Economic

Preţul alimentelor s-ar putea dubla

Ziarul de Vrancea
5 sep 2012 989 vizualizări
Organizaţia Oxfam consideră că scumpirea alimentelor de bază este determinată de schimbările climatice

Preţurile la alimentele de bază s-ar putea dubla în următorii 20 de ani, în raport cu 2010, din cauza schimbărilor climatice şi multiplicării fenomenelor extreme, însoţite de secete, inundaţii şi uragane, avertizează organizaţia Oxfam, relatează AFP. Într-un raport publicat miercuri, Oxfam consideră că efectele încălzirii climatice sunt "subestimate" fiindcă "schimbările evoluţiei lente a temperaturilor medii şi schemele de precipitaţii", global defavorabile agriculturii, vor dubla "pierderile culturilor cauzate de fenomene meteorologice extreme, mai frecvente şi mai intense". În 2030, apreciază ONG-ul, riscul crescut de secetă, asemănător celui care durează din iunie mai ales în Statele Unite - cel mai grav de o jumătate de secol - ar putea astfel ridica preţul porumbului cu "140 la sută în comparaţie cu preţul mediu al produselor alimentare" la această dată. "Aceasta se va adăuga la creşterea deja inevitabilă a preţurilor produselor alimentare preconizată de schimbările climatice", a punctat Clara Jamart, responsabilă de Agricultură şi alimentaţie la Oxfam, contactată de AFP. În Africa Australă, "secetele şi inundaţiile ar putea creşte cu 120 la sută preţul la consumul de porumb şi alte cereale secundare", arată în continuare studiul. Raportat la preţul actual, costul sacului de 25 de kilograme de făină de porumb (raţia minimă a unei familii pentru două săptămani) va trece de la 18 la 40 de dolari. Studiul -"Extreme Weather, Extreme Prices" (Vreme extremă, preţuri extreme) - se bazează pe cercetările Institutului de Studii de Dezvoltare de la Universitatea din Sussex (Marea Britanie) efectuate pentru Oxfam. Cercetătorii au aplicat scenariile fenomenelor extreme pe Africa Subsahariană şi fiecare dintre principalele regiuni din lume exportatoare de orez, porumb şi grau pentru a observa impactul posibil în 2030 asupra preţurilor la export şi pe pieţele interne. La export, preţul porumbului va creşte cu 177 la sută, al graului cu 120 la sută şi al orezlui rafinat cu 107 la sută. De altfel, "aplicaţia sugerează că unul sau mai multe fenomene climatice extreme survenite într-un singur an ar putea duce la creşteri de preţuri de o amploare comparabilă cu 20 de ani de creştere a preţurilor pe termen lung", relevă autorii. "Populaţiile cele mai sărace sunt cele care vor plăti acest preţ ridicat: în timp ce o familie franceză alocă în mediu 15 la sută din buget pentru hrană, în Africa subsahariană această parte poate ajunge pană la 50 sau 75 la sută", remarcă Clara Jamart. Grupul interguvernamental de experţi privind evoluţia climatică (GIEC, mandatat de către ONU) prevede o creştere a temperaturilor cu valori cuprinse între 2,5 şi 5 grade Celsius pană la sfarşitul secolului, însoţită "de fenomene climatice extreme fără precedent". În pofida angajamentelor sale, comunitatea internaţională nu reuşeşte să reducă emisiile de carbon responsabile de încălzirea atmosferei. Potrivit Băncii Mondiale, mai ales din cauza secetei din Statele Unite, preţurile porumbului şi seminţelor de soia au sărit cu 25 la sută şi respectiv cu 17 la sută din iunie pană în iulie şi tendinţa continua în august.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.