Economic

MOZAIC NATIONAL: Petrom a făcut un profit uriaş prin scumpirea repetată a carburanţilor

Ziarul de Vrancea
8 aug 2012 884 vizualizări
Caştigul companiei petroliere a urcat cu 16% pană la nivelul de 461,7 milioane euro, iar vanzările au avansat cu 19%

OMV Petrom a avut în primul semestru un profit net de 2,02 miliarde lei (461,7 milioane euro), în creştere cu 16%, după ce în al doilea trimestru caştigul a scăzut cu 29%, la 643 milioane lei (145,3 mil. euro), iar vanzările au urcat în primele şase luni cu 19%, la 12,2 miliarde lei (2,78 mld.euro). Vanzările din al doilea trimestru al acestui an au crescut cu 17%, la 6,197 miliarde lei (1,4 miliarde euro). În primul semestru al anului trecut, Petrom a consemnat un profit net de 1,744 miliarde lei, iar în al doilea trimestru de 903 milioane lei. Vanzările au însumat 10,271 miliarde lei în perioada ianuarie-iunie 2011, iar în al doilea trimestru acestea au fost de 5,293 miliarde lei. "În prima jumătate a anului 2012 am înregistrat o performanţă financiară îmbunătăţită comparativ cu perioada similară din 2011, datorită preţului marginal mai mare la ţiţei şi cursului de schimb valutar favorabil. Performanţa operaţională din T2/12 a fost afectată de producţia mai redusă de hidrocarburi ca urmare a declinului unor zăcăminte-cheie din Romania şi de oprirea, timp de şase săptămani, a rafinăriei Petrobrazi pentru a moderniza unitatea de distilare atmosferică şi în vid a ţiţeiului. Aceasta va permite procesarea întregii producţii de ţiţei a Petrom precum şi îmbunătăţirea randamentului distilatelor medii şi reducerea consumului de energie", a declarat în raportul financiar directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe. Ea a menţionat că în luna iunie Consiliul de Supraveghere al companiei a aprobat direcţiile strategice ale Petrom pentru 2021. "În continuare, ne păstrăm angajamentul de a realiza o performanţă durabilă şi de a ne concentra pe potenţialele oportunităţi de creştere în segmentul de Explorare şi Producţie. Acest lucru presupune continuarea programului nostru investiţional de ordinul a 0,8-1,2 miliarde euro anual, bazat pe premisele unor fundamente robuste de piaţă şi un mediu fiscal şi de reglementare favorabil investiţiilor", a afirmat Gheorghe. Grupul a înregistrat în primele şase luni un profit EBIT înainte de dobanzi şi impozite de 2,703 miliarde lei (615,7 milioane euro), cu 12% peste cel din perioada similară a anului trecut, de 2,416 miliarde lei. În al doilea trimestru, profitul EBIT al grupului a scăzut cu 26%, la 909 milioane lei (205,4 milioane euro), de la 1,224 miliarde lei în aceeaşi perioadă din 2011. Rezultatele prezintă rezultatele consolidate ale grupului Petrom, sunt neauditate şi întocmite conform standardelor internaţionale de raportare financiară. În primele şase luni, Petrom a investit 2,328 miliarde lei (530 milioane euro), cu 39% mai mult decat în prima jumătate a anului trecut, de 1,68 miliarde lei. în al doilea trimestru investiţiile au cumulat 1,18 miliarde lei (266,6 milioane euro), în scădere cu 13% faţă de aceeaşi perioadă din 2011. Bugetul de investiţii al OMV Petrom pentru acest an însumează 5,2 miliarde lei.

Ajutor de pană la 7.500 euro pentru fermierii afectaţi de secetă


Ministerul Agriculturii a pregătit mai multe măsuri printre care şi creşterea plăţilor la hectar sau ieftinirea energiei pentru irigaţii ca să combată efectele negative ale secetei

