Economic

Termen prelungit pentru predarea dosarelor de la CAS la ANAF

Raluca Manolache
3 oct 2012 1157 vizualizări
Termenul pentru predarea dosarelor cu persoanele fizice autorizate către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost prelungit

Reprezentanţii ANAF au anunţat, într-o videoncoferinţă organizată săptămana trecută, că termenul pentru finalizarea de transfer a datelor privind contribuţia la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate este de 5 octombrie şi nu de 30 septembrie, aşa cum s-a stabilit iniţial. Preşedintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea, Mihai Copaci, spune că la nivelul judeţului, 85% dintre dosare au fost deja transmise către Direcţia de Finanţe. “S-a constatat că Vrancea se află printre judeţele fruntaşe cu privire la predarea dosarelor. Termenul de predare s-a prelungit însă din cauza unor deficienţe apărute în ţară”, a precizat Copaci. Instituţia din sănătate trebuie să transmită toată baza de date cu privire la vrancenii care figurează în evidenţe cu statutul de persoane fizice autorizate şi contribuie lunar la Sănătate. Dosarele cuprind informaţii precum deciziile de impunere, hotărarile judecătoreşti pronunţate şi actele de executare silită întreprinse pană la sfarşitul lunii iulie. Această predare a documentelor se realizează deoarece începând cu data de 1 iulie, competenţa de administrare a contribuţiilor sociale de sănătate a revenit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vrancea. (R. MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.