Economic

Un exemplu fericit!Producătorul de ceaiuri Plafar a ieşit din insolvenţă

Ziarul de Vrancea
27 iun 2012 981 vizualizări
“Planul de Reorganizare al Plafar SA reprezintă o premieră în Romania, în sensul că este primul plan în mai bine de 17 ani de cand există legea insolvenţei prin care s-a reuşit plata integrală a tuturor creanţelor la valoarea nominală”, spun administratorii firmei

Tribunalul Bucureşti a decis ieşirea Plafar din insolvenţă, după ce planul de reorganizare al producătorului de ceaiuri a permis, în premieră pentru Romania, achitarea tuturor creanţelor la valoarea nominală, potrivit administratorului judiciar, Assistance Insolv, din grupul Borza şi Asociaţii. Cu datorii de 5,1 milioane lei, firma a intrat în insolvenţă în 2009, la cererea acţionarului majoritar, Ministerul Economiei. La finele anului 2010 creditorii au aprobat planul de reorganizare
propus de administratorul judiciar. "Planul de Reorganizare al Plafar SA reprezintă o premieră în Romania, în sensul că este primul plan în mai bine de 17 ani de cand există legea insolvenţei prin care s-a reuşit plata integrală a tuturor creanţelor la valoarea nominală. Pe langă performanţa de a achita toate creanţele, Planul de Reorganizare a făcut posibilă asumarea unor investiţii de peste 5 milioane lei pentru reabilitarea spaţiilor de producţie şi modernizarea proceselor şi capacităţilor de producţie, rebranding-ul întregului portofoliu de produse şi listarea în toate reţelele naţionale de distribuţie", a declarat într-un comunicat Nicoleta Munteanu, reprezentantul administratorului judiciar. Afacerile Plafar au crescut de la 6,1 milioane lei în 2010 la 7,3 milioane lei anul trecut. "Mai mult, după 16 ani consecutivi de pierdere, anul 2011 este primul în care Plafar SA încheie exerciţiul financiar pe profit", se mai arată în comunicat. Assistance Insolv şi Euro Insolv, ambele din grupul de firme Borza şi Asociaţii, sunt specializate în consultanţă juridică şi reorganizare judiciară. Din portofoliul firmelor fac parte Hidroelectrica, World Trade Center Bucureşti, Uztel şi Asmita Gardens.

Stroe: Pregătirile pentru lansarea "Logan 2" sunt în grafic

Pregătirile pentru "Logan 2" sunt în grafic, maşina urmand să fie lansată în acest an, a declarat, miercuri, Constantin Stroe, vicepreşedintele Automobile Dacia. "Suntem în grafic. Vom ieşi anul acesta cu un produs nou", a afirmat Stroe, la conferinţa Mediafax Talks about Auto Industry, răspunzand unei întrebări. Întrebat în ce măsură "Logan 2" va fi similar actualului model, Stroe a spus că nu agreează termenul "Logan 2", că vor exista elemente de bază asemenătoare, mai ales pe partea de mecanică, dar "este o altă maşină". El a precizat că pentru construcţia unei maşini este nevoie de un ciclu tehnologic de cel puţin 3 ani şi jumătate. Stroe a adăugat că Dacia are un portofoliu de comenzi care îi permite să nu recurgă la disponibilizări în acest an, unul însă foarte dificil. Totodată, el a mai spus că deşi clientul Dacia este "tanăr şi frumos" au început să cumpere modelele companiei şi persoane din categoria de varstă 30-50 ani.