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) vrea să combată efectele secetei printr-un ajutor de minimis de 7.500 de euro pe exploataţie agricolă, creşterea plăţilor la hectar de la 132 euro la 170-180 euro şi ieftinirea energiei pentru irigaţii, cu 20%, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. "În discuţiile cu fermierii aceştia au spus că vor suplimentarea fondurilor pe suprafaţă în campania anului 2012-2013. Consider însă că un număr important de fermieri trebuie să beneficieze şi de acordarea unui ajutor de minimis pentru suprafeţele de culturi calamitate în această perioadă", a spus Constantin într-o conferinţă de presă. Beneficiarii schemei de minimis sunt fermierii persoane fizice care exploatează teren arabil şi au înfiinţat culturi în toamna anului 2011 sau în primăvara anului 2012. Ajutorul se acordă atat fermierilor înregistraţi în sistemul APIA şi care primesc şi plata pe suprafaţă dar şi feremierilor care nu sunt în acest sistem şi care au suprafeţe mai mici de un hectar. Constantin a spus că numărul estimat al beneficiarilor de ajutor de minimis este de 558.000 de fermieri, iar suprafaţa care se estimează a fi acoperită este de circa 2 milioane de hectare de teren arabil din totalul de 9 milioane de hectare la nivel naţional. Suma maximă a ajutorului financiar este de maxim 7.500 de euro pe exploataţie, iar resursele financiare estimate a fi alocate de la bugetul de stat sunt în jurul a 40 de milioane de euro. "A doua măsură se referă la creşterea plăţilor complementare pe suprafaţă. După cum ştiţi, un număr de peste un milion de fermieri au făcut cereri în primăvara acestui an pentru a primi sprijinul pe suprafaţă, pentru o suprafaţă care se apropie de 9 milioane de hectare", a spus ministrul. El a afirmat că anul trecut sprijinul pe suprafaţă a fost de 132 de euro la hectar, iar fermierii au solicitat, pentru a combate efectele secetei şi pentru a compensa pierderile înregistrate, un sprijin cat mai mare pentru campania 2012-2013. "De la bugetul de stat acest sprijin poate fi realizat atingand chiar plafonul maxim admis de Comisia Europeană, adică sprijinul mediu pe care îl primeşte un fermier din Uniunea Europeană, adică aproximativ 170-180 de euro pe hectar", a mai spus ministrul. Potrivit lui Constantin, fondurile pentru sprijinul pe suprafaţă alocate Romaniei în 2007, de la UE şi bugetul de stat, au fost de 640 de milioane de euro, iar în 2012-013 fondurile care se estimează a fi plătite sunt de 1,4 miliarde de euro.

Confuzie în jurul taxei de primă înmatriculare

Premierul Victor Ponta i-a solicitat ministrului Mediului, Rovana Plumb, o informare privind situația taxei de primă înmatriculare auto, după ce a constatat că la nivelul ministerului există "o confuzie" legată de plata acestei taxe. "Am avut astăzi o discuție cu doamna ministru și înțeleg că la nivelul ministerului e încă un tip de confuzie, pentru că, într-un fel, s-a spus că nu s-a mai plătit taxa. Înțeleg că în realitate, totuși, s-a plătit, așa încat pentru ședința de Guvern, aștept o notă de informare, pentru că nu putem să luăm decizii fără a ști exact ce s-a întamplat și în ce situație suntem”, a declarat, ieri, Ponta. El a precizat că fost informat de ministrul Mediului de faptul că există o procedură de infringement la adresa Romaniei pe această temă. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, marţi, că taxa de primă înmatriculare, suspendată de fostul Guvern la începutul anului, ar putea fi introdusă din nou începand cu luna septembrie, însă cuantumul acesteia va fi mai redus şi calculat în funcţie de tipul de emisii al vehiculului. În luna ianuarie, Guvernul a decis ca taxa de primă vanzare a maşinilor înmatriculate înainte de 2007 să fie suspendată pană la începutul anului viitor, urmand ca persoanele care au plătit deja această taxă să primească banii înapoi. În ordonanţa de suspendare a taxei auto de primă vanzare se arăta că, prin această măsură, bugetul Fondului pentru mediu a fost privat de 336 milioane lei, reprezentand veniturile care ar fi fost obţinute prin impunerea la plată a tuturor autovehiculelor înmatriculate rulate, pentru care este transcris dreptul de proprietate. O altă pierdere de venituri, estimată la 240 milioane lei, era indicată din reducerea valorii taxei auto cu pană la 25%. Taxa auto a fost introdusă de Guvern în luna aprilie 2008, fiind calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte, pe baza capacităţii cilindrice şi emisiilor de dioxid de carbon.

