Economic

Mozaic economic: Moody’s a retrogradat ratingul Hidroelectrica

Ziarul de Vrancea
28 iun 2012 643 vizualizări
Moody’s a retrogradat joi ratingurile Hidroelectrica pentru datorii pe termen lung şi pentru default cu două trepte, la nivelul "Caa1", cu perspectivă negativă, şi a retras totodată calificativele, ca urmare a intrării în insolvenţă a companiei.

 Decizia de revizuire în scădere a ratingurilor finalizează procedura de evaluare începută pe 20 iunie 2012, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. "Retrogradarea cu două trepte a ratingurilor Hidroelectrica la nivelul Caa1 vine după confirmarea intrării voluntare în insolvenţă a companiei, de către Tribunalul Bucureşti, pe 20 iunie 2012", a declarat Richard Miratsky, vicepreşedinte la Moody’s. El a arătat că ratingul "Caa1" reflectă riscul semnificativ de default (încetare de plăţi) şi lipsa de predictibilitate a evoluţiilor viitoare la Hidroelectrica, în cadrul procedurilor de insolvenţă

Vanzările de aparate de aer condiţionat urcă la 15 milioane de euro

Vanzările de aparate de aer condiţionat vor creşte în acest an cu 14%, la 15 milioane de euro, şi cu 7% în volum, la circa 58.000 unităţi, estimează lanţul de retail electro-IT Flanco. Evoluţia este determinată de creşterea numărului de locuinţe noi şi de schimbarea profilului cumpărătorului, interesat în mai mare măsură de servicii suplimentare, precum garanţii extinse sau instalarea echipamentelor, potrivit companiei. "Peste 55% din vanzările de aparate de aer condiţionat dintr-un an se înregistrează doar în lunile iunie şi iulie. Achiziţia acestui tip de produse stă încă sub semnul cumpărăturilor sezoniere, de necesitate", a declarat Cătălin Marin, product management director Flanco. Alt criteriu de alegere a produselor este reprezentat de tehnologiile moderne de care dispun aparatele de aer condiţionat. Tehnologia inverter, filtrele Full HD, ventilaţia 3D şi curăţarea automată a filtrelor scad cheltuielile de întreţinere, dar mai ales costurile de consum energetic, cu pană la 50%. Aproape trei sferturi din totalul aparatelor vandute în acest an vor avea o putere de 12.000 BTU, estimează Flanco. Compania notează că în ultimele două săptămani vanzările de aparate de aer condiţionat în reţeaua proprie s-au triplat faţă de perioada anterioară. Cel mai bine vandute produse sunt cele de capacitate de 12.000 BTU, cu preţuri între 1.200 lei şi 1.400 lei.

Google a lansat o tabletă de 200 de dolari

Google a prezentat miercuri seară, la San Francisco, prima tabletă dezvoltată de companie, Nexus 7, cu ecran de 7 inci şi preţ de pornire de 199 de dolari, care ar trebui să pună probleme produselor din aceeaşi categorie de preţ şi să crească popularitatea Android pe o piaţă dominată de Apple iPad. Tableta va rula cea mai nouă versiune a sistemului de operare Android, denumită Jelly Bean, a anunţat compania la Google I/O, conferinţa anuală cu dezvoltatorii găzduită la San Francisco, transmite Bloomberg. Google a prezentat totodată Nexus Q, un dispozitiv în formă de sferă, "pentru sufragerie", care poate reda muzică şi filme de pe internet şi se conectează cu alte electronice Android compatibile din casă. După ce s-a impus pe piaţa smartphone-urilor prin sistemul de operare Android, Google vrea să intre în forţă pe segmentul tabletelor, estimat la 66,4 miliarde de dolari pe an. Deşi pe piaţă există deja tablete bazate pe Android, produse de companii precum Samsung, Asus, Motorola Mobility sau Amazon.com, iPad-ul de la Apple domină încă vanzările, cu o cotă de piaţă estimată la peste 60% anul trecut. Segmentul premium al pieţei tabletelor se va aglomera în această toamnă cu un nou jucător care se anunţă competitiv, Microsoft Surface. Compania din Redmond marchează astfel o schimbare radicală de strategie, producand pentru prima dată un computer. Surface va rula Windows 8, iar preţul tabletei nu este cunoscut încă, dar ar trebui să fie competitiv cu iPad. Tableta Google atacă însă segmentul de preţ 200 de dolari, unde cel mai de succes produs este Kindle Fire (Amazon.com), care rulează o versiune puternic modificată a Android. Nexus 7 ar putea reprezenta numai rampa de lansare a gamei Nexus pe segmentul tabletelor, Google pregătind probabil un produs care să intre în competiţie directă cu iPad. Cea mai recentă variantă a tabletei Apple porneşte de la 499 de dolari. PC-ul tabletă al Google va fi disponibil din luna iulie şi este produs în parteneriat cu grupul taiwanez Asustek Computer, cunoscut ca Asus. Produsul are ecran de 7 inci şi procesor Tegra 3 cu patru nuclee produs de Nvidia, sistem de operare Android 4.1 Jelly Bean, 8 GB de stocare pentru varianta de 199 de dolari, respectiv 16 GB pentu modelul de 249 de dolari, potrivit Engadget.com. Procesorul, ecranul de calitate şi alte elemente hardware sunt caracteristice unor produse mai scumpe, notează Engadget, iar Google plusează cu un voucher de 25 de dolari care poate fi folosit pe magazinul de aplicaţii Google Play. Odată cu tableta, Google Play va introduce funcţii prin care clienţii vor putea cumpăra filme, emisiuni TV şi reviste. Nexus 7 este disponibilă pentru precomandă în SUA, Canada, Marea Britanie şi Australia.

