000 euro. Primele poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei, denumite PAD, au fost emise de PAID în iulie 2010.

Problemele de la plata TVA la încasare

Plata TVA la 90 de zile va crea o serie de probleme şi inechităţi fiscale, deşi a fost gandită ca o măsură care să sprijine firmele, şi nu reprezintă decat o amanare la plată, nu o facilitate pentru companii, apreciază reprezentanţii Nexia Romania. "Această măsură a fost anunţată de Guvern ca un ajutor pentru firmele cu cifra de afaceri sub 500.000 euro, TVA-ul putand fi plătit la încasarea facturii. De fapt este vorba de o amanare a plăţii cu 3 luni, acesta devenind exigibil după trecerea unei perioade de 90 de zile de la emiterea facturii. Aşadar, «TVA la încasare» este doar cu numele, fiind de fapt o amanare de plată, care devine obligatorie după trecerea perioadei respective. Astfel, măsura este luată tot în favoarea statului", a declarat într-un comunicat Dinu Petre, partener Cunescu, Balaciu şi Asociaţii, membru Nexia. Pentru ca statul să ştie care sunt persoanele juridice la care se va aplica noul regulament de încasare a TVA, firmele trebuie să depună la organele fiscale Declaraţia 097, unde se precizează că cifra de afaceri a societăţii în anul precedent nu a depăşit plafonul de 2,25 milioane lei. "Astăzi este ultima zi de depunere a acestor declaraţii, amenzile pentru nedepunere fiind cuprinse între 1.000 şi 5.000 lei. Dacă acestea nu sunt depuse, atunci organul fiscal va înregistra societatea din oficiu, pe baza deconturilor de TVA depuse anterior. În aceste condiţii, toate societăţile ar fi putut fi înregistrate automat, pe baza deconturilor de TVA, care există în bazele de date ale ANAF. Astfel, era necesar ca statul să trimită o notificare prin poştă, prin sistemul pe care îl cunoaştem deja cu toţii. Astfel, cozile de astăzi de la administraţiile fiscale ar fi putut evitate", apreciază reprezentanţii Nexia. În opinia lor, un posibil efect pozitiv pentru firme, însă doar teoretic, este că acest sistem ar putea fi un impuls pentru plata facturilor. Dacă înainte se încasa decontul pe TVA fără ca facturile să fie plătite, acum posibilitatea deducerii TVA se va face doar pe baza dovezii că factura a fost achitată. "O altă dificultate ce vine în urma acestor modificări, va consta în urmărirea şi evidenţa plăţilor facturilor şi TVA. Vor fi necesare schimbări în zona de gestiune contabilă, prin softuri şi resurse umane suplimentare. Aceste modificări vor creşte costul societăţilor cu serviciile contabile, avand în vedere operaţiunile suplimentare efectuate de specialişti", a adăugat Petre.

AmCham: Corupţia trebuie pedepsită mai mult prin "coerciţii financiare"