ANPC: Liberalizarea comerţului cu piese auto ar favoriza contrafacerile

Liberalizarea pieţei comercializării de piese auto ar putea creea probleme şi mai mari din punct de vedere al contrafacerilor, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Bogdan Cristian Nica, la conferinţa Mediafax Talks about Auto Industry. "În momentul în care contrafacerea de piese auto are o pondere foarte mare a vorbi de o liberalizare a pieţei mă tem să nu creeze probleme şi mai mari din acest punct de vedere. Avem probleme cu diverse mărfuri care sunt autorizate, inclusiv din sectorul pieselor de schimb, unde etichetarea nu corespunde cu interiorul, unde modalitatea de vanzare nu respectă interesele cosnumatorilor. Eu cred că înainte este bine să reglementăm ce este bun pe piaţă", a spus Nica. Potrivit lui Nica, contrafacerile de piese auto din Europa reprezintă 10%, dar în Romania ponderea este mult mai ridicată, avand în vedere că în ţările mature europene legislaţia este mult mai dezvoltată. În Romania, potrivit ANPC, printre piesele auto cel mai des contrafăcute se numără filtrele, bujiile, farurile şi plăcuţele de frană. Pentru a evita achiziţia de produse contrafăcute, reprezentantul ANPC sfătuieşte consumatorii să nu cumpere decat din magazine specializate şi să fie atenţi la ambalaje, la modalitatea de etichetare, la elementele de securitate şi la preţ, deoarece un nivel prea mic al acestuia ar putea indica o contrafacere

BNR a menţinut dobanda de politică monetară la 5,25%

Consiliul de Administraţie al BNR a decis, miercuri, menţinerea ratei de politică monetară la 5,25% şi a nivelurilor actuale pentru rezervele minime obligatorii, măsură anticipată de analişti. "BNR va continua să monitorizeze atent evoluţiile interne şi ale mediului economic global, astfel încat, prin adecvarea instrumentelor sale, să asigure atingerea obiectivelor de stabilitate a preţurilor pe termen mediu şi de menţinere a stabilităţii financiare", se arată într-un comunicat al băncii centrale. Analiştii financiar-bancari au anticipat decizia BNR, apreciind că banca naţională va relua ciclul de relaxare a politicii monetare abia anul viitor. BNR a redus dobanda de politică monetară cu 0,75 puncte procentuale de la începutul acestui an, astfel că în prezent dobanda cheie este la minimul istoric. La începutul lunii mai, BNR a oprit ciclul de reducere a ratei de politică monetară din cauza schimbărilor politice din Romania, care s-au suprapus pe intensificarea temerilor investitorilor cu privire la viitorul zonei euro. Rata anuală a inflaţiei şi-a continuat trendul descendent atingand un minim istoric de 1,79% în luna mai, comparativ cu 2,4% în luna martie şi 3,14% în luna decembrie 2011. Acest nivel, ca şi cel de 3,2% estimat pentru finalul anului 2012, se încadrează în coordonatele generale ale inflaţiei din zona euro. în acelaşi timp, rata anuală a inflaţiei de bază CORE 2 ajustat s-a menţinut în apropierea nivelului de 2%, iar creşterea medie a preţurilor în ultimele 12 luni a fost de 3,5% în mai, în coborare faţă de un nivel de 4,5% în luna martie şi 5,8% în decembrie 2011. Analiza indicatorilor macroeconomici sugerează persistenţa deficitului de cerere agregată în condiţiile unei creşteri modeste a investiţiilor şi consumului privat. Rata inflaţiei de bază CORE 2 ajustată este calculată prin eliminarea din indicele preţurilor de consum a preţurilor administrate, a celor volatile şi a preţurilor tutunului şi băuturilor alcoolice. Contextul extern a fost tensionat şi volatil, marcat de reacţia adversă a pieţelor financiare pe fondul escaladării crizei datoriilor suverane, al accentuării problemelor din sistemul bancar european şi al persistenţei incertitudinilor privind perspectivele creşterii economice la nivel mondial.

