VIDEO | Mărire şi decădere: Fabrica de Chimicale Mărăşeşti, 110 ani de istorie demolată
Fabrica de Chimicale din oraşul Mărăşeşti a fost înfiinţată în urmă cu peste 122 ani, însă a fost demolată în anul 2011. Arhivistul Florin Marian Dîrdală ne propune o incursiune în timp până în 1901 la actul constitutiv al vestitei fabrici. Fabrica poate fi considerată un model de afacere în perioada interbelică, când număra 300 de lucrători care aveau la dispoziţie grădiniţă pentru copii, sală de festivităţi şi chiar cameră pentru musafiri. Produsele sale ajungeau până şi în SUA.
VIDEO:FocusTV
Din vestita Fabrică de Chimicale din Mărăşeşti a rămas din anul 2011, de când a fost demolată în totalitate, doar o palidă amintire. Îşi mai aduc aminte de ea doar cei care au lucrat efectiv în fabrică sau cei care, trecând de atâtea ori cu maşina pe lângă colosul industrial, au văzut cum de la an la an uzina se transformă într-o ruină. Florin Marian Dîrdală, arhivist la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vrancea, ne propune un scurt istoric al acestei reprezentative fabrici din judeţul Vrancea. Acesta a găsit mai multe documente de arhivă din perioada interbelică în care sunt prezentate atât informaţii generale despre fabrică, precum şi câteva imagini inedite.
„În renumitul orăşel Mărăşeşti, la cinci minute de gară, pe stânga era situată Fabrica Chimică Mărăşeşti cu o linie de garaj care-i permitea să încarce şi să descarce toate produsele fabricate precum şi înmagazinarea materiilor prime. Construcţia a început în anul 1899 sub primul ei director Iosef Hertz, în colaborare cu Firma Zalatmaer Schwefelchies Industrie Act Gesellschaft din Budapesta”, ne-a relatat Florin Marian Dîrdală.
Atunci aveam investitori cu scutiri de taxe, acum …
Actul constituiv propriu zis al fabricii avea să fie semnat pe 17 decembrie, 1901 de către Iosef Hertz, Em. Culoglu, Jean de Sandor şi Paul Szecsi ambii prin procuratorul Josef Loebel, E. Wol FF şi Jules Goldschmidt. Ulterior la capitalul ei au contribuit şi alte societăţi implicit Banca Comercială Romană. Numele străine ale semnatarilor indică faptul că România începutului de secol XX era una prosperă care atrăgea investitorii de diferite naţionalităţi, însă prepondorent evrei.
„În timpul Primului Război Mondial, ca mai toate întreprinderile din regiunile unde au fost lupte, fabrica a fost distrusă în bună măsură de armatele de ocupaţie. Din această cauză, fabrica a suportat pierderi considerabile, încât după terminarea războiului a fost necesară o reparare generală. Au fost comandate din nou majoriatea maşinilor şi utilajelor, s-a renovat clădirea după ultimele cerinţe ale tehnicii vremii. De asemenea, fabrica era scutită de orice fel de impozit către stat, judeţ ori comună”, ne-a mai spus Florin Marian Dîrdală.
Fabrica Mărăşeşti, un veritabil complex industrial
a – Clădirea în care se producea cleiul din oase,
b – Clădirea în care se extrăgea grăsimea din oase
c – corpul unde se făcea uscarea, tăierea şi înmagazinarea cleiului
La început, fabrica producea numai clei, făină de oase şi de coarne, întrebuinţat pentru îngrăşăminte agricole, gelatină comestibilă şi industrială, superfosfat, însă cu timpul activitatea întreprinderii avea să se extendă. De exemplu, societatea producea şi distribuia curent locuitorilor din Mărăşeşti şi spitalului din localitate.
Fabrica nu era formată dintr-un singur corp, aceasta fiind un adevărat complex industrial. Pe lângă corpurile destinate directorului, subdirectorului, dactilografului, magazionerului, etc., mai funcţionau două camere ca laboratoare chimice, casa cazanelor, acolo unde erau mai multe cazane mari cu vapori folosite pentru extragerea grăsimii din oase. Totodată, zona industrială mai cuprindea şi casa maşinilor, unde funcţionau mai multe utilaje şi turbine de aburi de mărimi considerabile.
Pe lângă cele amintite mai sus, fabrica mai dispunea de câteva încăperi pentru împachetarea şi depozitarea produselor. La începutul anilor 1920, fabrica număra 300 de lucrători, după cum reiese din documentele de arhivă. Din aceleaşi documente aflăm că produsele fabricii ajungeau până în Statele Unite ale Americii, când în 1937 peste 300 de tone de făină de oase treceau Atlanticul pentru a fi cumpărate de americani.
„Fabrica a construit pentru angajaţi încă din perioada interbelică o grădiniţă, o sală de mese, o sală de festivităţi, o cameră pentru musafiri şi funcţionari, sere de flori etc. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu toate condiţiile grele existente, fabrica nu şi-a redus capacitatea de producţie, înregistrând sub directorii Manole Neţea şi Aurel Habă progrese apreciabile”, a mai adăugat arhivistul.
Comuniştii au întreţinut-o, capitaliştii au demolat-o
Odată cu venirea comuniştilor, cu naţionalizarea, fabrica intră în proprietatea statului însă se bucură de o atenţie deosebită din partea autorităţilor vremii. Industria chimică avea să beneficieze de o atenţie încă şi mare în intervalul 1968-1979, când din totatul sumelor de bani alocate industriei, 12% erau viraţi către cea chimică. După 1990, în buna tradiţie postdecembristă, fabrica şi-a închis porţile, fiind adusă cu timpul la stadiul de…amintire. Dacă în ţările din occident, cu atât mai mult în cele în care comunismul nu a existat vreodată, sunt afaceri care datează chiar şi de sute de ani, acestea fiind duse mai departe din generaţie în generaţie, la noi iată că multe firme cu tradiţie dispar din motive… pur româneşti. (Sorin TUDOSE)
Text republicat în Ziarul de Vrancea-prima publicare 08 iulie 2012