Georgescu evită să se pronunţe asupra menţinerii ţintei de creştere

Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a evitat să spună, la finalul negocierilor cu FMI de la Palatul Victoria, dacă Guvernul îşi mai menţine pentru acest an ţinta de creştere economică de 1,5% din PIB, menţionand doar că prognoza de deficit bugetar nu va fi modificată. La sfarşitul discuţiilor de la Palatul Victoria cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, la care a participat şi premierul Victor Ponta, ministrul Finanţelor a fost întrebat de jurnalişti dacă a discutat cu oficialii Fondului despre revizuirea ţintei de creştere economică şi deficit bugetar, el evitand însă un răspuns direct legat de avansul Produsului Intern Brut şi făcand referire numai la deficitul bugetar. El a arătat că la sfarşitul acestei săptămani va fi negociat textul scrisorii de intenţie, astfel încat să se ajungă la un consens asupra formulărilor şi cifrelor din document. "Deficitul bugetar-ceea ce interesează şi agenţii economici, şi populaţia în primul rand-rămane şi ca procent din PIB la acelaşi nivel, de 2,2%, şi în termeni absoluţi, ca sumă reprezentată în miliarde de lei. Scrisoarea de intenţie ne va fi înmanată vineri de partenerii noştri internaţionali, iar în cursul zilei de vineri şi apoi sambătă şi probabil şi duminică vom discuta pe text şi vom ajunge la un consens pe toate formulările şi cifrele. Pot să spun că nu avem modificări în ceea ce priveşte deficitul bugetar", a spus Georgescu. La insistenele jurnaliştilor dfacă Guvernul ia în considerare o revizuire în jos a ţintei de creştere economică, ministrul Finanţelor a răspuns că acea ţintă este "o premisă" care ajută la construcţia bugetului. În luna iunie, Banca Mondială a înrăutăţit prognoza de creştere economică a Romaniei pentru acest an de la 1,5%, nivel estimat anterior, la 1,2%, şi a avertizat că ţările în dezvoltare trebuie să se pregătească pentru o perioadă lungă de volatilitate la nivel global şi "vremuri mai grele". Ultimele prognoze de la FMI şi Comisia Europeană privind creşterea economică a Romaniei în acest an sunt, la acest moment, uşor mai ridicate decat proiecţia Băncii Mondiale. Astfel, FMI se aşteaptă la un avans al PIB de 1,5%, iar Comisia Europeană de 1,4%. Pentru anul următor, Banca Mondială a redus uşor estimarea de creştere economică a Romaniei, de la 3%, cat anticipa în ianuarie, la 2,8%. Instituţia internaţională se aşteaptă la o accelerare a activităţii economice în 2014, cu un avans de 3,4%. Pe da altă parte, experţii FMI vor accepta o creştere economică mai mare de 1% pentru acest an, în ciuda producţiei agricole slabe şi a încetinirii economice din zona euro, iar PIB-ul nominal estimat va scădea uşor faţă de actuala prognoză, de la 607,5 la 607,3 miliarde lei, pe un deflator în creştere de la 3,3 la 4% "Un deflator mai mare va presupune şi o inflaţie mai mare la final de an faţă de prognoza actuală a BNR, de 3,2%. Oricum, BNR a dat un semnal că prognoza nu a încorporat anumite evoluţii care se vor resimţi în inflaţie", au explicat surse apropiate negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional.

O companie străină va produce în Maramureş piese pentru Airbus sau Boeing

Producătorul de piese din aluminiu UACE Maramureş va exporta structuri metalice către companii precum Airbus, Alenia şi Boeing, după dezvolarea facilităţilor de producţie printr-o investiţie finanţată de BERD cu 25 milioane euro. Universal Alloy Corporation Europe SRL din Dumbrăviţa, judeţul Maramureş, face parte din divizia de inginerie aerospaţială a grupului elveţiano-austriac Montana Tech Components. Investiţia vizează dezvoltarea facilităţilor de producţie de piese pentru aeronave şi va conduce la asamblarea de produse cu o valoare adăugată mai ridicată, dar şi la eficientizarea operaţiunilor companiei. În urma finalizării proiectului, UACE va putea oferi producătorilor de aeronave, precum Airbus, Alenia sau Boeing, piese de structură metalică produse în Romania, potrivit unui comunicat transmis miercuri de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). "Cererea pentru piese pentru aeronave va creşte odată cu industria transporturilor aeriene, estimată la aproape 5% pe an în următorii 15-20 de ani, la nivel global, potrivit celor mai mari producători de profil. Astfel se va menţine o cerere solidă pentru avioane noi, deci şi pentru piesele din aluminiu produse de UACE pe termen mediu şi lung", a declarat în comunicat directorul general al companiei, John Ball. BERD a anunţat în luna iunie că finanţarea de 25 milioane euro pentru UACE este destinată unui proiect de 60 milioane euro, diferenţa urmand să fie acoperită de companie din fonduri proprii.

