Economic

Sejururi ieftine în staţiunile balneare

Ziarul de Vrancea
7 sep 2012 1311 vizualizări
Un pachet de şase nopţi poate fi cumpărat cu 330-360 de lei, iar nouă zile cu trei mese pe zi şi tratament costă între 710 lei şi 830 de lei de persoană

Hotelurile din staţiunile balneare lansează oferte speciale din 16 septembrie, prin care un pachet de şase nopţi poate fi cumpărat cu 330-360 de lei, iar nouă zile cu trei mese pe zi şi tratament costă între 710 lei şi 830 de lei de persoană, potrivit Organizaţiei Patronatelor din Turismul Balnear. Programele "O săptămană de refacere în staţiunile balneare", cu două variante - "Decada balnear" şi "Hai la băi!" - şi "Wellness balnear" sunt valabile pentru perioada 16 septembrie-10 decembrie 2012. Programele cuprind pachete de servicii de cazare, masă şi tratament în hoteluri de 2, 3 şi 4 stele. Programul "O săptămana de refacere" în varianta cu mic dejun include şase nopţi de cazare, două proceduri de tratament pe zi şi o consultaţie medicală la sosire, pe baza recomandării medicale, la un tarif pentru o persoană în cameră dublă de 330 de lei pentru un hotel de două stele şi 360 de lei pentru trei stele. Varianta cu aceleaşi servicii, dar cu două mese pe zi, costă 470 de lei la două stele şi 540 de lei la trei stele. Cei care aleg programul "Decada balneară" beneficiază de nouă nopţi de cazare, pensiune completă pe durata sejurului şi tratament minim şapte zile, cu cate două proceduri pe zi, plus o consultaţie medicală la începutul sejurului. Tarifele la un hotel de două stele sunt de 710 lei de persoană pentru un sejur, iar la o unitate de trei stele cresc la 830 de lei de persoană.  Programul "Hai la băi!" presupune şase nopţi de cazare cu pensiune completă, două proceduri pe zi (minim cinci zile de tratament) şi o consultaţie medicală. Pentru achiziţionarea acestui pachet este necesară recomandarea medicului şi o copie după talonul de pensie sau adeverinţa de plată la zi a asigurărilor sociale. Pentru hotel două stele preţul pachetului este de 625 de lei de persoană, iar la trei stele costul se ridică la 750 de lei. Programul "Wellnes balnear" include trei nopţi de cazare, dintre care două zile de demi-pensiune, o masă festivă, acces la piscine, saună, sală de sport, două proceduri de tip wellness, un masaj sau o şedinţă de întreţinere cosmetică. Pentru hotel trei stele pachetul costă 625 lei de persoană, iar pentru unul de patru stele turisttul trebuie să plătească 650 de lei. La program participă aproape 40 de hoteluri din staţiunile Amara, Băile Felix, Băile Herculane, Băile Olăneşti, Băile Tuşnad, Buziaş, Călimăneşti-Căciulata, Covasna, Ocna Sibiului, Pucioasa, Sangeorz-Băi, Saturn, Stana de Vale, Eforie Nord, Lacul Sărat, Slănic Moldova, Moneasa, Turda şi Vatra Dornei. Pentru a beneficia de serviciile de tratament este necesară o recomandare de la medicul de familie sau de la un medic specialist şi dovada plăţii asigurărilor de sănătate sau copie a talonului de pensie. Ofertele se pot procura de la orice agenţie de turism din ţară sau direct de la prestator.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.