Cazurile de corupţie din Romania ar trebui să fie pedepsite mai mult prin "coerciţii financiare" şi mai puţin prin sancţiuni penale, aşa cum se întamplă în prezent, penalizarea pecuniară fiind mai dureroase în unele cazuri, a declarat, ieri, Sorin Mandruţescu, preşedintele AmCham. "Romania se axează prea mult pe elementul penal al abordării corupţiei. Dacă ne-am duce mai mult pe zona fiscală sau financiară, ar fi mai bine, aşa cum se întamplă în cazul altor state. Este o temă de dezbatere, coerciţia financiară este mai dureroasă decat cea penală", a spus Mandruțescu, la lansarea raportului "Priorităţi pentru Romania". În opinia sa, corupţia şi evaziunea fiscală răman probleme care afectează credibilitatea Romaniei atat pentru investitorii locali, cat şi cei străini. În ceea ce priveşte lupta anticorupţie, raportul AmCham precizează că eforturile Romaniei de a moderniza legislaţia penală pentru eradicarea fenomenului trebuie să fie sprijinite în continuare, prin acţiuni mai eficiente de aplicare a legii, pentru a descuraja luarea de mită, precum şi printr-o aplicare mai eficientă a sistemelor internaţionale de cooperare judiciară în vederea stoparii schemele de corupţie transfrontalieră. În acelaşi timp, autorităţile romane trebuie să afişeze o transparenţă şi o responsabilitate totală în gestionarea banului public, permiţand auditul profesional extern al bugetelor şi al cheltuirii banului public. "Romania nu este o oază de instabilitate, într-o oază de linişte. Situaţia generală este grea în toată Europa, însă există modalităţi diferite în a gestiona o situaţie de criză, iar Romania nu suntem la nivelul de performanţă la care ar trebui să fim. Romania are nevoie de un cadru general, investitorii trebuie să vadă că nu au loc discuţii cu tentă naţionalistă, că se face diferenţa între investorii străini şi cei romani. Problemele economice trebuie aduse pe agenda publică. Abordarea reală şi profesională a problemelor economice ar ajuta la crearea acestui cadru", a spus Mandruţescu. Raportul AmCham este dezvoltat în baza a patru teme de interes major, respectiv competitivitate, direcţii în lupta anticorupţie, consultări publice în adoptarea legislaţiei şi priorităţi pentru următoarea tranşă de fonduri de la Uniunea Europeană şi include recomandări de politici publice în domenii de referinţă precum fiscalitate, piaţa muncii, educaţie, pensii şi beneficii sociale, pieţe de capital, IT &C, achiziţii publice, sănătate, energie, minerit şi mediu, infrastructură, parteneriat public-privat şi turism, subliniind ca prioritate generală esenţială nevoia de competitivitate economică crescută a Romaniei ca o soluţie eficientă pentru creşterea sustenabilă a standardului de viaţă al cetăţenilor şi a PIB-ului pe cap de locuitor, precum şi a profitabilităţii companiilor.

Avem şase firme în clasamentul Deloitte CE Technology Fast 50

Romania este prezentã cu şase firme în clasamentul Deloitte CE Technology Fast 50 2012, dintre care una s-a menţinut pe primul loc în ceea ce priveşte rata de creştere a veniturilor în ultimii cinci ani, iar alta a intrat, în premieră pentru Romania, în categoria Big 5, a companiilor mari. "Rezultatele clasamentului din acest an Deloitte Europa Centrală Technology FAST 50 confirmă că firmele romaneşti care îşi desfăşoară activitatea în sectorul tehnologic răspund cu succes provocărilor crizei globale şi continuă să-şi consolideze poziţia în regiune. Astfel, pentru al doilea an consecutiv, compania de servicii turistice online Vola.ro s-a plasat pe locul 1, cu o rată record de creştere a veniturilor (17.323%, calculată ca medie pe ultimii cinci ani), în timp ce TeamNet International debutează în categoria dedicată companiilor de dimensiuni mari (Big 5), ceea ce reprezintă o premieră pentru industria locală de tehnologie", se arată într-un comunicat al Deloitte. Aflat la a 13-a ediţie, topul include cele mai dinamice companii de tehnologie din regiune, în baza ratei de creştere a veniturilor din ultimii cinci ani (2007-2011). Companiile candidate trebuie să fi raportat venituri anuale de cel puţin 50.000 de euro pe an în ultimii ani, să aibă sediul în Europa Centrală, să fie controlate de antreprenori locali şi să activeze pe piaţă de cel puţin cinci ani.  Pe langă categoria principală, Deloitte recompensează şi companiile de tehnologie care se afirmă rapid - categoria Rising Stars, pentru firme care nu îndeplinesc criteriul activităţii de minimum cinci ani şi care raportează venituri anuale mai mici. începand cu ediţia din 2010, o nouă categorie a fost introdusă - Big 5, pentru companii mari, cu cifre de afaceri de peste 25 de milioane de euro, care înregistrează în continuare creşteri importante, dar care nu pot concura cu ratele de dezvoltare ale companiilor din poziţiile de top ale Fast 50. Lista finalistelor din Romania din acest an este formată din Vola.ro (locul 1, din Bucureşti, cu o creştere de 17.323% a veniturilor în perioada 2007-2011), SmartTel (locul 14, Bucureşti, plus 894%), TeamNet International (locul 16, Bucureşti, plus 870%), Crys Computers (locul 25, Bucureşti, plus 597%), Accesa (locul 28, Cluj-Napoca, plus 501%) şi Ingenio Software (locul 43, Bucureşti, plus 264%).