Apple blochează vanzarea unei tablete Samsung în SUA

Apple a obţinut într-o instanţă din Statele Unite o decizie preliminară care blochează imediat vanzarea tabletei Samsung Galaxy Tab 10.1, înaintea unui proces care va începe în iulie, parte a unui război global privind patentele între cei doi producători IT, potrivit Bloomberg. Un judecător din California a hotărat să blocheze vanzarea tabletei după ce în decembrie a respins o cerere similară. Noua decizie a judecătorului vine după ce o curte federală din Washington a ajuns recent la concluzia că nu poate fi contestat patentul Apple referitor la design aflat la baza cererii pentru interzicerea vanzării Tab 10.1. Hotărarea curţii federale a permis Apple să solicite din nou blocarea tabletei Samsung. Apple şi Samsung s-au acuzat reciproc de copierea designului şi tehnologiei pentru dispozitive mobile. Cei doi producători se află într-o luptă stransă pe patru continente, în care se folosesc de patente pentru anumite tehnologii pentru a încerca să caştige teren pe piaţa de 219 miliarde de dolari a smartphone-urilor. Samsung a anunţat că va lua măsurile necesare ca răspuns la decizia justiţiei. "Este o extensie a războiului de pe piaţa smartphone-urilor. Dacă privim la precedente, diferite cazuri au avut diferite rezultate. Atata timp cat nu sunt blocate smartphone-uruile, operaţiunile de bază ale Samsung nu sunt afectate", a declarat Kim Young Chan, analist la Shinhan Investment.

Microsoft nu scapă de amenda record, primeşte doar o reducere

Tribunalul General al UE a respins ieri o cerere a grupului american Microsoft vizand anularea amenzii de 899 milioane de euro dispusă în 2004 de Comisia Europeană (CE), dar a decis reducerea acesteia cu 39 de milioane de euro, la 860 milioane de euro, potrivit MarketWatch. Microsoft a primit amenda în 2004 pentru că CE a considerat că grupul nu a respectat o dispoziţie prin care i se cerea să furnizeze rivalilor date necesare pentru a putea să dezvolte programe care trebuie să interacţioneze cu sistemul de operare Windows. Tribunalul General este a doua cea mai înaltă curte de justiţie din UE. Microsoft a fost amendată pană acum în trei randuri de către CE, cu 497 milioane euro, 280,5 milioane euro şi 889 milioane euro, sancţiuni în valoare totală de aproape 1,7 miliarde euro. Microsoft este singura companie care a refuzat în ultimii 50 de ani să se conformeze unei decizii a autorităţilor europene antitrust. Din 2009, compania încearcă să-şi îmbunătăţească relaţiile cu Executivul UE, şi se află acum în poziţia de reclamant, împotriva Google şi Motorola Mobility. Decizia de miercuri va putea fi contestată prin recurs la Curtea Europeană de Justiţie, cea mai înaltă instanţă din UE.

Romanii s-au obişnuit cu criza precum peştele cu apa

Romanii s-au obişnuit cu perioada de criză, însă efectele acesteia îi afectează negativ la nivel personal din ce în ce mai mult, avand în vedere că recesiunea durează de mai mult de trei ani, potrivit unui studiu realizat de 360insights. "În 2012, situaţia este destul de similară cu cea înregistratată în anul precedent. Romanii s-au obişnuit din ce în ce mai mult cu fenomenul economic numit criză, le este familiar, devenind o constantă a vieţii lor. Totuşi, faptul că se află în recesiune de mai mult de trei ani face ca efectele crizei să îi afecteze la nivel personal din ce în ce mai mult. Astfel, cu toate că s-au obişnuit să «convieţuiască» cu criza, povara greutăţilor nu devine mai uşoară, ci dimpotrivă se adanceşte", se spune în studiul "Evoluţia percepţiei romanilor asupra crizei financiare (perioada 2009 - 2012)". Cele mai importante efecte ale crizei la nivel general în Romania sunt, potrivit persoanelor intervievate, pierderea locurilor de muncă (97%), scăderea salariilor (95%), reducerea cheltuielilor (95%) şi nesiguranţa familiei (96%). La nivel personal, 57% dintre respondenţi spun că ei sau apropiaţii lor au fost afectaţi de pierderea locului de muncă, 79% se tem pentru siguranţa familiei lor, în timp ce 70% au răspuns că li s-au tăiat salariile, iar 89% că şi-au redus cheltuielile. Rezultatele studiului arată că 79% dintre romanii din mediul urban afirmă că Romania este afectată de recesiune.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.