Economic

Firmele pot emite facturi, chitanţe şi bonuri în format electronic

Mihai Boicu
1 aug 2012 2117 vizualizări
Pentru aceasta, companiile trebuie să dispună de condiţiile tehnice cerute de lege privind emiterea documentelor şi stocarea acestora u cheltuielile legate de modificarea sistemelor informatice utilizate sunt amortizabile pe o perioadă de trei ani

Facturile electronice, chitantele şi bonurile fiscale emise în formă electronică au din 27 iulie un regim juridic reglementat de lege.
Agenţii economici pot emite documente în format electronic pentru activităţile comerciale pe care le fac, potrivit Legii 148/2012, privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice. Această lege stabileşte regimul juridic al documentelor în format electronic ce conţin date privind operaţiunile economice de schimb sau vanzarea de bunuri ori servicii între persoanele care emit şi primesc facturi, bonuri fiscale sau chitanţe în formă electronică. Persoana fizică sau juridică ce emite facturi poate să opteze pentru emiterea acestora în formă electronică, cu garanţia autenticităţii, originii şi integrităţii conţinutului. „Factura în formă electronică va respecta conţinutul stabilit de actele normative speciale şi va conţine marca temporală care certifică momentul emiterii şi semnătura electronică a emitentului facturii. Certificatul aferent semnăturii electronice va conţine informaţii privind identificatorul fiscal şi numărul înregistrării la Ministerul Finanţelor Publice”, informează Direcţia de Finanţe. Agenţii economici trebuie să îndeplinească mai multe condiţii pentru a emite facturi în formă electronică , printre care aceea de a dispune de mijloace tehnice corespunzătoare pentru garantarea securităţii, fiabilităţii şi continuităţii serviciilor de prelucrare a datelor în formă electronică, să folosească persoane de specialitate şi să fie în măsură să gestioneze şi să arhiveze toate informaţiile. De menţionat că o factură emisă deja pe hartie poate fi convertită în format electronic de către prestatorii de servicii specializaţi, cu condiţia să se menţioneze că este conformă cu originalul.


Cheltuielile cu tehnica se amortizează în trei sau cinci ani


Prevederile pentru facturi sunt valabile şi pentru chitanţele în formă electronică. Bonurile fiscale emise de casele de marcat şi bonurile emise de terminalele automate bancare în formă electronică, stocate la emitent, au acelaşi regim juridic ca şi cele emise pe suport hartie. „Cheltuielile înregistrate de persoanele care emit, transmit sau arhivează facturi, chitanţe şi bonuri fiscale în formă electronică, cheltuielile efectuate cu investiţiile pentru dotări şi alte utilităţi necesare desfăşurării acestei activităţi sunt amortizabile pe o perioadă de cinci ani de la prima înregistrare ca utilizator de factură în formă electronică”, precizează reprezentanţii Finanţelor. Cheltuielile legate de modificarea şi perfecţionarea sistemelor informatice utilizate în activitatea de facturare electronică sunt amortizabile pe o perioadă de trei ani. O lege care conţinea prevederi similare despre factura emisă în format electronic a fost abrogată în 2009 pentru că încălca normele europene în materie de TVA, dar şi pentru că factura electronică era deja reglementată în Codul Fiscal. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.