Preţurile la alimente, în atenţia Consiliului Concurenţei

Consiliul Concurenţei monitorizează preţurie la alimente, care au urcat semnificativ în ultimele luni, mai mult decat în UE, dar nu va declanşa o investigaţie pană nu va observa un trend mai lung, a declarat preşedintele instituţiei, Bogdan Chriţoiu, adăugand că nu doreşte scumpiri nejustificate. "Avem reflexul să ne uităm în trecut (...) şi vedem că preţurile alimentare în Romania au fost relativ ok, au crescut mai încet decat la produsele nealimentare şi mai încet decat în restul Europei. Acum nu mai este aşa. în ultimele luni preţurile alimentare au urcat mai mult decat î'n UE. Este un lucru la care trebie să fim atenţi, nu putem trage o concluzie după un interval aşa de scurt", a spus Chiriţoiu la conferinţa "Food Retail in Romania: Opportunities&Challenges", organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Romano-Germană, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din Romania şi Agenţia Mediafax. El a explicat că analizele Consiliului Concurenţei au de obicei un interval mai mare decat cateva luni, iar pentru declanşarea unei investigaţii eeste nevoie de o observaţie mai îndelungată. "Dar ne este tuturor frică că pe fondul secetei şi crizei internaţionale vor exploda preţurile în interior (...) Nu negăm că există o legătură între pieţele din Romania şi cele din UE sau preţurile globale. Trăim într-o piaţă globalizată (...) Dar nu vrem ca o criză de pe plan mondial să fie folosită pentru majorări nejustificate ale preţurilor", a explicat Chiriţoiu.

Scandal imens în Germania din cauza rezervei de aur

O curte federală din Germania a recomandat băncii centrale să deruleze audituri anuale şi să trimită echipe care să verifice direct rezervele de aur din alte ţări, inclusiv cele păstrate la Rezerva Federală din New York, potrivit CNBC. Pe langă New York, Bundesbank păstrează aur la Londra, Paris şi Frankfurt. Timp de decenii, Bundesbank s-a bazat doar pe confirmarea scrisă a rezervelor de aur de la New York, Londra şi Paris. Potrivit unui raport al curţii germane de audit, Bundesbank nu a derulat niciodată o verificare directă a aurului. Banca Germaniei pare, însă, destul de mulţumită să creadă pe cuvant alte bănci centrale în privinţa rezervelor sale de aur, notează CNBC. Instituţia a transmis că nu este de acord cu recomandarea curţii de audit, dar o va respecta. Bundesbank are dreptate cu privire la valoarea unei inspecţii directe, scrie CNBC. în realitate nu contează deloc dacă Rezerva Federală (Fed) din New York are în seifuri aurul Germaniei sau dacă acesta are puritatea necesară. Atata timp cat Fed afirmă că este acolo, este suficient pentru toate scopurile practice în care poate fi folosit. Poate fi vandut, utilizat ca garanţie, pentru stingerea unor pasive şi socotit la capitalul băncii, indiferent dacă există sau nu. Existenţa fizică a aurului ar conta doar dacă, de exemplu, Bundesbank ar vrea să-l folosească într-un scop practic, precum fabricarea de ceasuri, notează CNBC.

Grecia a suspendat toate exporturile de medicamente

Guvernul de la Atena, confruntat cu un deficit de aprovizionare în sectorul farmaceutic, a suspendat toate exporturile de medicamente, înaintea unei noi runde de reduceri de preţuri, potrivit cotidianului Kathimerini. Biroul Naţional pentru Medicamente, parte a Ministerului Sănătăţii de la Atena, a transmis scrisori guvernelor europene în care le cere să nu ia în calcul la stabilirea preţurilor din propriile ţări ultimele cotaţii reduse din Grecia. Decizia pune capăt unei crize care s-a agravat în Grecia în ultimii doi ani, după mai multe reduceri ale preţurilor care vizau diminuarea cheltuielilor din domeniul sănătăţii. Tăierile de preţ au transformat Grecia într-o locaţie importantă pentru cumpărarea de cantităţi mari de medicamente pentr reexport. Acest tip de comerţ este permis de reglementările UE care protejează mişcarea liberă a bunurilor. Situaţia ca un sfert din medicamentele livrate în Grecia să fie reexportate pe pieţe mai scumpe, precum Germania, a adus piaţa farmaceutică elenă la limită. Noile reduceri de preţuri ar trebui să aducă statului elen economii de circa 300 de milioane de euro pe medicamente generice.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.