Economic

Avem cel mai instabil sistem fiscal din Europa

Ziarul de Vrancea
28 iun 2012 880 vizualizări
Principalele nemulţumiri ale contribuabililor sunt: frecvenţa schimbărilor legislative şi durata excesivă a litigiilor fiscale

Gradul de incertitudine privind sistemul fiscal, în special ca urmare a schimbărilor legislative frecvente şi calităţii relaţiei cu autorităţile fiscale, este, în Romania, unul dintre cele mai ridicate din regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, potrivit unui studiu realizat de Deloitte. Informaţia este inclusă în prima ediţie a raportului "Gradul de certitudine fiscală - un studiu despre relaţia dintre companii şi autorităţile fiscale" în 24 de state din EMEA. "Deşi rezultatele arată că în majoritatea ţărilor companiile au o relaţie bună cu autorităţile fiscale locale, gradul general de incertitudine reprezintă un motiv de îngrijorare: unul din doi respondenţi consideră că incertitudinea fiscală din ţara lor are un impact şi chiar afectează operaţiunile companiei pe care o reprezintă", se arată într-un comunicat al Deloitte. Studiul analizează totodată gradul în care autoritățile locale implementează sistemele informatice la nivel operaţional, modul în care respondenţii din diverse ţări percep disensiunile cu autorităţile locale şi sistemul de soluţionare fiscală anticipată. "Acum trei ani, Deloitte Tax lansa raportul Fiscalitatea romanească - Radiografia unei reforme incomplete, care prezenta o parte dintre provocările semnalate de marii contribuabili din Romania. Identificam atunci două neajunsuri importante care contrabalansau avantajele competitive ale sistemului fiscal romanesc (în principal cota unică de 16%). Aceste neajunsuri erau incertitudinea cauzată de frecvenţa modificărilor legislative şi calitatea relaţiei cu autorităţile fiscale (inclusiv transparenţa, nivelul de pregătire şi disponibilitatea acestora). Din păcate, aceleaşi preocupări se regăsesc şi în studiul actual, de data aceasta accentuate de comparaţiile de cele mai multe ori nefavorabile nouă cu percepţia mediului de afaceri din restul regiunii", a declarat Alexandru Reff, partener coordonator Deloitte Tax & Legal Romania. El a precizat că Romania este menţionată în raport de cele mai multe ori în zona nemulţumirilor extreme. "Întrucat raportul prezintă date statistice pentru cele 24 de ţări studiate, menţionarea frecventă a Romaniei nu poate să ne bucure, fiind expresia situării noastre constante în zona nemulţumirilor extreme şi nu mediane. Este cazul în special cand este vorba de calitatea generală a relaţiei cu autorităţile fiscale, eficacitatea recursurilor administrative, încrederea într-un tratament echitabil din partea fiscului în caz de dispută, plangerile împotriva tratamentelor incorecte sau neprofesioniste, impactul incertitudinii fiscale şi modificarea abordărilor fiscului în absenţa unor schimbări legislative. Se confirma încă o dată că sistemul fiscal romanesc necesită reformare suplimentară", a precizat Reff. Gradul de incertitudine fiscală din EMEA variază considerabil de la ţară la ţară. Unul din doi respondenţi consideră că incertitudinea regimului fiscal din ţara de origine are impact sau chiar afectează operaţiunile companiilor pe care le reprezintă. Acest sentiment este mai puternic în Ungaria, Kenya, Polonia, Portugalia şi Romania. Principala cauză este frecvenţa schimbărilor legislative, indicată de aproape o treime dintre respondenţi. Pe locul doi se află durata excesivă a litigiilor fiscale (12,4%), urmată de lipsa de consistenţă de care dau dovadă autorităţile la nivel de doctrină şi norme metodologice (12,1%).  Nivelul de încredere este cel mai ridicat în Elveţia, consideră 80% dintre respondenţi. La polul opus se situează Ungaria, Polonia, Romania şi Rusia, cu cel mai mare grad de incertitudine, conform opiniilor a peste 55% dintre respondenţi.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.