“Regele asfaltului”, Dorinel Umbrărescu, în topul firmelor care preferă banul public
Astfel, potrivit analizei IPP, în anii 2009 şi 2010 s-au cheltuit 19,8 miliarde euro în achiziţii publice. În primele 50 de societăţi care au fost abonate la bani publici se numără şi firma “regelui asfaltului” Dorinel Umbrărescu, cel care-şi are cartierul general la ieşire din Adjud. În topul 50 prezentat de IPP, pe primele locuri în ceea ce priveşte contractele atribuite se află SC Tehnologica Radion (peste 386 milioane euro contractaţi şi 65 de contracte), urmată de SC Fise Electrica Serv SA - SISE Electrica Muntenia Nord AISE Galaţi (peste 327 milioane euro contractaţi şi 458 contracte), Delta ACM (peste 308 milioane euro contractaţi şi 78 de contracte), BCR (306 milioane euro contractaţi şi 70 de contrate). Pe primele locuri se mai află SC Spedition UMB SRL Bacău, firma lui Umbrărescu, care lucrează şi în Vrancea, Astra Vagoane, BRD, Strabag, OMV Petrom sau Confort SA. Potrivit aceluiaşi studiu, după valoarea contractelor atribuite pe primul loc se află Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, 958 contracte- peste 1,349 miliarde euro, urmată de CFR Călători, 509 contracte - peste 860 milioane euro, şi Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz, 1.397 contracte - 400 milioane euro. „Studiul are ca scop să atragă atenţia autorităţilor şi actorilor instituţionali implicaţi în legătură cu faptul că procesele de achiziţie publică trebuie să fie accesibile cetăţenilor. Se constată o lipsă de transparenţă şi eficienţă la licitaţiile publice organizate. Peste 90 la sută dintre cetăţeni spun că banii publici se repartizează pe criterii politice”, a spus în cadrul unei conferinţe de presă Violeta Alexandru, director al IPP Bucureşti. (I. CREŢU)