Aviz pentru listarea la Bursă a 15% din acţiunile Transgaz

Guvernul a avizat începerea procedurilor de listare la Bursă a unui pachet de 15% din acţiunile deţinute de stat la compania Transgaz (TGN), printr-un memorandum aprobat în şedinţa de miercuri a Executivului. "Memorandumul prevede derularea proiectului de ofertă publică secundară de vanzare acțiuni emise de Transgaz pe piața de capital. Guvernul a aprobat acest memorandum prin care se scoate la vanzare pe piața de capital un pachet de 15% din acțiunile deținute la Transgaz Mediaş", a informat Executivul. Memorandumul este aprobat în contextul în care Ministerul Economiei a lansat recent în dezbatere un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care perioada de listare la bursă a unor acţiuni la companii de stat este extinsă cu un an, pană în 31 decembrie 2013. Într-un interviu acordat săptămana trecută presei străine, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul nu va reuşi, probabil, să respecte unele termene convenite cu Fondul Monetar Internaţional privind vanzarea de participaţii la companiile de stat, deoarece disputele politice dintre preşedinte şi premier întarzie procesul. "Am progresat foarte mult în pregătirea vanzării de acţiuni Transgaz, dar nu vom reuşi probabil să o realizăm pană la sfarşitul lunii iunie (...) Există un puternic conflict la nivel politic între mine şi preşedinte, pentru că venim din partide diferite, şi există şi un conflict personal pentru că bătălia se dă cu toate armele", a spus Ponta. În luna mai, FMI a anunţat că programul de privatizare a "derapat", unele licitaţii eşuand pentru că nu au fost bine pregătite, iar Fondul a decis să se concentreze pe şase companii, respectiv Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz şi ofertele publice la Tarom şi CFR Marfă. Luna aprilie a fost termen pentru vanzarea la bursă a 15% din acţiunile Transgaz, însă pană acum a fost selectat doar intermediarul operaţiunii. în ultima scrisoare de intenţie convenită cu FMI, termenul de începere a procedurilor de listare a fost amanat pană la finele lunii iunie.

Am coborat abrupt în topul transparenţei imobiliare

Romania a coborat din 2010 cu opt poziţii în topul transparenţei în sectorul imobiliar, de pe 32 pană pe locul 40 dintr-un total de 97 de pieţe, evaluate în funcţie de 83 de criterii şi caracteristici, de la disponibilitatea informaţiilor pentru investitori şi calitatea serviciilor la cadrul legal. Studiul este realizat odată la doi ani de grupul american Jones Lang LaSalle, specializat în servicii financiare şi de consultanţă pentru piaţa imobiliară. Romania a înregistrat, în perioada 2010-2012, una dintre cele mai semnificative creşteri a indicelui transparenţei pe piaţa imobiliară, în principal datorită îmbunătăţirii procedurilor de înregistrare a proprietăţilor, reiese din raportul transmis joi de grup. Topul transparenţei în imobiliare continuă să fie dominat de ţările anglofone. SUA ocupă prima poziţie, urmată de Marea Britanie şi Australia. Poziţia a patra este ocupată de Olanda, iar pe cinci şi şase se regăsesc Noua Zeelandă, respectiv Canada. Clasamentul continuă cu Franţa, Finlanda, Suedia şi Elveţia. În Europa Centrală şi de Est, cel mai bine poziţionat stat este Polonia, care se regăseşte pe locul 19, urmată de Austria (22), Cehia (24), Ungaria (26), Slovacia (36), Romania (40), Croaţia (51), Bulgaria (57), respectiv Ucraina pe locul 61.

Optimism în toate sectoarele

Managerii companiilor se aşteaptă pentru perioada iunie - august la creşterea activităţii în construcţii şi comerţul cu amănuntul şi la un avans moderat în industria prelucrătoare şi servicii, faţă de cele trei luni anterioare, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Concluziiile au fost obţinute prin intermediul unor anchete de conjunctură, în urma estimărilor făcute de manageri cu privire la tendinţele activităţii economice. Anchetele indică soldul conjunctural, obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă. Astfel, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural plus 8%). Pentru unele dintre activităţi se va înregistra tendinţă de creştere în ceea ce priveşte estimarea producţiei - fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (sold conjunctural plus 31%), fabricarea băuturilor (sold conjunctural plus 29%) şi fabricarea altor produse din minerale nemetalice (sold conjunctural plus 24%). Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată (sold conjunctural plus 7%), iar în ceea ce priveşte numărul de salariaţi se estimează o relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de 0% pe total industrie prelucrătoare.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.