Pfizer va plăti 60 milioane dolari pentru a stinge o investigaţie

Pfizer, cel mai mare producător de medicamente din lume după vanzări, va plăti 60 milioane de dolari autorităţilor din Statele Unite pentru a opri o investigaţie federală privind darea de mită şi diverse "atenţii" către medici din China şi Croaţia pentru a prescrie produsele companiei. Pfizer a fost acuzată că a mituit medici, administratori de spital şi oficiali ai autorităţilor de reglementare din mai multe ţări europene şi asiatice pentru a promova medicamente produse de companie, potrivit WSJ.com. Autorităţile americane au descoperit dovezi că grupul farmaceutic a răsplătit cei mai "performanţi" medici din China cu telefoane mobile şi seturi de ceai, iar medicii croaţi au primit bani cash şi au călătorit în străinătate pe banii companiei, potrivit documentelor depuse în instanţa de judecată, citate de Wall Street Journal în ediţia online. Anchetatorii americani au afirmat de asemenea că mai multe divizii ale Pfizer au încercat să ascundă neregulile prin înregistrarea acestor plăţi drept cheltuieli legitime, precum instruirea angajaţilor, cheltuieli de transport sau divertisment. Compania a încheiat o înţelegere cu autorităţile, acceptand să plătească o amendă de 15 milioane de dolari şi să returneze profiturile obţinute ilicit. Acordul nu presupune admiterea sau respingerea acuzaţiilor.

Jumătate dintre romani sunt consumatori de bere

Aproape jumătate dintre romani (46%) au consumat bere în ultima lună, iar 49% dintre aceştia spun că berea nu le lipseşte din frigider, mai ales în perioada verii, potrivit unui studiu al GfK la solicitarea Asociaţiei Berarii Romaniei. Într-un clasament al produselor care nu lipsesc din frigider vara, berea se situează chiar înaintea unui produs popular în timpul sezonului cald cum este îngheţata, potrivit asociaţiei. Pe primul loc din punct de vedere al persoanelor care au consumat în ultima lună bere se situează bucureştenii, ei afirmand în proporţie de 76% că aceasta nu le lipseşte din frigider, mai ales pe perioada verii. Pe următorul loc în clasament se află Muntenia, unde 58% dintre locuitori spun că berea este nelipsită din frigidere, regiune urmată de Oltenia, cu 56%. Datele se referă la persoane cu varsta de peste 18 ani care au consumat bere în ultima lună. Studiul a fost efectuat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, de 1.024 persoane, bărbaţi şi femei, cu varsta peste 18 ani, iar perioada în care s-a derulat studiul a fost mai - iunie 2012.

Criza a redus semnificativ influenţa sindicatelor

Sindicatele din sudul zonei euro, din ţări precum Grecia şi Spania, au pierdut masiv din influenţă de la începutul crizei datoriilor, în urma noilor legi adoptate pe piaţa muncii, la insistenţele UE, FMI şi BCE, în numele competitivităţii economice, potrivit unei analize prezentate de WSJ.com. Scopul modificărilor la lege a fost remedierea unui dezechilibru considerat de experţii Comisiei Europene, ai Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Centrale Europene drept una dintre cauzele de bază ale crizei datoriilor de stat din zona euro: creşterea salariilor fără o îmbunătăţire corespunzătoare a productivităţii, după introducerea monedei unice, în ţări precum Grecia, Portugalia, Spania sau Italia, care a provocat şi adancit un deficit de competitivitate economică în raport cu Germania şi celelalte economii solide din uniunea monetară. O bună parte din "vina" pentru creşterea disproporţionată a salariilor a fost atribuită acordurilor colective negociate de sindicate la nivel de sector economic. Oficialii UE, BCE şi FMI vor acum să "descentralizeze" sistemele de negociere a salariilor din aceste ţări, să permită fiecărei firme să stabilească nivelul compensaţiilor financiare prin negociere directă cu fiecare angajat, în funcţie de productivitate.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.